Berlinala 2026. Un nou film de top pentru Teodora Ana Mihai
0Ediția a 76-a a Festivalului de la Berlin, unul dintre cele mai mari festivaluri de film din ale planetei, a început pe 12 februarie 2026 și se va încheia duminică, 22 februarie. În diferite secțiuni ale Berlinalei au avut premiera mondială și filme ale unor cineaști originari din România.
„Heysel 85” este al patrulea lungmetraj regizat de Teodora Ana Mihai (născută în România și stabilită în Belgia), după documentarul „Waiting for August” (2014) și ficțiunile – inspirate de persoane și evenimente reale – „La Civil” (2021) și „Jaful secolului”/„Traffic” (2024). Regizoarea și-a dedicat noul film memoriei dragi a lui Ronald Chase, cel care, în San Francisco, în a doua jumătate a anilor ’90, a fost primul care a văzut în ea o cineastă și a încurajat-o să pornească pe acest drum deloc ușor.
Coproducție Belgia-Țările de Jos-Germania, „Heysel 85” ar fi putut reprezenta și România, dacă proiectul propus de Mobra Film (compania lui Cristian Mungiu) nu ar fi fost respins la concursul Centrului Național al Cinematografiei (sesiunea II din 2024, ultima organizată până acum). Totuși, regizoarea a colaborat eficient cu excelentul director de fotografie român Marius Panduru, cel care concepuse și imaginea primelor sale două lungmetraje de ficțiune.
În cadrul Festivalului din capitala Germaniei, „Heysel 85” a fost prezentat în afara competiției, dar cu atenția meritată de un film foarte necesar („Berlinale Special Gala”). Teodora Ana Mihai (care semnează și scenariul, alături de Lode Desmet și Isabelle Darras) abordează aici una dintre marile tragedii ale fotbalului modern, cea petrecută pe stadionul bruxellez numit în titlu, înaintea finalei Cupei Campionilor Europeni dintre Juventus și Liverpool (29 mai 1985), și soldată cu 39 de persoane decedate (majoritatea fani italieni). Însă „Heysel 85” nu este doar un film despre un sport foarte popular, ci, înainte de toate, un film despre o zi în care umanitatea a murit.
Teodora Ana Mihai a beneficiat de multe materiale de arhivă valoroase, printre care și filmări, unele greu de privit, din ziua fatidică. Mi-a atras atenția și o fotografie din debutul filmului: pe un zid în ruină, cineva scrisese „Bine ați venit în Beirutul lui Thatcher”. Evident, imaginea nu este din Belgia, ci din Anglia (poate chiar din Liverpool), dar servește la contextualizarea evenimentelor. Thatcherismul, politica dură de austeritate, din deceniul nouă, a premierului britanic supranumit „Doamna de fier”, a dus nu doar la creșterea sărăciei, ci și la dezvoltarea unui fenomen reprobabil, sportiv și social deopotrivă, care se mai manifestă și astăzi pe unele stadioane ale lumii: huliganismul. Iar miile de hooligans care au luat parte la evenimentele de pe Heysel au reprezentat una dintre cauzele principale ale tragediei (pe lângă incompetența criminală a autorităților belgiene).
Plot-ul de pe ecran este construit în jurul a două personaje: Marie (30 de ani), fiica primarului din Bruxelles, recent numită și atașata sa de presă (post pentru care o recomandă nu doar... familia, ci și competențele sale lingvistice, care o vor transforma într-o interpretă ad-hoc), și Luca (31 de ani), jurnalist italian care transmite corespondențe de la finala din capitala Belgia, unde și-a adus și familia (inclusiv fratele de 14 ani, Antonio, mare „tifoso” al lui Juve).
Marele pariu al filmului este că dezastrul nu este perceput direct de către personajele notabile (nu doar Marie și Luca, ci și oficialitățile belgiene sau italiene, managerii echipelor finaliste sau președintele UEFA), care se plimbă între diverse puncte din coridoarele stadionului, ci prin intermediul televizoarelor care transmit de afară și, mai important, al zgomotelor urgiei dezlănțuite înaintea meciului, astfel încât designul de sunet, al lui Senjan Jansen, capătă un rol esențial.
Pe măsură ce informațiile despre victime ajung la decidenții dinăuntru, se pornește o dezbatere în care argumentele pragmatice se opun celor etice, pentru a răspunde la întrebarea care stă pe buzele tuturor: Să lăsăm partida să se joace sau s-o anulăm? În timp ce primarul se dovedește un demagog ridicol și un om de cârpă, fiica sa se impune ca o femeie puternică și capabilă să gestioneze mult mai bine criza (din păcate, bărbații de la putere nu sunt dispuși să îi accepte punctul de vedere). Iar pentru spectatori, întrebarea fundamentală devine treptat: Va reuși oare cineva să-și păstreze cugetul curat?
Prin regia sa sigură, în condițiile unei producții foarte ambițioase, Teodora Ana Mihai se dovedește din nou un cineast înzestrat și matur, de care industria filmului din România are nevoie. Sper ca „Heysel 85” să ajungă, cât mai curând, și la cât mai mulți spectatori români.