Câteva istorii și întâmplări despre orizontul incendiat de la Est

Aniversările dureroase tind să fie trecute deseori sub tăcere, pentru că ele reamintesc cumpene cumplite prin care am trecut, clipe grele în care istoria nu a fost înțelegătoare cu noi.

Aniversările dureroase devin și întâmplări trecute controversate, prin modul în care s-au petrecut, prin consecințele pe termen lung pe care le-au avut.

Zilele trecute s-au aniversat 84 de ani de la ultimatumul sovietic din 1940, poate evenimentul negativ cu cea mai mare încărcătură asupra psihicului național din ultima sută de ani.

26 iunie a fost ziua îngenuncherii noastre naționale, a neputinței noastre, ziua care ne-a pus ulterior pe un traseu care a trecut peste Prut, până la Stalingrad și înapoi, ne-a împins către Vest, până în Munții Tatra, ne-a ”dăruit” cinci decenii de comunism, până când o altă conjunctură istorică ne-a permis să o luăm de la capăt, pe cont propriu, prin propriile alegeri.

Consecințele lui 26 iunie 1940 sunt, însă, tot acolo.

E, desigur, o altă realitate, dar în actualitatea ce ne înconjoară e încă dificil să găsim proporțiile aniversare pentru această zi.

Poate și pentru faptul că textul ultimatumului cuprinde și acest paragraf, referitor la Bucovina de Nord: ”chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate cu Ucraina sovietică prin comunitatea sorții istorice, cât și prin comunitatea de limbă și compoziție națională”.

Sau, poate, pentru acest comentariu, al ambasadorului german de la acel moment în România, Wilhelm Fabricius: „acceptarea este în interesul bineînțeles al României”. 

Nu e locul aici pentru a discuta cât adevăr e în spatele cuvântului ”comunitate” din textul ultimatumului, nici care era interesul nostru, voiam doar să marchez faptul că sunt și aniversări care își găsesc loc mai greu, în ultima perioadă, în memoria și agenda noastră.

La două sute de ani distanță, istoria pare aceeași.

Tot în aceste zile s-au aniversat 215 ani de la bătălia de la Poltava, 27 iunie / 8 iulie 1709, cea care a decis soarta Europei de Est pentru câteva secole.

Pentru cei neinițiați, este bătălia care a făcut Rusia mare, pe Petru, cel Mare, iar pe Suedia ceea ce este astăzi.

La începutul anului 2009, eram la Moscova atunci când în Rusia erau în toi pregătirile pentru o aniversare și mai rotundă a bătăliei.

Atașatul suedez, care era și președinte al asociației diplomaților militari, a dorit să ne ofere și o altă consecință, pozitivă pentru Suedia, a acelei faimoase înfrângeri: ”Bătălia de la Poltava, pierdută de Suedia, a fost o șansă pentru țara noastră. Ne-am revenit la granițele naturale, ne-am cheltuit energiile mai chibzuit și uite unde suntem acum.”

Și, da, era evident unde se afla prosperitatea economică, libertatea individuală, unde se trăia mai bine.

Și, nu, nu vreau să ajung cu demonstrația la statutul actual al Suediei, de membru NATO, de țară care a renunțat la neutralitate pentru a intra într-o alianță militară care are acum vreo 2500 de kilometri de graniță cu Rusia.

Bătălia de la Poltava nu este una în care s-au luptat doar ruși și suedezi.

Au fost, și atunci, parteneri și aliați ai ambelor părți, care au trimis contingente, au sprijinit logistic pe care se luptau direct.

De partea suedeză, polonezii au avut 6.000 de oameni, cazacii ucraineni din Zaporojie conduși de hatmanul Ivan Mazepa, tot cam atâția, rușii aveau și ei sprijinul kalmâcilor (o replica medievală a cecenilor de azi), al cazacilor ucraineni din Zaporojie (da, ați citit bine) conduși de hatmanul Ivan Skoropadski.

Și pe atunci, balanța de forțe îi favoriza pe ruși, și atunci, paradoxal, artileria era cam în același raport ca în conflictul de azi, și atunci, atu-ul suedezilor (occidentalilor, să zicem) erau echipamentul, disciplina și buna pregătire de luptă.

Și atunci, rușii își asumau înfrângeri și bătălii pierdute (înainte de Poltava a fost bătălia de la Narva, un dezastru pentru Petru cel Mare, după Poltava, a fost cea de la Stănilești, din 1711, de la care a început exilul lui Dimitrie Cantemir), pentru a reveni cu și mai multă tenacitate pe câmpul de luptă.

Și atunci, conflictul era despre Ucraina, despre loialitățile împărțite ale populației și liderilor ei care se aflau în spațiul dintre Nipru și Don.

La distanță de două sute de ani și ceva, evoluțiile din estul Ucrainei par a relua scenariul care a avut ca punct central de gravitație bătălia de la Poltava.

Gata cu aniversările, să trecem la actualitate...

Se vorbește despre pace, așa, cu jumătate de gură?

Într-un interviu acordat la Bruxelles, pe 27 iunie, pe timpul summit-ului Consiliului European, președintele Zelenski a avut o abordare diferită, și ca prezență scenică, și ca informații conținute, față de declarațiile anterioare privind problema păcii în Ucraina.

Insistența cu care se referă la pierderile umane, uneori repetând pentru a accentua: „Mulți oameni mor, nu avem oamenii care să continue războiul... Ucraina nu vrea ca războiul să dureze mulți ani. Nu avem timp. Mulți oameni mor" e departe de tonul declamativ anterior.

Tot departe de abordările anterioare, este și propunerea unui al doilea summit pentru pace, propunere venită la foarte scurt timp de la încheierea primului, cel de la Lucerna, Elveția.

Există și propunerea ca acesta din urmă să fie organizat în una din țările ”Sudului Global”, cel care a tratat cu oarecare reținere, ca să fim și noi reținuți în aprecieri, evenimentul din Elveția.

Ca orizont de timp, președintele Zelenski spune că e vorba de luni, probabil de foarte puține, pentru că situația de pe front e extrem de dificilă.

Nu e clar la ce se referă președintele Zelenski atunci când afirmă că ”nu avem mult timp” dar, desigur, nu e propoziție pe care să o arunci ușor într-o declarație de presă.

Continuarea e patetică, dar nu e o noutate la un război de uzură: ”avem o mulțime de răniți, uciși, atât militari, cât și civili. Deci nu vrem ca acest război să dureze ani de zile. Prin urmare, trebuie să pregătim acest plan și să-l punem pe masă la cel de-al doilea summit pentru pace”.

Teoretic, nu sunt decât două lucruri de rezolvat, câte unul de fiecare parte, pentru a începe negocierile:

1. Rusia trebuie să se retragă din teritoriile ucrainene ocupate – poziția Ucrainei;

2. Ucraina trebuie să se retragă dincolo (sau dincoace, depinde cum privești...) de granițele administrative ale celor patru regiuni ocupate după 24 februarie 2022 – poziția Rusiei.

Cam greu să găsești o cale de mijloc, cum greu spre imposibil va fi să fie prezentă Rusia la acest al doilea summit cu un alt reprezentant decât președintele Putin, cel interzis prin lege ucraineană și prin decizie a Curții Penale Internaționale.

Dar întotdeauna se găsesc soluții, când evoluțiile de pe front o impun.

Și nu numai de pe front...

În avanpremieră la spectacolul alegerilor din noiembrie, file de dezbatere americană.

Pe 27 iunie a avut loc, în punerea în scenă a CNN, marea dezbatere a campaniei prezidențiale care nu se știe dacă îi va avea, în final, drept protagoniști pe vreunul din cei doi care s-au confruntat verbal la Atlanta.

Convențiile celor două partide de-abia urmează să desemneze oficial candidații, republicanii în 15 – 18 iulie, la Milwaukee, Wisconsin, iar democrații de abia în august, 19 – 22, la Chicago, Illinois.

Între timp, pe 11 iulie, Trump va afla dacă va fi condamnat sau nu, nu că ar conta prea mult la americani, dar prin alte părți nu e bine să fii penal în funcții publice chiar dacă se demonstrează că doar ai făcut cu ochiul unui semn de circulație.

Și atunci, de ce atâta grabă și de ce la CNN unde, se știe, regia e mai tare decât acțiunea?

Vom afla ceva–ceva în zilele următoare, deocamdată se coace aluatul...

Privind Ucraina, că asta ne interesează, cei doi potențiali viitori (fără a băga mâna în foc) candidați au avut un schimb de replici instructiv și plin de învățăminte pentru telespectatori, vreo 50 de milioane doar din SUA, din câte am înțeles.

Trump:

- veteranii noștri și soldații noștri nu-l suportă pe acest tip (Biden);

- este cel mai prost comandant șef (Biden);

- ei mă plac (pe mine, Trump);

- până în Rusia și Ucraina (s-a aflat de mine, Trump);

- dacă am fi avut un președinte adevărat (nu ca Biden), Putin (nu, nu e prietenul meu) nu ar fi invadat niciodată Ucraina;

- mulți oameni sunt morți acum, mult mai mult decât se știe. Dublu, triplu...;

- (Biden) nu a făcut nimic să-l oprească (pe Putin, care nu, nu e prietenul meu);

- (Biden) a încurajat Rusia să intre (în Ucraina, desigur);

- să vă spun (eu, Trump) cum s-a întâmplat. Era atât de rău cu Afganistanul. A fost o jenă îngrozitoare, cel mai jenant moment din istoria țării noastre;

- Putin a privit asta și a văzut incompetența (nu vă mai spun a cui, ați înțeles din prima)...

- (Putin, dictatorul, de aceea nu e prietenul meu) nu ar fi invadat niciodată Ucraina (dacă eu aș fi fost președinte);

Biden:

- nu am auzit niciodată atât de mult (neinteligibil) toată viața mea;

- ne aflăm într-o situație în care... să luăm mai întâi ultimul punct;

- Iranul a atacat trupele americane, a ucis și a cauzat leziuni cerebrale pentru un număr de militari;

- el nu a făcut nimic, nu, când era președinte (Trump, nu e clar?) au atacat (rușii... sau era Iranul!?). A spus (tot el, Trump) că doar au dureri de cap;

- acesta a fost numărul unu;

- numărul doi (vedeți, m-am pregătit, le spun pe puncte);

- am scos peste 100.000 de americani, dar și pe alții, din Afganistan în timpul acelui transport aerian;

- numărul trei... acest tip (el, Trump) i-a spus lui (Putin, prietenul lui) să facă ce vrea;

- exact așa, l-a încurajat (pe Putin, prietenul lui, am mai zis);

- urma să ia Kievul în cinci zile (Putin, dictatorul, nu Trump, nu mă mai încurcați);

- dar nu a câștigat (cum cine?);

- (urma numărul patru... în fine...);

Trump:

- nu, nu sunt acceptabile (condițiile puse de ruși);

- dar să revenim, acesta este un război care nu ar fi trebuit să înceapă niciodată;

- dacă am fi avut un lider (chiar mai trebuie să vă spun cine trebuia să fie?);

- el (Biden) a dat 200 de miliarde de dolari Ucrainei;

- sunt mulți bani (nici eu nu am atâția);

- de fiecare dată când Zelenski vine aici, primește 60 de miliarde de dolari;

- este cel mai mare salesman (știți ce înseamnă, hai să nu pierdem timpul);

- voi opri acest război între Putin (nu, nu e prietenul meu) și Zelenski (el, nici atât) înainte de a intra în funcție pe 20 ianuarie;

- voi rezolva problema;

- înainte de a prelua funcția (nu am fost clar?);

Biden:

- este cert (înseamnă că e sigur, nu?) că Putin este criminal de război;

- vrea să restabilească imperiul sovietic, nu doar o bucată;

- vrea toată Ucraina;

- dacă ia Ucraina, ce credeți că se întâmplă cu Polonia, cu Belarus? Ce credeți că se întâmplă cu acele țări NATO (am zis Belarus?, cine știe, poate într-o zi...);

- (neinteligibil);

- apropo, toți banii pe care îi dăm Ucrainei sunt arme pe care le facem aici, în Statele Unite, lor le dăm armele, nu banii;

- aliații noștri au produs la fel de multă finanțare (adică bani, nu arme, că ei, săracii, nu prea mai produc) pentru Ucraina ca și noi;

Trump:

- întorcându-ne la Ucraina, avem un ocean care ne separă,

- națiunile europene au cheltuit împreună 100 de miliarde mai puțin decât noi;

- de ce nu le cheamă la ordine (cum cine, el, tipul din stânga mea)?;

- să le spună să pună banii, așa cum am făcut eu (instrucție) cu NATO;

- i-am obligat să contribuie cu sute de miliarde de dolari;

- secretarul general al NATO a spus că Trump (adică eu) a(m) făcut cea mai incredibilă treabă pe care a văzut-o vreodată;

- (neinteligibil);

- el nu a făcut asta (ce v-am spus anterior).

Vreo 11 minute de verb intens și argumentat, cum s-a putut, că atât s-a putut, numai în pielea rușilor și ucrainenilor să nu fii.

***

Pe linia orizontului, în stânga Niprului, se adună norii.

Cam așa se întâmplă după perioade lungi de caniculă, dintr-odată presiunea din atmosferă devine de nesuportat, până când, pe neașteptate, din nimic, apare furtuna.

Pe front, schimbările de aliniamente sunt aproape imperceptibile, doar numărul pierderilor de ambele părți rămâne constant, adică mare, foarte mare.

Iar generalul Sirski, cel preferat pentru necomentarea ordinelor, pare a o lua pe urmele lui Zalujnîi, nu neapărat spre Londra.