Anul cultural 2022 sub semnul politizării

Acum mai mulți ani am început să scriu un top al celor mai bune evenimente muzicale ale anului. După 2016, scena muzicală autohtonă a decăzut atât de mult, încât Festivalul George Enescu a devenit aproape sursa exclusivă de evenimente muzicale de calitate. Treptat, am ajuns să nu mai am ce selecta pentru acest top.

Politizarea culturii instituționalizate din ultimul an ne face să părem și mai provinciali și a contribuit, ca-n Caragiale, „după buget”, la alienarea României de Europa. Eșecul admiterii în spațiul Schengen nu e doar vina populismului austriac. Cel puțin în cultură, austriecii aveau toate motivele să ne privească de sus fără să pară nimic arogant în asta.

PSD – un partid incapabil de reformă

După ce liberalii au declarat informal, dar foarte public, că nu îi interesează câtuși de puțin cultura, portofoliul culturii a revenit PSD-ului, care nu a mai avut parte de nici un fel opoziție parlamentară sau non guvernamentală pe acest subiect. Așa cum era de așteptat, până la propaganda tembelo-naționalistă n-a fost decât un pas.

Până să ajungă la putere, dl Lucian Romașcanu (ministrul culturii en titre), înfrățit cu dl Vlad Alexandrescu (USR), a dus o adevărată cruciadă legislativă. Potirul Graalului era modificarea/modernizarea legislativă a regulamentului de organizare a concursurilor de management în instituțiile culturale.

Odată ajuns ministru, tot iluminismul dlui Romașcanu s-a înnegurat. Iar analizele făcute au fost folosite nu pentru reformă, ci pentru a exploata slăbiciunile legislative. Iar în echipa de secretari de stat a revenit dl Mădălin Voicu, despre care nu se știe nici până în ziua de astăzi cu ce se ocupă.

Eșecurile ministrului culturii în anul 2022

Romașcanu a pornit rău, dar măcar a fost hotărât. Pe coridoarele puterii toată lumea îl dădea câștigător pe dl Marin Cazacu în concursul de la Filarmonica George Enescu, în primăvară. Ceea ce s-a și întâmplat, în ciuda evidențelor (un proiect lamentabil, o prezentare și mai lamentabilă). După această „victorie“, la Opera Națională București n-a mai avut nimeni curajul să candideze în afara interimarului conjudețean al ministrului și al șefului PSD.

Numai în România se pot întâlni situații atât de bizare. Un proiect prost la Filarmonică a „produs” o stagiune ceva mai bună, dar tot mediocră, iar un proiect bun la Operă a fost torpilat de o stagiune de toamnă de-a dreptul foarte slabă.

Dar lista eșecurilor ministrului culturii e mult mai lungă.

Concurs anulat la Teatrul Național București. După un directorat pe care doar moartea l-a scos din eternitate, concursul de proiecte de la Teatrul Național a etalat toată mediocritatea managerială a României venită să candideze. Dar, mai ales, a provocat o dezbatere publică ad-hoc despre rolul teatrului în societate, despre viziune și despre tot ce e important în managementul artistic, adică subiecte pe care birocrații ministerului nu dau doi bani. Această dezbatere venită de nicăieri a luat prin surprindere pe toată lumea. În primul rând pe ministrul culturii, care a anulat prompt concursul. Pur și simplu.

Două autogoluri la Festivalul Enescu. În primele luni ale anului 2022, ministerul culturii s-a dat peste cap să reorganizeze Artexim, firma de stat care responsabilă de Festivalul Enescu. Scopul acestor eforturi legislative conduse de secretarul de stat Demeter András era ca Artexim să poată fi condus de un manager „emanat” de un concurs de proiecte, pentru că din 1990 încoace fusese condus de Mihai Constantinescu, pensionat în 2021. În primăvară a fost numită o directoare interimară (Cristina Uruc). Nici până astăzi ministerul n-a fost în stare să organizeze un concurs.

Al doilea autogol este vechea poveste a renovării Sălii Palatului. Nici n-aș fi băgat în seamă acest subiect, dar dl Romașcanu a ținut morțiș să iasă în față și să promită că de data asta chiar va da rezultate vechea „alba-neagra“ cu mutatul clădirii de la RAPPS la Minister, cu alocatul banilor pe care îi are, dar nu-i are și cu găsirea managerului de proiect în persoana dlui Belea (singurul supraviețuitor al proiectului inițial al sălii de congrese PCR, ajuns acum la 90 de ani!!).

Alte două autogoluri în deplasare, la Iași. Pe aceeași schemă de distragere a atenției de la adevăratul subiect, dl Romașcanu a abordat și situația Operei Naționale Iași. Deși postul de manager era vacant încă de dinaintea numirii sale ca ministru, pur și simplu nu a fost în stare să organizeze un concurs nici acolo.

Ca să mențină ceața, și la Iași sunt alte promisiuni nerealiste din zona mistriei și mortarului: relocarea Operei într-o nouă sală, care va costa vreo 15 milioane de euro. Este evident o glumă foarte proastă, când nu există în Europa clădiri noi pentru concerte simfonice sau teatre de operă care să fi bugetat mai puțin de 100 de milioane de euro și care să nu fi costat apoi dublu față de cât era anunțat inițial.

Consecința? În Decembrie, Opera Națională Română Iași a ajuns să prezinte un singur spectacol de operă. Ironia sorții, gala de pe 11 decembrie dedicată „identității naționale” purta subtitlul „Axa culturală Iași-Viena”.

Orchestra Română de Tineret a devenit o feudă. După plecarea dlui Cazacu de la Tinerimea Română la Filarmonică, și Orchestra de Tineret a ajuns sub o conducere interimară. De data asta, ministrul nici măcar nu s-a obosit să promită că va organiza un concurs. Dar acum, Orchestra Română de Tineret este pur și simplu un vehicul pentru dl Marin Cazacu, un pretext pentru amestecarea ei în diverse forme (Orchestra de Tineret sau Orchestra Națională a României – formată din alumni ai Tineretului) în stagiunea de tip mall pseudocultural de la Ateneu. De obicei, în chip de vedetă, cu Filarmonica în plan secundar.

Întrebarea logică este, evident: de ce? De ce nu se organizează concursurile acestea? Răspunsul este simplu: pentru că nu s-au găsit câștigătorii. Profilul managerului cultural de succes din anul 2022 este cât se poate de oriental: 100% obedient politic. Iar județul Buzău, oricât de generos ar fi în producția de talente, nu poate furniza încă atâtea resurse umane pe măsura cererii pieței.

Politizarea înseamnă propagandă proastă

Obsesia politicienilor români de orice culoare este de a face din instituțiile muzicale niște remorci ale propagandei naționaliste. În fiecare an, de 15 Ianuarie, politicienii cer programe simfonice cu lucrări ale compozitorilor români. Criteriile sunt aceleași precum cele sovietice prin care se acorda pe vremuri Premiul Stalin: să fie niște bucăți muzicale ușor de înțeles de către popor, să fie „zguduitoare”, să glorifice România. După 30 de ani de evenimente penibile, la care toată lumea picotea în sala Ateneului, ei tot n-au înțeles: nu există așa ceva în muzica românească. În afară de cazul în care nu dezgropăm din arhive partiturile proletcultiste ale unui Matei Socor. Deocamdată, la fel ca județul Buzău, nici dl Dan Dediu nu poate compune atât de mult pe cât ar fi cererea de mare (deși simfonizarea pentru Hora Mărțișor pare să fie un bun început).

Cu toate astea, există o lucrare care este și zguduitoare, cu adevărat, și cu valoare internațională recunoscută, dar care nu merge chiar așa de ușor la inima publicului format de noile politici culturale ale PSD: se numește Œdipe, unica operă a lui George Enescu. Problema este că nimeni n-o mai prezintă astăzi în România, nici măcar Festivalul care poartă numele compozitorului.

Opera este târâtă în inițiativa deplorabilă a unei premiere de producție cu opereta Crai Nou de Ciprian Porumbescu, prezentată exclusiv unui public invitat la un congres IT. Apoi, este iar îmbrâncită la Paris, pentru a celebra includerea „iei cu altiță“ în patrimoniul UNESCO, de data asta printr-o coregrafie în niște costume de gimnastică. E semnificativ că într-un calendar ONB în care orice sușă lamentabilă e sold-out, exact acest înălțător moment de mândrie patriotică nu vinde toate biletele. Ministrul Culturii ajunge chiar să mulțumească directorului ONB că a dirijat un concert la Botoșani, locul unde s-a născut tatăl sau bunicul lui (mai contează acum cine?). Și unde? În conferința de presă a Festivalului Enescu! Filarmonica, vechiul „bastion al reacțiunii”, cum era numită de politrucii comuniști în anii ’50, se predă în anul 2022 și concertează în sala consiliului județean din Buzău. Accesul publicului a fost permis pe bază de invitații.

Ministerul culturii mai anunță și că tradiția creșterii cailor lipițani va fi inclusă în patrimoniul Unesco. Îmi e și frică să mă gândesc ce vor face Opera sau Filarmonica în privința asta.

Atât înțelege dl Romașcanu din cultura artelor spectacolului. O celebrare a nimicului, o glorificare a vanității de provincie.

Nu-i de mirare că nici Austria nu înțelege mai mult din România decât că e o țară de săraci din Europa de Est, care aproape că te obligă s-o tragi pe sfoară.

Cât despre Filarmonică sau Operă, voi reveni pe larg și mai în detaliu în articolele viitoare. Dar până atunci, Crăciun fericit!