Portret de candidat. Cine este Elena Lasconi, jurnalista ajunsă vârf de lance în USR

0
Publicat:

Elena Lasconi, candidata USR care a reușit să se claseze pe locul doi în scrutinul anulat anul trecut, a trecut printr-o serie de schimbări în viața sa profesională. De la rolul de jurnalist a ajuns lider de partid și primar.

FOTO Inquam Photos

Șefa și candidata USR, Elena Lasconi, și-a depus din nou candidatura la prezidențiale, în ciuda faptului cǎ unii membri ai USR îl susțin, asumat sau nu, pe Nicușor Dan, care poate câștiga și din votul simpatizanților formațiunii politice.

De altfel, chiar în ziua depunerii candidaturii vicepreședintele USR, Allen Coliban, a transmis pe pagina sa de Facebook că Elena Lasconi ar trebui să își retragă candidatura. Mai apoi REPER, partid rupt din USR, a cerut retragerea sa de către partid.

Pregătire

Elena Lasconi a absolvit liceul la Colegiul Pedagogic Național „Sabin Drăgoi” din Deva în 1990 și este economist licențiat al ASE București în profilul economic managementul turismului și comerțului. 

În 1999, a absolvit BBC School of Television, iar în 2007 a devenit evaluator al competențelor profesionale, certificat de Centrul Național pentru Formarea și Îmbunătățirea Antrenorilor (CNFPA). Din 2019 până în 2020, Lasconi a urmat cursuri la Bruxelles și în România, în care și-a pregătit cunoștințele pentru funcția de primar. 

Timp de 25 de ani cariera sa s-a concentrat pe jurnalism, ca angajat al Știrilor PROTV, unde a fost reporter, moderator, producător, dar și corespondent de război, trainer sau sales manager. Anterior a lucrat la radio, fiind realizator și director de programe, Hațeg, România, la RADIO T5 ABC. 

Carieră politică 

A intrat în USR în 2018, iar apoi a câștigat primul mandat la primăria orașului Câmpulung din județul Argeș, în 2020, în fața unui adversarului propus de PSD, Liviu Țâroiu. În 2024 a obținut cel de-al doilea mandat cu un procent de 69,58%.

A ajuns în fruntea partidului în ciuda unui scandal izbucnit odată cu campania pentru europarlamentare de anul trecut, care i-a determinat pe colegii săi să o scoată de pe primul loc al listei USR. Declarația sa, conform căreia, a votat „da” la referendumul pentru familia tradițională, i-a adus atunci și probleme personale, intrând într-un scandal public cu fiica sa. 

În iunie 2024, după demisia lui Cătălin Drulă din funcția de președinte al USR, Lasconi a fost aleasă președinte al partidului cu un scor de 68,14%, obținând 7.701 din cele 11.333 de voturi exprimate. 

Candidatura de anul trecut la alegerile prezidențiale i-a adus și o serie de critici în privința declarațiilor referitoare la activitatea unui președinte și modul în care ar gestiona situația externă din fotoliul de la Cotroceni.

Dacă în campania pentru europarlamentare a lipsit, șase luni mai târziu a ajuns din nou vârf de lance în partid, conducând formațiunea la scrutinul parlamentar din poziția de candidat intrat în turul II. După rezultatul slab de la europarlamentare, în alianța ADU, de 8,53 pe 9 iunie, scorul atins la parlamentare a fost de 12,25 pentru Senat și 12,40 pentru Camera Deputaților.

Ce avere are 

În ultima declaraţie de avere sunt menționate şapte terenuri, dintre care șase cu o cotă parte moștenire. Este vorba de două terenuri agricole de 57.500 mp, un teren forestier de 2.500 mp, trei terenuri intravilane de 6.700 mp şi un teren extravilan de 500 mp. Singurul care îi aparține complet a fost cumpărat în 2005 în Argeș. 

Situația moștenirilor se repetă și în cazul imobilelor. Lasconi a trecut în declarația de avere  trei apartamente, unul de 65 mp., altul de 70 mp. și unul de 58 mp. În două dintre ele deține o cotă parte și au fost moștenite în 2009 alături de soț. 

Lasconi mai deține o casă de locuit de 98 mp., cumpărată în Argeș şi un autoturism marca Opel fabricat în anul 2007. 

Potrivit declarației de avere,  a câștigat în 2024 pentru funcția de primar al municipiului Câmpulung 141.425 lei. Șefa de partid are însă și datorii. Trebuie să dea înapoi aproximativ 388.000 de lei către Banca Transilvania pentru două credite, scandente în 2026, respectiv 2037.

Șanse în cursa prezidențială 

Dacă anul trecut a reușit să bifeze turul II, sondajele publice pentru scrutinul viitor o plasează pe șefa USR în urma lui Nicușor Dan.

La scrutinul din 24 noiembrie a obținut votul a 1.772.500 de români, clasându-se pe locul doi, cu un scor de 19,17%, la o diferență de aproape patru procente față de Călin Georgescu, clasat pe primul loc.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026