Călin Georgescu pierde procesul la CEDO: turul 2 nu va fi reluat. Motivația Curții
0Călin Georgescu a pierdut definitiv procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a respins solicitarea sa de a obliga statul român să organizeze turul doi al alegerilor prezidențiale. Curtea a considerat cererea „inadmisibilă”, iar decizia a fost luată în unanimitate.

La data de 6 martie 2025, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a emis o decizie importantă în cazul cererii depuse de Călin Georgescu, prin care acesta solicita anularea alegerilor prezidențiale din România. Într-un comunicat oficial, CEDO a anunțat că a respins cererea ca „inadmisibilă”, argumentând că nu există dovezi suficiente pentru a justifica o astfel de intervenție.
Astfel, CEDO a respins cererea în privința dreptului la alegeri libere, menționând că acest drept nu se aplică în cazul alegerii unui șef de stat, decât în situația în care atribuțiile acestuia ar impune o astfel de condiție.
„Curtea a constatat, in special, că dată fiind structura constituțională a României, nu există niciun indiciu că atribuțiile președintelui României sunt de natură să facă din acesta o parte a „corpului legislativ” al Statului pârât, în înțelesul articolului 3 al Protocolului nr. 1 la Convenție, „corp legislativ” cu privire la care este garantat dreptul la alegeri libere. Prin urmare, Curtea a respins capătul de cerere formulat în aceasta privință”, se arată în comunicatul CEDO.
Georgescu a contestat hotărârea Curții Constituționale a României din 6 decembrie 2024, prin care întregul proces electoral a fost anulat din cauza unor ingerințe externe și nereguli grave. În plângerea sa, acesta a invocat încălcarea dreptului la alegeri libere, la un proces echitabil și la libertatea de exprimare, susținând că decizia Curții Constituționale a fost nejustificată și motivată politic. De asemenea, acesta a cerut ca votul să fie reluat între el și Elena Lasconi, cei doi finaliști din primul tur.
Printre solicitările sale se numărau:
- Suspendarea deciziei CCR privind anularea scrutinului, până la soluționarea cauzei;
- Obligarea Guvernului să organizeze turul doi, respectând rezultatele primului tur;
- Adoptarea unor măsuri pentru recâștigarea încrederii în procesul electoral.
Totuși, atât instanțele din România, cât și CEDO au respins cererea. Curtea Europeană a considerat că nu există suficiente probe care să demonstreze o încălcare a drepturilor fundamentale.
„Curtea constată că dl. Georgescu nu a invocat niciun argument de fapt sau de drept în sprijinul celor susținute că a existat o „ingerința politică” în procesul electoral. Ea respinge așadar această parte a cererii ca vădit neîntemeiată”, se menționează în comunicatul.
Decizia CEDO este definitivă, ceea ce înseamnă că alegerile nu vor fi reluate, iar hotărârea CCR rămâne în vigoare.