Decizie de bun-simț împotriva anglicismelor sau încercare de apărare a identității naționale?

Deputatul italian Fabio Rampelli, membru al partidului Fratelli d’Italia al premierului Giorgia Meloni, a depus un proiect de lege care face să renăscând, așa cum se petrece periodic, sentimentul recurent în mai multe țări europene, cel al revoltei împotriva avalanșei de cuvinte translatate direct din engleză, alterând foarte serios, unii spun chiar iremediabil, identitatea lingvistică națională.  

Propunerea legislativă  a lui Rampelli (foto) care urmează să fie supusă votului în Parlament, are 8 articole cu obiectivul declarat să apere limba italiană de apariția cuvintelor de origine străină în „scopul protejării naționale și apărării identității”. Prevede amenzi între 5000 și 100.000 de Euro pentru toți cei care nu folosesc termenii italieni – atunci când aceștia există cosemnați în dicționar – preferând importul direct al unor cuvinte străine și, evident, prima limbă care furnizează acum acest transfer lingvistic „sălbatic” este engleze și îndeosebi engleza americană. Se prevede obligativitatea folosirii limbii italiene în cazul promovării bunurilor și serviciilor publice, inclusiv în cazul comunicării utilizate în orice loc public. Este prevăzută și obligația folosirii de traduceri în italiană a tuturor textelor folosite în evenimente publice, precum și obligativitatea existenței interpretării în italiană a oricărui discurs. Va fi obligatorie și traducerea în italiană a tuturor textelor reclamelor de pe diverse produse care sunt destinate comercializării în străinătate. Urmează să fie folosite denumirile în italiană pentru desemnarea funcțiilor administrative în companii sau întreprinderi, excluzând termenii englezești, cu excepția cazului în care există o traducere a lor în italiană. În fine, în școli și universități, cursurile în limbi străine vor fi excluse cu excepția cazului în care grupele de studii sunt formate doar din studenți străini. 

Într-un interviu pentru Messagero în decembrie 2022, Rampelli spunea deja că „limba înseamnă putere... este mărturia unității naționale chiar înainte de existența unității ca atare a statului” argument pe care-l aducea, în precedenta sesiune parlamentară, în favoarea constituirii unui Consiliu care să supravegheze abuzurile în folosirea limbilor străine. 

Este cumva o excepție de tip folcloric? Absolut deloc, căci discuții foarte serioase exact pe această temă au avut loc în Spania sau în Franța, acolo unde a produs multă vâlvă, angajamentul luat pe 15 februarie anul trecut, în campania electorală pentru președinție, de Marine Le Pen  care propunea „un plan de urgență pentru salvgardarea limbii franceze”. Promitea că, în contextul în care, actualmente „Franța se confruntă cu o dublă submersiune culturală și lingvistică, cu hegemonia anglo-saxonă și cu submersiunea în culturi străine importate pe teritoriul francez...folosirea limbilor străine în publicitate și comunicare va fi pur și simplu interzisă, cu foarte rare excepții...de asemenea, va fi interzisă scrierea inclusivă în școli, universități și în administrația publică, funcționarii primind ordine stricte de a folosi și apăra utilizarea limbii franceze”. 

Tema este foarte gravă deoarece, chiar dacă pentru politicienii noștri chestiunea contează puțin sau deloc față de perspectivele vitale ale rotativei sau menținerii pensiilor speciale cu orice preț, în cazul altor țări, iată, campaniile politice pot să fie influențate de teme precum apărarea limbii naționale, mai ales că Franța și Italia au probleme în a accepta și ratifica Carta europeană a limbilor regionale sau minoritate.

Unii politicieni din aceste țări cred că impunerea unor legi ferme de apărare a limbii naționale este o soluție de securitate națională în contextul în care iată „butoiul cu pulbere” reprezentat de numărul limbilor vorbite în Europa: 

Nu este numai un subiect de dispută politică europeană post-Brexit în dorința multora de a scoate cât se poate d mult și instituțiile europene de sub influența predominantă a limbii engleze. Este, la modul general, o parte a unei confruntări mai mare generată de schimbarea centrilor de putere și încercarea de configurare a unor noi identități odată cu adâncirea faliilor existente care parcă devin rupturi între lumi. Este chiar posibil și nimeni, absolut nimeni nu știe ce tip de echilibru va urma și în ce limbă națională va fi el definit pentru a deveni (sau redeveni) lingua franca.