15 ani Orchestra Română de Tineret

0
0
Publicat:

Mă întrebam pe 15 august 2023 oare când s-au scurs cei 15 ani de când la Sinaia, violoncelistul și profesorul Marin Cazacu și dirijorul Cristian Mandeal puneau bazele Orchestrei Române de Tineret, având în minte și simțind faptul că - dacă nu ei, atunci cine și dacă nu în acel moment, atunci când - necesitatea antrenării unor noi generații de muzicieni de orchestră în România devenise stringentă.

Au trecut trei generații de tineri, poate și mai mult, prin stagiile de pregătire de la Sinaia, prin emoțiile festivalurilor Enescu în care au fost "aruncați" în seria "Mari orchestre", prin atmosfera de turneu plină de entuziasm, care i-a adus pe cele mai mari scene ale Europei - Auditorium Santa Cecilia din Roma, Sala Filarmonicii din Paris sau a Filarmonicii din Berlin, Musikverein Viena, Konzerthaus Berlin, ElbPhilharmonie Hamburg și lista nu se oprește aici -, în Statele Unite ale Americii, dar și în Asia sau în Orientul Mijlociu. Fie că a evoluat sub numele Orchestra Română de Tineret, Romanian Sinfonietta Orchestra, Orchestra Națională Simfonică a României, sub bagheta lui Cristian Mandeal, a lui Cristian Măcelaru sau Horia Andreescu... ceea ce s-a "auzit" de fiecare dată în concertele lor a fost acea incandescență a sunetului, acel entuziasm specific tinereții, energia, forma tehnică și expresivă excepțională a fiecărui instrumentist, perfect potențată de bagheta maestrului care îi conducea. Și, întotdeauna, acel zâmbet cuceritor de pe figurile tuturor muzicienilor din Orchestra Română de Tineret, expresie care se estompează treptat pe figurile instrumentiștilor profesioniști de orchestră, mai devreme sau mai târziu, în funcție de locul în care se găsește orchestra respectivă, nefiind nicidecum un specific exclusiv românesc.

În plus, în niciunul din zecile de concerte și ipostaze în care i-am auzit - în țară sau în străinătate - nu s-a întâmplat să asist la vreo abdicare de la un nivel de selecție repertorială de un bun gust desăvârșit, excelând prin îndrăzneală și imaginație, atingând și lucrări în primă audiție românești, dar și adevărate vârfuri ale repertoriului simfonic clasico-romantic sau de secol XX, uneori capodopere vocal-simfonice sau chiar extrase celebre din opere. Chiar atunci când au prezentat programe de miniaturi celebre, atenția pentru gândirea și coerența repertorială s-a simțit de fiecare dată, ceea ce și-a dorit Cristian Mandeal pentru tinerii muzicieni de orchestră pe care i-a format fiind să le ofere ocazia de a parcurge un repertoriu cât mai amplu și mai divers, uneori ridicând ștacheta mult mai sus decât s-ar fi așteptat publicul. Iar surpriza tuturor publicurilor care i-au ascultat în lume - în marea majoritate a cazurilor publicuri internaționale, plătitoare de bilet, nu beneficiari de invitații - au avut revelația și de obicei surpriza de a asculta o orchestră de talie internațională și nicidecum o apariție dintr-o lume "provincială" a muzicii clasice, așa cum se mai întâmplă în cazul orchestrelor românești.

Unul dintre reperele care au ritmat parcursul Orchestrelor de Tineret ale României au fost evoluțiile la Konzerthaus Berlin, la festivalurile Young Euro Classic, nu mai puțin de șapte concerte din 2012 până în prezent. Concertul din 2023 de la Berlin a fost precedat de unul la Ateneul Român din București și unul la Festivalul Kultursommer Nordhessen de la Kassel și a marcat iar trei dintre principiile repertoriale specifice Orchestrei Române de Tineret. O încântătoare piesă românească de Alin Chelărescu, Panicandemica, un concert plin de farmec, prea rar cântat - Concertul pentru două piane de Francis Poulenc, remarcabil pus în valoare cu o maximă atenție pentru diversitatea coloristică de pianiștii Oxana Corjos și Cristian Niculescu și nu în ultimul rând Marea simfonie - a IX-a - de Schubert, a cărei permanentă pendulare între delicatețea romantică și monumentalism a fost excepțional construită și controlată de Cristian Mandeal prin intermediul flexibilului instrument care este iată, după 15 ani de prefaceri și preschimbări, Orchestra Română de Tineret.

Cei care se aflau pe scena de la Berlin în 2012 sunt acum în poziții cheie ale orchestrelor Filarmonicii din București, Cluj, Operei din București și nu numai, împlinind ceea ce și-au dorit cei doi "visători" Marin Cazacu și Cristian Mandeal atunci când și-au împărtășit prima dată, într-o plimbare pe plajă la San Sebastian, gândurile privind concretizarea unei Orchestre de Tineret a României. Și anume menținerea și ridicarea nivelului orchestrelor simfonice din România astfel încât ele să se afle la nivelul marilor orchestre ale lumii nu doar când sunt programate în seria omonimă a Festivalului Enescu, ci în fiecare săptămână în sala în care cântă de obicei, dar și în turneele internaționale în care reprezintă România cu una dintre cele mai valoroase și mai fragile calități ale sale, aceea a artei interpretative clasice, unul dintre aspectele performanței culturale care nu necesită traducere.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pianistul Cătălin Răducanu: „Pentru mine muzica nu este doar o pasiune sau o vocație, este un stil de viață”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Mehta, Argerich, Batiashvili – surprinzătoare zile de „festival Enescu” în prag de toamnă bucureșteană
Actorul Cristian Şofron, directorul Teatrului „Stela Popescu”: „Spectacolele noastre plac, pun întrebări, poate dau și răspunsuri spectatorilor din întreaga țară”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026