Cine mai salvează soldații?

Privit din fața televizorului sau a calculatorului, războiul nu este diferit de un joc video, transmițând chiar mai puțină emoție decât eroii inteligenței artificiale. În jocuri se moare eroic, la război, însă, moartea vine în cele mai nefericite feluri, neașteptat de crud și de prozaic.

De-a lungul timpului, adică al celor aproape patru ani de război în Ucraina, intervalul de supraviețuire al soldaților trimiși către linia de contact, a variat în funcție de bătălie.

A fost la nivelul lunilor, pe direcții secundare, în Harkov, de exemplu, sau al săptămânilor, când era vorba de direcții mai puțin active, exemplu Herson (mai mult) sau Zaporojie, a ajuns de nivelul zilelor în cazul unor bătălii pentru apărarea unor orașe fortificate, Bahmut, Avdeevka, a ajuns chiar la nivelul orelor, pe timpul ofensivei nenorocoase împotriva Liniei Sorokin, în vara anului 2023.

Pentru soldatul ajuns în linia întâi, cronometrul numără inevitabilul, nu e mai e nimic de făcut, el e doar un șurub în această construcție, nu poate fi extras  din infrastructura de fier construită din mii de șuruburi, supervizată de câțiva tehnicieni care îi asamblează, pe ei, soldații, sau pe ele, șuruburile, ici și colo, unde e nevoie, unde e o gaură care trebuie acoperită, unde e un angrenaj de metal care stă să se prăbușească.

Rostul soldatului este să asigure continuitatea unei linii pe o hartă de stat major, să permită o formulare pentru presă gen ”avem încă o prezență militară în acel sector”, sau ”concentrăm forțe pentru a executa un contraatac”.

Dacă în proces, soldatul moare, după o săptămână, sau după o zi, sau după câteva ore, este dat exemplu de curaj și bărbăție pentru toți cei care urmăresc cursul războiului.

Uneori va fi și nominalizat, se va scrie o poveste frumoasă cu faptele lui petrecute în acest interval, dar, de cele mai multe ori, va rămâne un anonim în spațiul acela confuz, în care toată lumea ucide pe toată lumea, sub ochii infraroșii ai dronelor din ambele tabere.

Linia frontului se  mișcă încet, vor trece săptămâni până când corpul lui va putea fi ridicat, vor trece luni, până când numele lui se va afla pe o listă, într-o statistică a pierderilor, va trece și mai mult timp până când se va întoarce acasă, într-o cutie de lemn crud, acoperită cu steag.

Privit din fața televizorului sau a calculatorului, războiul nu este diferit de un joc video, transmițând chiar mai puțină emoție decât eroii inteligenței artificiale.

În jocuri se moare eroic, la război, însă, moartea vine în cele mai nefericite feluri, neașteptat de crud și de prozaic.

Iar războiul din Ucraina pare să fi perfecționat arta uciderii făcând să pălească ”vârfurile” atinse în primul sau în al doilea război mondial.

Titlul articolului îmi aparține doar parțial, fiind o preluare după un material de opinie apărut în ”The Spectator”, sub semnătura ziaristei ucrainene Svitlana Moreneț, intitulat Who will save Ukrainian troops in Pokrovsk? / Cine va salva trupele ucrainene în Pokrovsk?

Nu, scopul articolului meu nu este să răspund la această întrebare pe care și-o pun  mulți din cei care au urmărit ultimele evoluții de pe front, printre ei și mulți ziariști ucraineni.

Este desul de previzibil răspunsul, în ambele sale întrebări componente: 1. cine ar putea decide salvarea soldaților prinși în ”buzunarul” de la Pokrovsk – Mirnograd? 2. va / vor face ceva pentru salvarea lor?

Mai mult ca sigur nu va conta răspunsul de la punctul 1, atât timp cât nu se va întâmpla nimic la punctul 2.

Se vor repeta situațiile anterioare de la Mariupol, Bahmut, Avdeevka, când soldații ucraineni prinși în încercuire nu au putut decât să amâne, cu prețul unei rezistențe disperate, momentul în care rușii au preluat controlul total al respectivelor localități.

În articolul Svitlanei Moreneţ, accentul cade pe nevoia conservării forțelor, pe salvarea vieților soldaților ucraineni, pentru că astfel de asedii vor mai veni și va fi nevoie de acești soldați în alte locuri, poate, mai importante în economia războiului.

Svitlana pare a nu fi la curent cu faptul că foarte rar, spre niciodată, conducerea de la Kiev, politică și militară, a folosit cuvântul ”retragere” în ordinele sale către unitățile de pe front, astfel că situația de la Pokrovsk nu e decât un episod nou, identic cu cele anterioare, dintr-un serial care se filmează în  format real de mai bine de trei ani.

Articolul din ”The Spectator” este doar unul din multele asemănătoare apărute în media occidentale în ultimele zile, neașteptat de critice la adresa modului în care este condus războiul pe partea ucraineană.

E o nemulțumire publică în creștere, o tensiune internă sporită de masivele atacuri ruse asupra infrastructurii energetice și de perspectiva ca iarna care urmează, probabil cea mai dificilă din ultima perioadă, să fie și ultima de război.

Ceea ce e rău pentru Ucraina, dar e rău și pentru cei care au pariat pe victoria ei.

Această situație a și dus la redeschiderea discuției despre potențiale alegeri prezidențiale la Kiev și la intensificarea aparițiilor publice ale variantei prezidențiale de rezervă, generalul – ambasador Valeri Zalujnîi.

Dar aceasta e o altă discuție, alt subiect de articol, să rămânem la al nostru, în care era vorba de cruzimea modernă a războiului.

Ultimul paragraf din materialul doamnei Moreneţ sună astfel: ”Având în vedere poziția publică a Kievului, apărătorii ucraineni vor ține orașul până când va fi prea târziu... Pe măsură ce roata morții și distrugerii este rostogolită de Putin spre vest, Ucraina intră într-o nouă fază a războiului, una în care câteva sute de soldați ruși infiltrați pot provoca prăbușirea unor orașe întregi”.

În războiul modern, experimentat deja în Ucraina, fâșia de contact, lată de câteva zeci de kilometri, devine ”zonă de exterminare”.

Ca să afli ce se întâmplă acolo, pe linia frontului, trebuie să citești ce scriu analiștii și teoreticienii ambelor tabere.

La ei nu e vorba de valori și principii, ei privesc războiul doar ca pe o mecanică a uciderii care trebuie studiată, înțeleasă, perfecționată și aplicată în conflicte prezente, dar și viitoare.

Totul este despre cum să ucizi cât mai mulți soldați ai inamicului și să protejezi cât mai mulți din luptătorii tăi.

Iar războiul din Ucraina începe să aplice lecțiile unui nou manual de ucidere, cu noi legi ale mecanicii și cu noi instrumente de aplicare a lor.

Un studiu realizat de doi analiști ruși, generalul Iuri Baluevski, fostul șef al armatei ruse din perioada de început a mandatelor președintelui Putin, și Ruslan Puhov, șeful Centrului de Analiză a Strategiilor și Tehnologiilor, intitulat ”Războiul Digital – o nouă Realitate”, face o radiografie a schimbărilor produse de acest război în tehnologia obținerii victoriei.

Titlul studiului pare a fi de o neutralitate anostă, dar conținutul dezvăluie cum s-a creat noua realitate a războiului modern, în care unele tehnologii și echipamente au devenit desuete, dar s-au creat și perfecționat altele, astfel ca să nu scadă nici măcar cu un micron indicele de cruzime și eficiență al confruntării militare.

Termenii teoretici: ”revoluția UAV”, ”războiul dronelor”,  ”războiul digital” ascund, sub sintagme nevinovate,  o eficiență nouă, dar la fel de sângeroasă ca întotdeauna, a confruntării militare.

Nu voi intra în detaliile articolului, pot să o facă cei care studiază teoria războiului modern și nu se tem să citeze și ce gândește ”protivnik”, insist doar pe câteva din concluziile autorilor:

-      conform statisticilor ruse de pe începutul acestui an, dronele au fost responsabile de 70% din pierderile umane (probabil, între timp, procentul a crescut și mai mult, n.n.)

-      dronele de luptă vor  fi din ce în ce mai ieftine, mai miniaturizate, cu o rază mai lungă de acțiune, ceea ce va determina ca întreaga fâșie tactică de o parte și alta a liniei de contact, să devină o ”zonă de exterminare”, deja un obiectiv atins în multe zone ale frontului din Ucraina, probabil și în Pokrovsk;

-      este posibil ca, în viitor, dronele să poată fi dirijate în formații de grup sau roi, de către un singur operator, să fie dezvoltate soluții de software și hardware care să permită chiar utilizarea autonomă, nedirijată, a acestora;

-      cine va avea ”supremația aeriană a dronelor” va câștiga războiul modern, va face jocurile morții în ”zona de exterminare”.

Și nu sunt singurele concluzii de interes:

-      se vor reforma așa – numitele ”arme și specialități militare”, mai ales cele de categorie grea, tancurile sau artileria, care nu se vor mai simți confortabil în noul tip de război;

-      se va realiza, probabil, o nouă structură de organizare a trupelor, în care accentul va fi pus pe micro – formațiile de luptă, echipe și grupuri de 2 – 4 luptători, structurile de dimensiuni mari devenind deja o vulnerabilitate în noul tip de război;

-      se vor schimba doctrinele și regulamentele de luptă pentru a permite ca aceste evoluții tehnologice și tactice să poată fi învățate și utilizate înainte ca războiul să își predea propriile lecții sângeroase.

Sigur, pe soldații care luptă în ”cazanul din  Pokrovsk”, ruși sau ucraineni, câteva sute, mii, poate zeci de mii, cine mai știe, îi doare la cască discuția despre teoria războiului viitor.

Pentru ei, există doar războiul prezent, la care vor mai fi martori câteva zile, sau ore, poate nici atât, iar de viitor se pare că îi apără toți.