Primul dinte printat 3D face "minuni" cum nici Zâna Măseluţă n-ar putea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arme, organe şi jucării avem imprimate 3D, aşa că era timpul să trecem la ceva mai util, dar nu atât de dificil de creat, cum ar fi dinţii. Primul dinte 3D are şi o calitate specială.

În prezent, dacă îţi pierzi un dinte, trebuie să îl înlocuieşti cu unul din porţelan sau alte elemente mai ieftine, iar acesta s-ar putea să nu se potrivească perfect lângă ceilalţi. Totuşi, acest "chin" s-ar putea schimba odată cu dantura printată 3D. Popular Science scrie despre aşa ceva şi despre cum primul dinte realizat astfel găzduieşte mai puţine baterii pe el, deoarece sunt distruse majoritatea la contact. 

Materialul este cel important în acest dinte, dar mulţumită printării 3D şi fabricarea lui este uşurată. Pentru producerea dintelui, cercetătorii au folosit o răşină specială combinată cu un anumit tip de sare, l-au printat 3D, apoi l-au fixat în gura pacientului. Compusul din care este fabricat distruge bacteriile şi, pe termen lung, înseamnă că dantura va rezista mai mult. Ei au testat asta printând un dinte cu şi fără sărurile speciale. Fără acest amestec, doar 1% din bacterii au murit. Viceversa, au murit 99% din acestea. 

"Proprietăţile antimicrobieni au fost dovedite de contactul cu materialul şi nu au fost determinate de compuşi antimicrobieni din răşină. Am reuşit să stabilizăm mixul dintre aceste materiale şi avem în prezent un prototip pe care îl vom folosi şi în alte teste, nu doar pentru utilizare dentară. Ar putea fi integrat şi în protezele pe care le primesc pacienţii. De asemenea, s-ar putea ajunge la o folosire în industria ambalării alimentelor sau purificării aerului", a explicat echipa care s-a ocupat de dezvoltarea acestui proiect.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

image
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite