Cum să spunem NU

Lecţia în care trebuia  să învăţăm cum să spunem NU, pare să fi fost trecută la rubrica lecturi suplimentare pentru o mare parte dintre noi. Din tot alfabetul, nicio altă alăturare a două litere nu provoacă atâtea bătăi de cap. De ce? Simplu, aduceţi-vă aminte de câte ori îndrăzneam să spunem „Nu” părinţilor, de câte ori spuneam „Nu” fraţilor, surorilor mai mari, sau bunicului atunci când trebuia să-i cumpărăm ţigări şi sifon?

Lecţia în care trebuia  să învăţăm cum să spunem NU, pare să fi fost trecută la rubrica lecturi suplimentare pentru o mare parte dintre noi.

Din tot alfabetul, nicio altă alăturare a două litere nu provoacă atâtea bătăi de cap.

De ce? Simplu, aduceţi-vă aminte de câte ori îndrăzneam să spunem „Nu” părinţilor, de câte ori spuneam „Nu” fraţilor, surorilor mai mari, sau bunicului atunci când trebuia să-i cumpărăm ţigări şi sifon?

Tocmai de aceea, încă din copilărie, asociem lipsa acestei negaţii din interacţiunile noastre  cu bunul simţ sau cei şapte ani de-acasă,  fiind aproape o normă de bună creştere să nu refuzăm. Astfel, un „Nu” spus celor apropiaţi poate însemna, de cele mai multe ori, un lucru extrem de delicat.

Din păcate, nici în educaţia unui tânăr nu se găseşte lecţia – „Cum să spunem Nu”. În consecinţă, încercăm să ne descurcăm fiecare cum putem şi, de cele mai multe ori, o facem lamentabil, folosind o minciună pentru a scăpa dintr-o stituaţie neplăcută, în loc să spunem pur şi simplu – Nu. Partea amuzantă este că o minciună nu vine niciodată singură, fiind urmată de un lanţ interminabil de justificări şi alte gogomănii...Nu?

A învăţa să spunem  „Nu” cererilor exagerate formulate de către cei din jur deschide perspectiva unui „Da” care ne va arăta să fim noi înşine, mai independenţi şi mai capabili să ne susţinem în mod asertiv părerile. A îndrăzni să fii diferit, a lua atitudine, înseamnă acceptarea propriilor dorinţe şi asumarea propriilor alegeri.

Atunci când coordonatele prieteniei sunt înlocuite cu dependenţa, iar apropiaţii noştri încearcă să ne manipuleze exploatând sentimentele şi bunăvoinţa noastră, este timpul să începem să fixăm limitele  spunând simplu...„Nu”.

În mod aproape paradoxal, atunci când începem să spunem „Nu”, cresc şi şansele unei comunicări autentice. Precizarea propriilor dorinţe şi nevoi este un mod prin care începem să ne facem cunoscuţi şi respectaţi.

Vă rog să observaţi, odată ce veţi începe să vă ascultaţi propriile dorinţe şi să le susţineţi într-un mod neagresiv, şi ceilalţi, încet încet, vor face acelaşi lucru.

 Un „Nu”, lipsit de agresivitate, dar ferm, va permite o comunicare mai onestă, în care cei din jur vor înţelege că avem dorinţe proprii şi că viaţa în comun înseamnă, în primul rând, respectarea identităţii şi nevoilor individuale. Atunci când ni se cere să ne „sacrificăm”pentru ceilalţi, şi acest lucru nu este justificat, avem o bună oportunitate de a începe să spunem „Nu”.

Numai aşa, putem ajunge să ne descoperim şi să ne afirmăm propria identitate. Dacă reuşim să înţelegem ce nu vrem, facem cel mai mare pas pentru a obţine ceea ce dorim.

Sunt convins că nu este uşor  să ne schimbăm foarte repede comportamentul, însă este important să ajungem să ne înţelegem sentimentele şi reacţiile pentru ca, în cele din urmă, să avem posibilitatea de a fi responsabili pentru o schimbarea benefică în viaţa noastră.

Este necesar să învăţam să spunem „Nu”, pentru că, numai aşa, putem înţelege valoarea unui „Da” plin de convingere şi plăcere.

Vă urez succes !