Domnule preşedinte, vă rog să NU îl graţiaţi pe Popescu!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vă cer, domnule preşedinte, să nu îngăduiţi unui infractor, fie el chiar şi fostul căpitan al echipei naţionale, să se întoarcă în societate înainte de a-şi fi ispăşit pedeapsa pentru faptele săvârşite.

Scrisoare deschisă către preşedintele României, Traian Băsescu

Având în vedere că de vreo două zile înţeleg că sunteţi bombardat cu solicitări prin care vi se cere graţierea cetăţeanului Popescu Gheorghe, condamnat la trei ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, înşelăciune şi evaziune fiscală în formă continuată, vă avertizez că o astfel de decizie ar avea un efect negativ asupra activităţii fotbalistice din România şi încrederii populaţiei în actul justiţiei, motive pentru care vă solicit să nu daţi curs unor astfel de solicitări.

Sustrăgându-se de la plata obligaţiilor către bugetul de stat, cetăţeanul Popescu Gheorghe a furat bani de la fiecare român care îşi plăteşte corect impozitele şi astfel susţine funcţionarea statului român. Această infracţiune, extrem de gravă în alte ţări, observ că la noi este practic trecută cu vederea.

Au trecut deja opt ani, domnule preşedinte, de când am refuzat să mai urmăresc tot ceea ce are legătură cu Liga I de fotbal din România. Am făcut această alegere tocmai din cauza sistemului corupt, de tip cooperativă, care până acum a pus în scenă doar o permanentă mascaradă televizată.

Acum, după ce am scăpat de Dumitru Dragomir şi de Mircea Sandu, după o decizie surprinzătoare şi foarte curoajoasă a justiţiei, după ce exponenţii mizeriilor care au păstrat fotbalul românesc în mocirlă au ajuns după gratii, încep să cred că aş putea să revin la urmărirea Ligii Naţionale.

Fotbalul românesc pare să fi intrat, în sfârşit, pe un drum bun, dar abia cei vreo doi-trei ani fără păpuşarii de până acum ai sistemului ar putea consolida acest traseu.

Acesta este motivul pentru care vă cer, domnule preşedinte, să nu îngăduiţi unui infractor, fie el chiar şi fostul căpitan al echipei naţionale, să se întoarcă în societate înainte de a-şi fi ispăşit pedeapsa pentru faptele săvârşite.

Mai multe pentru tine:
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Imagini de senzație cu Eric Roberts la București! Marele actor, impresionat la cina cu românii: „Sunteți foarte calzi și primitori”
Kate și William, prima apariție regală a toamnei. Unde sunt așteptați Prințul și Prințesa de Wales
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Vești teribile de la Palatul Zarzuela! Regina Sofia se așteaptă la ce e mai rău
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
600 de pastile Xanax confiscate de la medicul Poliţiei Suceava anchetat pentru că şi-ar fi drogat copii cu opiacee şi benzodiazepine
Dezmăț total după terminarea filmărilor de la Insula Iubirii! Ispitele s-au „combinat” între ele mai ceva ca în show-urile matrimoniale. Cum s-au terminat poveștile
Vă sancţionez, domnule ministru Valentin Popa, cu mustrare scrisă şi nota scăzută la purtare!
Percheziţii DIICOT acasă şi la biroul medicului IPJ Suceava care şi-ar fi drogat copii cu morfină şi benzodiazepină