A ierta e omeneşte

Un om la care ţinem, pe care îl preţuim şi ne este drag s-a supărat pe noi. Tare de tot. Mai ales că a fost ajutat de „prietenii“ noştri „binevoitori“ din mass-media să se supere. Omul ar fi zis chiar că nu mai cumpără niciodată „Adevărul“ şi că, în general, nu mai vrea să audă de acest ziar.

Dar să începem cu începutul. Acum aproape două săptămâni, într-o sâmbătă, pe site-ul www.adevarul.md a fost publicată o ştire cu titlul: „Nora preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, spioana Moscovei?“. Se referea la declaraţia scandaloasă făcută de senatorul român Radu F. Alexandru, vicepreşedintele PDL, în legătură cu numirea câtorva directori la filialele din străinătate ale Institutului Cultural Român.

Între altele, parlamentarul îi cerea explicaţii ministrului de Externe Titus Corlăţean în legătură cu numirea Nadiei Moşanu în fruntea ICR din Kiev. „Doamna Nadia Moşanu este nora domnului Alexandru Moşanu, primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, un om care a fost salutat ca un adevărat patriot. Un om care, ulterior, a fost identificat şi publicat pe «lista Şandrovschi» ca unul dintre agenţii KGB care au activat în Republica Moldova sub nume de cod «Maxim»“, a declarat Radu F. Alexandru, vineri, pe 9 noiembrie.

Ştirea care conţine aceste declaraţii calomnioase a apărut în aceeaşi zi pe mai multe site-uri din România. Inclusiv agenţia naţională Agerpres a difuzat-o. NIMENI din presa românească nu s-a obosit să-i ia imediat o reacţie ministrului Corlăţean, Nadiei Moşanu sau lui Alexandru Moşanu. Nimeni nu a scris nici ce e cu această „listă Şandrovschi“.

Iată doar câteva titluri culese de pe paginile de internet ale colegilor din dreapta Prutului: „Radu F. Alexandru cere explicaţii ministrului de Externe Titus Corlăţean despre şefele ICR de la Kiev şi Moscova: Una este fiica unui agent KGB, alta conduce una dintre cele mai elaborate filiere de influenţă rusă din România“; „Radu F. Alexandru: Noii directori de la ICR Kiev şi Moscova - din zona de influenţă rusă?“; „Radu F. Alexandru vorbeşte despre noii şefi ICR de la Kiev şi Moscova. Sunt agenţi ruşi?“, „Marga promovează la ICR «agenţi culturali» ai Moscovei“.

Abia a doua zi, pe 10 noiembrie, ştirea a apărut şi pe site-ul adevarul.md. În goana după vizualizări (recunoaştem, suferim şi noi de aceeaşi boală comună a online-ului) reporterul i-a dat un titlu mai „comercial“. Spre deosebire de articolele difuzate cu o zi înainte de alte instituţii mass-media, al nostru conţinea şi reacţia Ministerului de Externe al României. Nu însă şi opinia Nadiei Moşanu sau a lui Alexandru Moşanu, e adevărat. Faptul că era sâmbătă seara şi era dificil să-i găseşti la telefon la acea oră nu e o scuză, desigur, doar o explicaţie.

Nici articolul nostru nu preciza că aşa-numita „listă Şandrovschi“ este, de fapt, o făcătură grosolană dospită acum câţiva ani în cabinetele unor bărbaţi ai neamului „cu mâinile curate“. Drept dovadă că e o făcătură e şi faptul că printre „agenţii KGB“ înşiruiţi acolo se regăseşte şi o colegă de-a noastră care abia mergea la grădiniţă în anul când URSS dispărea în neant cu tot cu poliţia ei politică.

Am scris toate astea nu pentru a ne justifica, ci pentru a explica. Dle Moşanu, aveţi toate motivele să fiţi supărat pe noi. Dar deloc nu e cazul să credeţi, aşa cum v-o fi sugerat „prietenii noştri“, că am făcut ceva intenţionat, că ar fi vorba de vreun plan gândit nu ştiu unde de nu ştiu cine pentru a vă ponegri pe dumneavoastră sau pe nora dumneavoastră, despre care, de altfel, am auzit doar cuvinte bune. Ştirea cu pricina e doar un articol ce nu respectă toate regulile de scriere a unui material jurnalistic. Nenorocul nostru e acel titlu „comercial“ nefericit, care a făcut ca ştirea să fie preluată cap-coadă de mai multe site-uri de pe ambele maluri ale Prutului, fără ca cineva să se trudească să încerce să repare greşelile noastre.

Domnule Alexandru Moşanu, ştiu că regretele şi scuzele noastre (sincere, credeţi-ne) nu sunt un burete fermecat ce poate şterge supărarea şi că va fi greu să vă convingem să mergeţi din nou la chioşc pentru a cumpăra „Adevărul“. Dar vă cerem iertare.

Sunteţi trecut prin multe, aţi rezistat la adevărate lovituri sub centură pe care vi le-au aplicat generos de-a lungul anilor inclusiv unii dintre acei care azi se erijează în apărătorii dumneavoastră şi arată cu degetul la paiele din ochii noştri (o fi uitat cu câtă cerneală veninoasă v-au stropit în paginile unui ziar pe la sfârşitul anilor ’90).

Iar ştirea noastră e aşa, o înţepătură uşoară. E ca şi cum un copil te-ar fi călcat, din întâmplare, pe bătătură. E dureros, te încreţeşti de durere, dar nu omori copilul pentru asta. E un copil, mai calcă strâmb din când în când, încetul cu încetul va învăţa să meargă mai atent. Aşa că merită să-l ierţi.