Dilema unui părinte apropo de studiile în străinătate (şi viaţa de după)

Să presupunem că eşti un părinte român, cu un copil capabil, care foarte probabil o să plece la învăţătură în străinătate (82% dintre părinţii de pe platforma educaţională Kidibot consideră că la un moment dat copilul lor va studia afară!).

Pentru simplificare, să presupunem că:

– ai fi în măsura să alegi oricare dintre toate opţiunile posibile enumerate mai jos.
– banii nu ar fi o problemă.
– capacitatea intelectuală a copilului de asemenea nu ar fi o problemă şi ar putea intra cam peste tot.

Întrebarea de 1000 de puncte este ce variantă ai alege?

Opţiunea 1: Copilul să facă facultatea în România şi să rămână în România, în aceiaşi casă cu tine.

Opţiunea 2: Copilul să facă facultatea în România şi să rămână în România în acelaşi oraş cu tine.

Opţiunea 3: Copilul să facă facultatea în România şi să rămână în România în alt oraş.

Opţiunea 4: Copilul să facă facultatea afară şi să revină în România în casa cu tine.

Opţiunea 5:  Copilul să facă facultatea afară şi să revină în România în oraş cu tine.

Opţiunea 6: Copilul să facă facultatea afară şi să revină în România în alt oraş.

Opţiunea 7: Copilul să facă facultatea afară şi să rămână acolo şi tu aici.

Opţiunea 8: Copilul să facă facultatea afară şi tu să te muţi cu căţel şi purcel lângă el.

Opţiunea 9: Să te muţi de dinaintea începerii facultăţii în străinătate, fix acolo unde va face copilul şcoala şi să vă stabiliţi acolo. Măcar pentru o perioadă.

Opţiunea 10: Să te împaci cu gândul că orice ai face, oricum căile voastre se despart şi după absolvire o să vă mai vedeţi probabil de maxim 50 de ori pe durata acestei vieţi, la Paşti şi la Crăciun.

Opţiunea 11: Pleacă definitiv din ţară la studii, după care ajunge la cucurigu (Noua Zeelandă, Antartica, Patagonia, emigrează către Marte cu SpaceX, etc.).

Câteva consideraţii suplimentare:

Oare definiţia unei familii unite ideale nu implică şi să stea împreună? Oare care dintre opţiuni ar minimiza numărul de regrete la apusul vieţii, de ambele părţi, părinte-copil? Eventual şi bunici sau alte rude?

Universităţile din România sunt la nivel global extrem de slabe. În top 1000 sunt doar 2. Evident, o educaţie în străinătate la o universitate bună, cu un anturaj stelar te-ar ajuta enorm să evoluezi. Acesta este un motiv în plus să fii supărat pe sistemul educaţional românesc, că nu este suficient de performant ca să-ţi ţină copilul acasă.

Eu personal consider varianta americană, cu descotorosirea de părinţi la azil o disoluţie a ideii de familie clasică. Pe de altă parte, văd beneficiile uriaşe ale evoluţiei personale în medii propice, academice sau de business.

Ţinutul copiilor lângă fusta mamei de asemenea are o conotaţie egoistă (pentru a evita durerea plecării puiului de acasă, îi frângi aripile).

Dacă pleci cu el afară, statistic vorbind, el va face facultatea într-un oraş, după care va migra în altul, apoi în altul. El va fi cetăţean global. Atunci ce faci? Pleci după ditamai bărbatul/femeia? Nu ar fi cam penibil? Sau banii nefiind vreo problemă, începi să călătoreşti şi tu prin lume şi ai grijă să păstrezi legătura cu el constant, eventual să te şi intersectezi fizic periodic.

Cât de unită este familia ta? Care ar fi varianta ideală? Sau cea mai apropiată variantă de ideal?

Singura certitudine pe care o am personal este că ar trebui să menţinem opţiunile deschise. Să le dăm copiilor noştri de pe acum o educaţie stelară, care să le dea aceste şanse uriaşe ulterior. Ulterior, e altă discuţie dacă ei vor profita de ele sau nu. Cum zic americanii ”It is a nice problem to have!”

Chiar dacă acum juniorii tăi sunt mici, începi să-ţi pui întrebări de genul acesta. 🙂

Tu personal ce opţiune ai alege? 1, 2, 3, …., 11? Comentează mai jos…

Mulţumesc anticipat.

PS. Din persoanele cu care am vorbit faţă în faţă până acum, majoritatea au evitat să dea vreun răspuns în primă fază. Aşa că vă zic şi vouă încă odată. Este un exerciţiu de imaginaţie, la care trebuie să luaţi încercuiţi o opţiune, nu să daţi foaia goală. :)