Cotidianul ororii americane: banalitatea răului
0Cazul de acum este într-adevăr excepțional : un copil în vârstă de 6 ani a venit la Rickneck Elementary School, școala sa din Newport News, statul Virginia, a scos arma și a „tras pentru a ucide”, rănind grav învățătoarea, Abby Zwerner (foto mai jos) aflată acum în stare critică.
Nu, nu este un fapt divers. Nu poate fi un fapt divers. Este semnul că se produce o schimbare de paradigmă civilizațională și s-au deschis deja porțile iadului cotidian în care limita violenței armate coboară la nivelul copiilor. Se încalcă o barieră impusă, tradițional, de evoluția societăților tradiționale din perioada modernă, asta de-a venit cu civilizația și democrația, în care se spunea că, măcar la nivel de principiu, că violența armată este apanajul unei anumite vârste. Dacă vă mai amintiți, chiar și regula absolută a tuturor familiilor mafiote, era că puteau fi uciși bărbații, dar niciodată femeile și copiii. Ucigașii de copii erau considerați, chiar printre ocnași, o categorie disprețuită și supusă unor tratamente punitive cumplite din partea celorlalți deținuți.
Ce se întâmplă acum în SUA depășește însă previziunile sociologilor care s-au specializat în studiul „societății violenței extreme” generată de legislația (apărată cu ardoare) care permite deținerea și purtarea de arme ca privilegiu garantat de Constituție. Violențele de tip „crime în masă” se multiplică în general și, fenomenul care este cel mai grav, apar cu o incidență deosebită în școli, de la cele elementare până la universități.
Cei de la EducationWeek spun că, la nivelul anului trecut, au avut loc 51 asemenea de incidente armate în școli, subliniind creșterea constantă a numărului acestora: fuseseră 10 în2024, apoi 24 în 2018 șin 2019. (găsiți aici istoria completă a acestui timp de incidente armate denumite „school shootings” Au fost ucise sau rănite 140 de persoane, dintre cele 39 de persoane decedate 32 fiind copii, 7 fiind salariați din școală sau alte persoane. An de an scade vârsta la care copii înarmați cu ce-au găsit pe-acasă, arme de mare putere pe care le aduc la șcaolă și trag în momentul în care, dintr-un motiv sau altul, se simt agresați sau contrariați.
Un act de demență juvenilă, întâmplare nefericită, voința lui Dumnezeu care pedepsește păcătoșii prin mânuța nevinovată a ființelor inocente? Orice e posibil.
Ca dovadă, stilul dezbaterilor care au început acum și în care se vorbește foarte puțin despre (imposibila) modificare a legislației privind controlul armelor, ci despre necesitatea ca în toate școlile (eventual și în creșe, de ce nu, urmărind același fir logic) să fie montate detectoare de metale și scannere corporale de tipul celor din aeroporturi. Dar ce mi se pare cumplit și, de fapt, reprezintă certificarea că acest trend al ucigașilor foarte tineri, ucigașilor din școli, a devenit deja un fenomen social peren și caracteristic pentru societatea americană, este apariția și popularizarea în mass media a clipurilor gândite de sociologi în care se explică foarte profesionist cum trebuie să se vorbească cu copii după o situație tip „school shooting). Urmăriți aici un asemenea material și poate realizați mai repede cât de gravă e situați și ce înseamnă, cu adevărat, oroarea produsă de dispariția limitelor.
Aici nu mai este vorba despre politică ci despre banalitatea ororii din lumea de fiecare zi. Lumea noastră.