1 Decembrie 2013 – 1 Decembrie 2018: răstimpul schimbării paradigmei Educaţiei în România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, dacă ne respectăm îndeajuns ca naţie, se cuvine să celebrăm istoricul centenar cu o împlinire pe măsură: trecerea autentică a Şcolii ca sistem din secolul XX în secolul XXI. Sau, altfel spus, schimbarea paradigmei Educaţiei în România. Acesta este adevăratul nostru Proiect de Ţară, urmat apoi, firesc, de reîntregirea cu Moldova de peste Prut.

Timpul transformării de sistem a Educaţiei în România este, acum, deosebit de propice, pentru că rezistenţa la schimbare este, dominant, inerţială şi fără proiect, iar fantoşele trecutului „garantate care este” ies, trist şi fără glorie, din scenă. Din orgolii ieftine de oameni mici, meschin calcul politic şi prostie pură şi simplă combinate laolaltă, ele, fantoşele, au ratat copios, una după alta, oportunităţi colosale ridicate la plasă. Pe frunţile lor scrie loosers, şi în scurt timp lada istoriei le va înghiţi, pentru totdeauna, complexele de inferioritate ale profundei lor inadecvări la lumea acestui veac nou. Numele fantoşelor "garantate care este"? Vai de sufletul lor. Cine stă să le mai ţină minte - nu merită!

Timpul transformării de sistem a Educaţiei în România este, acum, deosebit de propice şi pentru că o generaţie nouă de profesionişti curajoşi a intrat deja în scenă şi acţionează cu o excepţională forţă pozitivă. Iată nume validate de proiectele lor, care, împreună, vor pune în fapt schimbarea paradigmei: Cătălina Ştefănescu şi echipa sa, Diana Certan, Alexandra Anton, Tincuţa Apăteanu, Magda Balica, Lucian Ciolan, Oana Moşoiu, Andrei Popescu, Alex Ghiţă, Dragoş Apostu, Ştefan Pălărie, Monica Mocanu, Traian Brumă, Vlad Atanasiu, Cristina Cristea, Răzvan Crişan, Maria Gheorghiu, Virgil Paraschiveanu, Liviu Constandache, Ciprian Stănescu, Corina Rebegea, Doru Toma... Şi iată numele entităţii-fanion a schimbării paradigmei, din ce în ce mai pregătită să îşi asume rolul istoric: Alianţa Colegiilor Centenare.

Ca oameni politici, m-aş bucura enorm, domnule ministru Remus Pricopie şi doamnă secretar de stat Ştefania Duminică să vă onoraţi mandatele pe măsura aşteptărilor – inclusiv ale mele. Doamnă secretar de stat, în iune aţi afirmat explicit acordul dumneavoastră faţă de schimbarea paradigmei Educaţiei. Felicitări! Domnule ministru, în octombrie aţi asumat public nevoia deschiderii procesului „schimbării de filosofie” a Educaţiei, iar azi, 1 Decembrie 2013, aţi refrazat sintagma „România pe bune începe cu Şcoala pe bune” în termenii „un stat puternic se bazează pe o şcoală puternică”. Felicitări şi dumneavoastră! Citind paragraful anterior, veţi recunoaşte imediat pe toţi cei care aşteaptă din partea dumneavoastră leadership real, leadership autentic, leadership transformaţional. Acum scena vă aparţine în totalitate, iar coechipieri puteţi câştiga foarte mulţi şi foarte buni. Începeţi cu Alianţa Colegiilor Centenare şi nu vă va părea rău deloc!

În 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, dacă ne respectăm îndeajuns ca naţie, se cuvine să celebrăm istoricul centenar cu o împlinire pe măsură: trecerea autentică a Şcolii ca sistem din secolul XX în secolul XXI. Sau, altfel spus, schimbarea paradigmei Educaţiei în România. Acesta este adevăratul nostru Proiect de Ţară, urmat apoi, firesc, de reîntregirea cu Moldova de peste Prut.

La mulţi ani, România!

Mai multe pentru tine:
Meghan, însărcinată cu al treilea copil? Speculațiile au explodat, după ce Ducesa s-a afișat vizibil rotunjită
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum semnalizezi corect în sensul giratoriu dacă mergi înainte. Regula pe care toți șoferii trebuie să o respecte
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Sine ira. Educație spirituală de secol XXI, într-o Școală de secol XXI – o conversație sensibilă, suspendată între frica și curajul asumării schimbării
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
România mediocră. România bezmetică. România buimacă de cap. Cum iubim lucid Țara noastră de infarct
Educație și securitate națională. Somnul rațiunii „României Educate” naște monștrii „României neolegionare”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG