Activarea forţei rapide a urii

Nu există un alt catalizator mai eficient al urii decât iubirea. Ceea ce este cât se poate de vizibil în cazul imensei simpatii de care se bucură Ucraina şi ucrainienii astăzi. Clădirile oficiale europene se îmbracă în culorile drapelului ucrainian, se strigă „slava Ukraina”, preşedintele ucrainian este admirat ca un erou sublim, armata şi rezistenţa ucrainiană sunt de asemenea slăvite şi masiv sprijinite de către ţările europene etc.

De fapt, acum găsim răspunsul la întrebarea pe care ne-am pus-o cu toţii de la începutul războiului: de ce nu intervine nimeni, de ce Europa şi America îi lasă singuri pe ucrainieni în faţa agresiunii ruseşti. În câteva zile datorită neaşteptatului curs al evenimentelor (Ucraina nu a mai fost cucerită, aşa cum se preconiza, în câteva ore, cel mai probabil din cauza dezorganizării armatei ruseşti - care se pare că acţionează haotic, fără cap) - au apărut ca prin miracol expresii precum „rezistenţă eroică”, „ucrainienii opresc tancurile cu mâinile goale”, „preşedintele Zelenski nu se predă, cu preţul vieţii” - adică, în sfârşit, Europa liberă şi creştină primea pe tavă motivele acţiunii în contra lui Putin. Căci Europa creştină (poate că omul în general, creştinismul augmentând o trăsătură general-umană) nu poate urî pur şi simplu - ura este urâtă şi dezgustătoare -, ea nu poate urî decât în numele dragostei, în numele iubirii, abia astfel ura devine frumoasă, atrăgătoare, sublimă. Religia iubirii ne-a pătruns atât de adânc oasele încât chiar dacă suntem atei, avem nevoie de stimulentul iubirii pentru a ni se activa ura cea mai adâncă.

Putin este lipsit de acest instrument astăzi, deşi l-a folosit şi el cât a putut (iubirea faţă de Rusia justifica ura împotriva americanilor şi a Occidentului, dar se pare că de data asta s-a împotmolit în propria lui argumentaţie pentru că dacă el însuşi susţine că ucrainienii sunt tot un fel de ruşi, înseamnă că-i invită pe ruşi să lupte în contra ruşilor; mecanismul de „activare” a urii, de transformare a urii în iubire intră astfel în derivă; ruşii nu mai înţeleg nimic, dovadă dezorientarea din teren: de-motivarea despre care se vorbeşte se referă la absenţa iubirii în numele căreia să se urască; dacă iubesc Rusia şi luptă în numele ei, cum să urască Ucraina - care este tot Rusia?!, asta e marea greşeală pe care a comis-o Putin.)

Ei bine, nouă, europenilor ne vine mănuşă situaţia actuală. Putin era cunoscut de mult timp ca un tiran, ca un dictator scârbos - dar era recunoscut astfel „la rece”, teoretic, analitic, ştiinţific. Ca să-l urâm la cald, de-a binelea aveam nevoie de acest tip de stimulent, de beculeţul care să ne producă salivaţia dragostei, noi nu putem lupta până la moarte decât dacă iubim nebuneşte o cauză, o idee. De exemplu, antisemitismul european şi-a primit justificarea şi energia libidinală tocmai din „dragostea faţă de Hristos” (evreii sunt cei care l-au ucis pe Hristos, sunt deicizi, noi de fapt nu avem nimic cu evreii, doar că-l iubim pe Iisus). Ura faţă de Hitler şi nazism a avut nevoie de un - vai! - catalizator libidinal infect: dragostea faţă de un alt tiran, Stalin şi, post festum, dragostea faţă de Mao etc. De aceea o bună parte din intelectualitatea franceză a căzut pradă acestei iluzii a filosovietismului sau a maoismului. Aveau nevoie de dragoste pentru a putea urî, Europa creştină (chiar şi în cazul ateilor ei) nu-şi mai poate manifesta agresivitatea dacă nu este excitată erotic. Până şi la o „banală” coridă - toreadorul închină uciderea taurului iubitei sale. Etc. Etc.

Prin cele afirmate mai sus nu contest îndreptăţirea eliminării lui Putin. Putin este un nebun, un tiran - care trebuia de mult timp eliminat, cel mai bine de către propriul lui popor. Vreau doar să explic de ce nu a fost până acum, de ce s-a aşteptat, de ce nu s-a intervenit mai de mult, când aveam atâtea motive raţionale să constatăm că avem de a face cu un nebun periculos. Iată de ce. Pentru că Europa avea nevoie de dragoste pentru a putea acţiona. Ucrainienii oferă - slavă Domnului şi slavă Ucrainei -  acest prilej astăzi pentru ca această maşinărie euro-atlantică alimentată de „sentiment” să se poată pună în funcţiune.

(Până şi gândirea „calculatoare”, strategică se alimentează cu „sentiment”. Dovadă discursul patetic  de ieri al cancelarului Germaniei care, pe fondul actualei crize, solicită schimbarea direcţiei de până acum a ţării lui, în sensul creşterii cheltuielilor militare şi al reinstalării ei ca putere militară. Nu trebuie uitat însă că Germania este un factor de stabilitate în Europa doar ca urmare a castrării sale  – în urma înfrângerii din al Doilea Război Mondial, doar datorită neutralităţii şi intrării ei în adormire. Germania este funcţională dacă rămâne neutră şi sub o strictă supraveghere americană. Trezirea ei în aceste momente poate fi extrem de periculoasă pentru că îi poate trezi deopotrivă instinctele agresive şi cotropitoare – care o apropie atât de mult de Rusia – şi care nu aşteaptă decât o cauză, un ideal, o idee nobilă pentru a se manifesta cu adevărat, în numele dragostei de rasă sau, şi mai rău, de Om.)