Adevărul învinge mereu. Aşa e într-o „poveste de succes“

Desigur, Moldindconbank poate ataca decizia la Curtea de Apel, unde e şef chiar Ion Pleşca. Încă nu ştim ce verdict vor da magistraţii în celălalt dosar, în care deja Victoriabank pretinde 200.000 de lei pentru stricăciuni de imagine... Dar victoria de ieri, în prima instanţă, e un semn bun. Îmi dă speranţa că am putem avea şi în Moldova încredere în justiţie, în guvernare, în clasa politică, în stat.

N-am mai scris demult ce cred despre una sau alta. Am fost în concediu, departe de Moldova, şi chiar mi-am propus să fac o cură de detoxificare informaţională, după cele câteva luni de criză politică ce mi-au otrăvit zilele, orizonturile şi condeiul. În vacanţă, n-am avut alte griji decât să dorm bine, să mă plimb, să admir frumuseţi din ţările altora şi să mă bucur de faptul că am reuşit să mă rup pentru două săptămâni, ca să fiu alături de persoanele dragi. 

Am revenit când la Chişinău s-au aranjat lucrurile la vârful puterii. Şi parcă era motiv de înşiruit gânduri şi păreri, dar la ce bun? Gata, e pace-n ţară. Avem Guvern, avem „di tăti“, ca să-i citez pe băieţii de la „Planeta Moldova“. Trebuie să fim mulţumiţi şi fericiţi, nu? Oare nu asta am vrut? Să le vină mintea la cap politicienilor şi să nu arunce ţara într-un haos total. Mai bine să cârpească de urgenţă „povestea de succes“, ca să fie din nou „în cărţi“ la Bruxelles.

Oare n-ar trebui să ne bucurăm că „păpuşarii“, „contrabandiştii“, „mafioţii“, „criminalii“ şi „trădătorii“ au redevenit brusc „partenerii noştri de coaliţie“, „Domnul X“ şi „Domnul Y“, oameni de stat cumpătaţi, care nu se înjură, nu se scuipă, nu se acuză (cel puţin, nu în faţa camerelor), ci îşi strâng mâinile cordial, îşi împart zâmbete, îşi vorbesc politicos şi ne promit cu generozitate viitor european şi viaţă îmbelşugată?

E adevărat că Vladimir Voronin şi noul său coleg de opoziţie Mihai Ghimpu au rămas cu buza umflată şi se revoltă că „poporul a vrut altceva“. Dar ce le-a mai rămas să facă? Aşa e dacă încerci să te înţelegi pe ascuns „şi cu nemţii, şi cu ruşii“ sau nu ştii să fii suficient de „pragmatic“ încât să încapi în „arcul guvernării“. Totuşi, revolta comuniştilor şi a liberalilor e un lucru pozitiv. Un semn al democraţiei, nu? Puterea guvernează cu gândul la popor, opoziţia îi caută nod în papură, tot cu gândul la popor, iar poporul îşi vede de treabă, cu gândul la nevoile sale şi la ziua de mâine...

Atâtea motive de bucurie! Dar nu ştiu de ce nu-mi vine să sar în sus de fericire. Şi nu doar din cauza că noua putere e aceeaşi Marie cu altă pălărie, iar schimbarea părului, adică a denumirii coaliţiei de guvernare, nu înseamnă neapărat schimbarea năravului (însă de unde alţii mai buni? reciclăm şi noi ce avem). Pur şi simplu ne-am ars de atâtea ori creditându-i cu încredere şi punându-ne speranţele în unii, chiar dacă înţelegeam că nu sunt nici pe departe vreun Danco gata să-şi smulgă inima din piept şi să ne lumineze calea spre orizonturi largi. Nici n-am aştepat vreodată sacrificii supraomeneşti de la ei, ci doar am sperat să-şi ţină promisiunile, să nu ne mintă, să nu ne fure, să nu uite că interesul de stat nu e sinonim cu cel personal şi de partid, să nu ne creadă proşti şi să nu ne prostească.

Dar fie, încerc să afişez satisfacţie. Să ne bucurăm că măcar vom avea o vară liniştită (poate), fără războaie politice în direct la TV şi lupte nimicitoare, de culise. Dar asta nu înseamnă că vom trata noua-veche putere ca pe o vacă sacră, pentru că nu este. Pe cât de simpatici sunt unii care au făcut un pas în faţă, pe atât de antipatici şi cu multe feţe au rămas alţii care au trecut, aparent, în spate. Nu-i putem lăsa să-şi facă liniştit trebuşoarele acolo, în umbră, şi să tragă sforile. Să nu creadă că, de dragul mult râvnitelor acorduri cu UE pe care trebuie să le semnăm la summitul din toamnă de la Vilnius, vom trece cu vederea vreo eventuală nouă „vânătoare de selecţie“.

De fapt, am vrut să scriu despre altceva. E chiar un motiv de bucurie care-mi dă speranţe să cred că ţara asta încet, poticnindu-se, se mişcă spre normalitate. Ieri, „Adevărul“ a repurtat o victorie. Am câştigat în prima instanţă procesul cu Moldindconbank, care pretindea 200.000 de lei pentru că am fi defăimat-o prin articolul scris de Ion Preaşca în care dezvăluiam că preşedintele Curţii de Apel, Ion Pleşca, şi-a gajat apartamentul la două bănci pentru credite de 17 milioane de lei, în favoarea unui agent economic. Instanţa a constatat că Moldindconbank n-a adus probe ce ar demonstra că i-au fost afectate interesele.

Desigur, Moldindconbank poate ataca decizia la Curtea de Apel, unde e şef chiar Ion Pleşca. Plus că încă nu ştim ce verdict vor da magistraţii în celălalt dosar, în care deja Victoriabank pretinde de la noi 200.000 de lei pentru stricăciuni de imagine similare pe care i le-am fi provocat. Nu ştim cu ce se va încheia epopeea. Dar victoria de ieri e un semn bun. Şi tare aş vrea să cred că alţi magistraţi nu-mi vor omorî speranţa că se poate să avem şi în Moldova încredere în guvernare, în justiţie, în clasa politică, în stat.

Deocamdată, vă rog să vă bucuraţi împreună cu noi şi să speraţi alături de noi. Avem un nume predestinat la victorie. Binele şi adevărul înving întotdeauna, aşa ţin minte din copilărie. Şi aşa ar trebui să se întâmple într-o adevărată „poveste de succes“.