Video Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a fost la vot. „Am ales partidul care a fost corect cu mine tot timpul”

0
Publicat:

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a votat duminică, 1 decembrie, la alegerile parlamentare de anul acesta.

După ce a ieșit din secția de votare, primarul a dat câteva declarații jurnaliștilor, spunând printre altele că a votat cu partidul care promovează relațiile euroatlantice ale României și acel partid care a fost corect cu acesta.

„E votul cel mai important din anul acesta, e votul pentru Parlament, și Parlamentul conduce România, pentru că e o republică parlamentară.

Am votat cum am votat de fiecare dată, din 1990 până azi, am votat pentru România un partid care nu pune în discuție rămânerea României în UE și NATO.

Iar apoi, între partidele care fac asta, am ales unul care a fost corect cu mine tot timpul”,  a declarat acesta.

Întrebat de o jurnalistă ce mesaj are pentru români cu ocazia alegerilor de duminică, 1 decembrie, Nicușor Dan răspunde că:

„Acestea sunt alegerile cele mai importante de anul acesta, ele decid cum va arăta România în următorii patru ani. Să se informeze și să iasă la vot.”

Au votat deja George Simion, a Colegiul Unirea din Focşani, județul Vrancea, Ilie Bolojan la secţia de votare de la Colegiul „Emanuil Gojdu” din Oradea și Călin Georgescu.  

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului