De ce măcelărim mieii?

Dacă-i întrebi, mulţi îţi vor spune că nu le place carnea de oaie. Cu toate acestea, mieii vor fi măcelăriţi în perioada următoare, pentru că – nu-i aşa? – ce „Paşte e ăla dacă nu ai miel pe masă?“.

E destul de greu să găseşti pe cineva să nu se înmoaie atunci când vede un miel, care să nu zâmbească, chiar şi doar în sinea lui. Mielul e expresia drăgălăşeniei, a candorii, a nevinovăţiei. Nu întâmplător, mielul îl simbolizează pe Hristos, pe Cel care a fost fără păcat.

Sunt drăgălaşi, jucăuşi şi nevinovaţi, dar asta nu ne împiedică să ucidem zeci de mii de miei în fiecare an. Şi nu pentru că nu am avea ce mânca. O parte din carnea mieilor omorâţi e mâncată fără plăcere, o altă parte e chiar aruncată. De fapt, nu-i măcelărim noi, ci îi punem pe alţii să facă treaba murdară. Dacă am fi faţă-n faţă cu un miel, noi l-am mângâia, nici nu ne-am gândi să-i luăm beregata. Cu toate astea, dacă treaba se întâmplă departe de privirile noastre, nu ne deranjează. Nu-i asta una dintre multele forme de ipocrizie cu care funcţionăm?

Mielul tăiat de Paşte e un simbol, desigur. Nu numai creştinii omoară miei din raţiuni ritualice, la sărbători. O fac şi musulmanii, o fac şi evreii.

De fapt, sacrificarea animalelor a înlocuit sacrificarea oamenilor. Momentul de cotitură, marcat în cărţile sfinte, a fost episodul cu patriarhul Avraam (Abraham, Ibrahim) care, în loc să-şi sacrifice fiul, pe Isaac (Itzhak, Ismail), a sacrificat până la urmă un berbec. Musulmanii au chiar o sărbătoare a sacrificiului, Eid al-Adha, dedicată acestui episod. Intervenţia îngerului care a spus că nu mai e cazul ca Avraam să-şi omoare fiul a fost de fapt un mesaj că sacrificiile umane trebuie să înceteze.

Cărţile sfinte au funcţionat de multe ori astfel: era greu să-i explici poporului unele lucruri şi spuneai „aşa a zis Dumnezeu!“. E nesănătos să mănânci carne de porc într-o climă fierbinte, aşa că „Dumnezeu a interzis carnea de porc“ în zona respectivă – lucru valabil şi pentru arabi, şi pentru evrei. E bine ca organismul să fie detoxifiat din când în când, aşa că „Dumnezeu a hotărât să ţinem post“. Dacă acum câteva mii de ani le vorbeai oamenilor de detoxifiere sau de igienă, nimeni nu te înţelegea. Cu „aşa a hotărât Dumnezeu“ însă, lucrurile au funcţionat foarte bine.

Revenind la miei, sacrificiul ritualic al lor, prezent în multe religii, are o simbolistică specială la creştini. La vechiul fond, s-a adăugat şi sacrificiul lui Hristos. Iar noi, tăind mieii de Paşte, nu facem decât să reconstituim sacrificiul hristic.

Iar acum vă întreb: are Dumnezeu nevoie de această reconstituire cu miei? Îi vom câştiga oare bunăvoinţa dacă vom vărsa sângele acestor simpatice fiinţe, vom fi mai bineplăcuţi în faţa Lui?