Prima Super Lună din 2015 a avut loc în noaptea de 29 august: tot ce trebuie să ştii despre fenomenul astronomic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Super Luna în Grecia, în iunie 2013 FOTO AFP / Getty Images
Super Luna în Grecia, în iunie 2013 FOTO AFP / Getty Images

Fenomenul astronomic de Lună plină la perigeu, cunoscut şi sub denumirea de Super Lună, a putut fi observat în noaptea de 29 august, când orbita Lunii s-a aflat la punctul cel mai apropiat de Terra.

Dacă aţi ratat spectaculosul fenomen, Super Luna îşi va face din nou apariţia pe 28 septembrie şi apoi pe 27 octombrie. În plus, puteţi urmări în galeria foto ataşată cum s-a văzut Super Luna în lume. 

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Luna a oferit un spectacol pe cer şi mai multă lumină decât în nopţile cu Lună Plină, iar asta pentru că a fost cu 14% mai mare şi cu 30% mai strălucioare. A fost noaptea perfectă pentru a explora suprafaţa satelitului natural al Pământului folosind un telescop sau chiar cu ochiul liber, pentru a vedea două cratere proeminente: Copernicus şi Tycho.

Tycho este deosebit de luminos, razele fiind vizibile pe o mare parte din suprafaţa Lunii.

Copernicus este un crater superb, care se vede cel mai bine printr-un telescop, dar este vizibil şi cu binoclul.

Zonele mai întunecate de pe Lună se numesc „maria“ (n.red. „mare“, la singular) şi reprezintă întinderi vaste de lavă de la vechile erupţii - cele mai mari dintre ele sunt vizibile şi cu ochiul liber. 

Sursă: Arizona Daily Star 

Luna

Dacă aveţi noroc de cer senin, ar trebui să profitaţi că Luna se află mai aproape de noi decât de obicei şi să îi observaţi mările uimitoare, alături de craterele şi de munţii săi superbi, cu ajutorul unui binoclu sau al unui telescop. Iar dacă nu le aveţi la îndemână, atunci bucuraţi-vă de priveliştea uimitoare“, este sfatul transmis de Gemma Lavanda de la Societatea Astronomică Regală. 

Tot ea a negat informaţiile conform cărora Super Luna ar putea declanşa cutremure, erupţii vulcanice şi inundaţii. „Există avertismente că Luna, apropiindu-se de Pământ, creşte riscul unor catastrofe precum cutremurele sau erupţiile vulcanice - acest lucru este fals“, a declarat Lavanda pentru International Business Times. 

Când are loc Super Luna

Luna

Această versiune mare a unei Luni pline este numită Super Lună. Ea este mai mare şi mai strălucitoare pentru că este mai aproape de Pământ. În imaginea de alături este comparată o Lună plină (în stânga) cu o Super Lună (în dreapta). 

Momentul în care orice corp ceresc (indiferent că este vorba despre Lună, planeta Marte sau de o cometă) ajunge în cel mai apropiat punct de Pământ este numit de astronomi perigeu. De obicei, Luna se află la 384.000 de kilometri de Pământ, dar la perigeu ajunge la 363.000 de kilometri.

Luna ajunge la perigeu de fiecare dată când îşi completează orbita eliptică în jurul Pământului, adică o dată la 27 de zile, dar asta nu înseamnă că avem de-a face cu o Super Lună de fiecare dată. Iar asta pentru că fenomenul are loc atunci când se petrec simultan două evenimente: un perigeu şi o Lună plină - atunci când Luna este chiar vizavi de Soare, cu Pământul între ele. În această fază, Luna este complet iluminată de Soare. Această aliniere magică are loc de trei-patru ori pe an.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite