Ce ar prelua Crin Antonescu de la foştii preşedinţi: „Iliescu a avut puterea, Constantinescu curajul, Băsescu vocea”. Ce zice de Iohannis

0
Publicat:

Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, susține că nu există niciun element care să-i afecteze şansele la prezidenţiale. El spune că principala calitate care îl recomandă pentru funcţia de preşedinte al României este experienţa politică.

Candidatul coaliției Crin Antonescu FOTO Inquam Photos

„Nu există niciun element care să-mi afecteze, sau care ar trebui să-mi afecteze şansele. Ce se spune, ce se calomniază despre diverse momente din trecut, probabil că da. Asta nu înseamnă că eu pretind că nu am făcut greşeli. Am făcut probabil foarte multe greşeli, e o lungă carieră politică. Politica, viaţa, înseamnă şi greşeli. Dar niciodată cu bună ştiinţă, niciodată nu am înşelat, niciodată nu am minţit nici alegătorii, nici colegii”, a declarat Crin Antonescu, într-un interviu pentru News.ro.

Întrebat dacă i-au reproșat oamenii pe stradă faptul că, în ultimii 10 ani a trăit pe banii soţiei, Crin Antonescu a răspuns că „nu”.

Oamenii fac un selfie, te iau în braţe, te încurajează că sunt suporterii tăi, de-aia sunt la miting. Nu. Nu mi s-a reproşat chestiunea asta şi nu văd de ce mi-ar fi reproşat”, a precizat Antonescu.

Ce ar împrumuta de la foştii preşedinţi?

„De la Ion Iliescu ar fi de împrumutat puterea enormă pe care a avut-o la începutul anilor ‘90, dar până când nu facem ceva cu puţină putere, să nu ne dorim mai multă. Am apreciat...Eu cred că fiecare preşedinte a avut calităţile lui, am mai vorbit despre ele. Nu aş vrea însă să împrumut. Aş dori să fiu un preşedinte mai empatic, cum spuneam, mai inspirat, mai dedicat decât preşedinţii dinaintea mea. Ceea ce nu înseamnă că nu au făcut lucruri bune fiecare dintre ei”, a spus Crin Antonescu.

Despre Emil Constantinescu a spus că a fost „un om politic, unul din puţinii, care a avut capacitatea de a face politică”.

„Emil Constantinescu a sacrificat major popularitate pentru un interes de viziune pe care l-a văzut ţării în câteva momente, dar în special războiul... Aduceţi-vă aminte bombardamentele NATO din Iugoslavia, când, nu ştiu, 70% dintre români, deşi voiau NATO, deşi voiau parteneriat occidental, sigur, au luat partea a ceea ce acolo era victima, sau părea victima, şi anume a Serbiei. Emil Constantinescu a plătit acest preţ, dar a făcut-o pentru România, care şi în baza celor petrecute atunci, a intrat în NATO”, a explicat Crin Antonescu.

Întrebat ce ar împrumuta de la Traian Băsescu, Crin Antonescu a răspuns că fostul președinte „are calități”.

„Nu vreau să împrumut nimic de la nimeni, dar Traian Băsescu are calităţi. Le-am mai spus de foarte multe ori. Nu ştiu care e cea mai importantă, pentru că el are mai multe calităţi. A avut şi le are. Şi ca om politic. Eu am alocat o parte din activitatea mea politică pentru a descrie defectele atunci când era preşedinte, pentru că erau defecte care ameninţau democraţia. Nu ştiu, am vorbit despre curaj, am vorbit despre o bună cunoaştere a dosarelor politice, am vorbit despre o anumită capacitate de comunicare, chiar dacă el a folosit-o rău şi în scopuri strict înguste politic, dar această capacitate există. Băsescu nu a fost un preşedinte care să tacă”, a spus Antonescu. 

În ceea ce privește mandatele lui Klaus Iohannis, Antonescu a afimat că sunt „10 ani pierduţi”.

„Sunt bucuros şi acum că Iohannis a câştigat, în 2014, binomul... Binomul, erau ei mulţi, au existat multe binomuri în istoria României: SRI-DNA, Ghiţă- Ponta, binom mai mic, da, cu bătaie lungă. Ar fi fost foarte rău. Foarte rău. Mult mai rău”, a mai afirmat candidatul coaliției de guvernare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort