Dragnea ameninţă cu o nouă mineriadă, dacă nu sunt lăsaţi să fure mai departe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disperarea lui Dragnea e mare. Miza: reuşeşte să încalece justiţia sau intră în puşcărie. În dosarul „Bombonica”, dacă va fi dus la final, Dragnea nu are nici o şansă să scape de puşcărie. Trei dintre coinculpaţii principali şi-au recunoscut faptele şi au cerut procedura simplificată.

Să găsească Dragnea martori care să contrazică actele aflate la dosar este aproape imposibil. S-ar face vinovaţi de mărturie mincinoasă. De aici decizia lui Dragnea, de genul „totul sau nimic”.

Tentaţia e veche. „Nu avem toată puterea, până nu luăm şi justiţia” (Dan Voiculescu). „Atunci când vom lua controlul politic la DNA” (Victor Ponta).

Aşa că Liviu Dragnea ne-a anunţat ameninţător:

Mitingurile judeţene care au început nu pot fi oprite de nimeni. Nu e exclus un miting mare al PSD, un miting care să vizeze începerea unei discuţii profunde despre justiţie, despre rolul preşedintelui, despre rolul puterilor în stat. Dacă vrem, în 10 ani, să avem un stat poliţienesc, pentru că în ritmul ăsta acolo ne ducem, sau un stat democratic”.

„Nu am furat nimic, ne îndreptăm spre un stat poliţienesc”. Protestele – „Manipulare ultraprofesionistă din afara României”.

Asemănări cu mineriada lui Iliescu

Mineriada lui Iliescu: manifestanţii ocupau Piaţa Universităţii, zile în şir.

Mineriada lui Dragnea: manifestanţii ocupă Piaţa Victoriei de trei săptămâni.

Mineriada lui Iliescu: PNŢCD şi PNL organizează manifestaţiile cu bani din afară.

Mineriada lui Dragnea: Manipulare ultraprofesionista din afara României.

Mineriada lui Iliescu: Iliescu a chemat minerii să rezolve „problema”.

Mineriada lui Dragnea: Dragnea cheamă sute de mii de membri PSD să rezolve „problema”.

Ambii au asmuţit sau asmut segmente ale populaţiei împotriva altor segmente.

Unde vede Dragnea statul poliţienesc?

Persecută poliţia, parchetele, DNA, mase uriaşe de oameni? Nu. Doar câteva sute de demnitari care şi-au băgat adânc mâinile în banii publici. Câteva zeci de parlamentari din 450, câteva sute de primari din 6000, 11 miniştri, 2 foşti premieri. Este acesta un stat poliţienesc? Nici pe departe. Doar în imaginaţia bogată a lui Dragnea, care nu concepe că în ţara lui şi cu partidul său la putere să nu poată fura oricât doreşte, el şi elita PSD+ALDE. Iar cine mişcă în front, este dat afară din partid, vezi cazul Cătălin Ivan. S-ar putea numi PSD, atunci, un partid poliţienesc? Nici pe departe.

Ce rol ar trebui sa aibă preşedintele, în viziunea lui Dragnea?

Să execute orbeşte tot ce doreşte parlamentul şi guvernul, sub lozinca că este în binele poporului. Dar cine stabileşte ce este bine, şi ce nu, pentru popor? Fireşte, Dragnea, Tăriceanu şi Grindeanu. Ceilalţi, preşedinte, opoziţie, manifestanţi, „marş la colţ”, că noi am câştigat alegerile cu votul a 20% din electorat!

Cum se va realiza anihilarea mitingului din Piaţa Victoriei?

Următoarea mişcare ar putea fi: Dragnea cere şi obţine aviz de la Primăria Capitalei pentru un miting al PSD, în Piaţa Victoriei, pentru duminică seara. Urcă în autocare 100.000 de manifestanţi PSD din toată ţara şi îi aduce la Bucureşti. Ce se va întâmpla dacă şi manifestanţii din ultimele săptămâni, critici ai guvernului şi ai lui Dragnea, se vor strânge şi ei în Piaţa Victoriei, aşa cum şi anunţă? Se sperie gândul.

Acesta este scenariul horror. Să sperăm că nu va fi aşa. Şi dacă totuşi?

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Se pare că anturajul lui Trump l-a convins că este mai bine să lase Rusia să se prăbuşească sub propria prostie
Comisia de la Veneţia vs. CCR, în problema anulării alegerilor prezidenţiale. Cine are dreptate?
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
De ce va câştiga Nicușor Dan alegerile prezidenţiale din luna mai
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă