„Da voi, ăştia de la «Adevărul», ai cui sunteţi, de fapt?“
0Ca să faci ziaristică adevărată în ziua de azi, mai ales într-o ţară ca Republica Moldova, trebuie să fii atins de microbul nebuniei. Dacă eşti om normal, în accepţiunea celor mulţi, nu ai ce căuta în jurnalism. Cel puţin, nu la „Adevărul“.
Omul normal nu înnebuneşte lumea cu întrebări şi nu scormoneşte în toate mizeriile, doar pentru a scoate la iveală adevăruri. Omul normal nu-i zădăreşte cu bună ştiinţă pe cei gata să muşte rău şi nu se bagă în sufletul nimănui pentru a-l face să-şi verse amarul sau să-şi împărtăşească bucuria. Omul normal nu sare ca ars spre tastatură atunci când aude că nu ştiu ce, nu ştiu unde s-a întâmplat; nu se trezeşte cu noaptea-n cap pentru a pune ştiri pe site; nu umblă pe coclauri şi nu se duce la naiba-n praznic în căutare de subiecte de prima pagină. Omul normal nu stă peste programul prevăzut de Codul Muncii şi nu vine la lucru duminica şi de sărbători fără să ceară plată suplimentară sau să se plângă la Inspecţia Muncii.
De doi ani, trăim în fiecare zi această nebunie, extenuantă şi frumoasă deopotrivă. De doi ani, demonstrăm că jurnalismul de calitate n-a murit, că ziariştii adevăraţi, chiar dacă au devenit o specie rară, încă mai există. Pentru noi, cuvintele profesionalism, obiectivitate, imparţialitate, corectitudine, independenţă editorială, etică, deontologie, libertate de exprimare nu sunt simple noţiuni din manuale prăfuite, ci norme indiscutabile.
Am declarat încă atunci, în decembrie 2010, când ne-am lansat pe piaţa din Republica Moldova, că vom respecta cu stricteţe aceste „porunci biblice“, iar astăzi putem spune cu mâna pe inimă că avem conştiinţa împăcată şi reputaţia nepătată. Nu e un act de eroism să nu te vinzi şi să-ţi faci onorabil şi cu dăruire meseria. Dar nici nu e deloc puţin să poţi afirma că practici jurnalismul onest şi necenzurat în condiţiile în care mulţi colegi de-ai noştri de la alte instituţii mass-media sunt nevoiţi să accepte condiţia umilitoare de a servi un patron care-i plăteşte să scrie „ce trebuie“, „cum trebuie“ şi „despre cine trebuie“. Sau, chiar mai rău, acceptă să-şi vândă sufletul pe porţii, la mai mulţi odată sau pe rând, în funcţie de preţul pe care îl oferă cumpărătorii. Şi mai trist e când cei care încheie „pactul cu diavolul“ încearcă să ne convingă că, de fapt, dracul e alb şi că noi, cei care îl vedem negru, am fi daltonişti.
E adevărat, avem şi noi un patron. „Adevărul“ Moldova este o investiţie românească privată, adică un business. Diferenţa faţă de alte instituţii de presă e că proprietarii „Adevărul“ sunt oameni de afaceri pe care îi cunoaşte toate lumea, nu politicieni şi afacerişti ascunşi în spatele unor firme offshore.
Mă întreabă deunăzi o cunoscută: „Da’ voi, ăştia de la «Adevărul», ai cui sunteţi, de fapt? Nu mă refer la proprietarii oficiali... De doi ani încerc să-mi dau seama şi nu reuşesc. Ba daţi în Plahotniuc, ba râdeţi de Lupu, ba îl criticaţi pe Filat, ba vă legaţi de Ghimpu... Îi supăraţi pe judecători, bancheri, pe cei de la Vamă şi Fisc, alungaţi investitorii din ţară...“
Asta e! Nu suntem oameni normali! Suntem nebuni şi „orfani“. Nu ne lăsăm „înfiaţi“, dar nici nu încearcă nimeni să ne „înfieze”. Cui îi trebuie nebuni la casă, chiar dacă sunt frumoşi?