Peter Gruenberg, laureat al unui premiu Nobel pentru Fizică, a murit la vârsta de 78 de ani

Peter Gruenberg, laureat al unui premiu Nobel pentru Fizică, a murit la vârsta de 78 de ani

Fizicianul german Peter Gruenberg, laureat al unui premiu Nobel pentru Fizică, a cărui activitate a revoluţionat stocarea datelor în mediul digital, a murit la vârsta de 78 de ani, scrie AFP.com.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anunţul a fost făcut luni, de centrul său de cercetare.

Profesorul Gruenberg a decedat săptămâna trecută, a anunţat Centrul de Cercetare Juelich, situat în apropiere de Köln, care l-a numit pe acesta „un cercetător excelent” şi un „coleg foarte respectat şi popular”.

Peter Gruenberg a fost premiat în 2007 cu Nobelul pentru fizică, alături de omul de ştiinţă francez Albert Fert, după ce au descoperit amândoi, individual, magnetorezistenţa gigant (GMR). Această descoperire a avut ca efect dezvoltarea hard disk-urilor cu capacitate GB. 

„Fără să exagerăm, putem spune că Peter Gruenberg şi descoperirea GMR ne-au schimbat decisiv vieţile. Fără el, computerele moderne şi smartphone-urile ar fi de neconceput”, a transmis institutul de cercetare. 

În 2006, Gruenberg a câştigat titlul de „Inventatorul european al anului”, acordat de Comisia Europeană. Fizicianul a mai primit distincţii în Germania, Israel, Japonia şi Turcia.
citeste totul despre: