Un miliardar american a plătit 10.000 de dolari ca să-şi stocheze creierul pe un calculator. Operaţia îi va fi fatală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miliardarul Sam Altman. FOTO Guliver / Getty Images / Drew Angerer
Miliardarul Sam Altman. FOTO Guliver / Getty Images / Drew Angerer

Sam Altman, miliardar tech din Silicon Valley, probabil fan al serialului Altered Carbon, a decis să se sinucidă asistat de către compania Netcome, una care se ocupă cu prezervarea creierelor. Informaţiile acumulate vor fi uploadate pe calculator, atunci când tehnologia respectivă va fi inventată, în viitor. Practic, va putea fi „înviat” pe baza creierului lui.

Lista de aşteptare a companiei Netcome cuprinde 25 de nume, printre care şi al lui Altman. Oamenii de ştiinţă susţin că pot prezerva un creier chiar şi pentru câteva sute de ani, pentru ca informaţiile acumulate de o persoană în timul vieţii sale să poată fi ulterior ”urcate” într-o simulare pe PC. Netcome susţine că prin acest proces poţi trăi veşnic.

Singura problemă este că trebuie să mori înainte. Primul pas al procedurii este prelevarea organului, iar ”beneficiarul” trebuie să treacă printr-un proces de sinucidere asistată, care este legal doar în cinci state din SUA. Metoda este folosită, de obicei, de oamenii care sunt bolnavi în stadiu terminal, pentru a nu mai suferi în continuare. Totul se face exclusiv cu acceptul pacientului.

Sam Altman a fondat programul de accelerare pentru startup-uri Y Combinator, care, în mod ironic, finanţează afaceri precum Netcome. Atunci când va veni momentul, Altman va fi injectat cu chimicalele de îmbălsămare puse la punct de Netcome, procesul fiind 100% fatal, după cum susţine chiar compania controversată.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite