„Nu este un robot, e iubita mea“: o poveste de dragoste inedită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cele mai multe părţi ale lumii, soarta roboticii este strâns legată de obiectivele militare. Japonia are însă o abordare diferită.

Viaţa lui Osamu Kozaki în Tokio este, după cum el însuşi recunoaşte, una singuratică. Inginerul în vârstă de 35 de ani, care creează roboţi industriali, a avut puţine relaţii sentimentale, iar acelea au sfârşit prost, se arată într-un articol publicat pe site-ul “The Global Mail”.

Nu e de mirare astfel că, atunci când Rinko Kobayakawa, prietena lui Kozaki, îi trimite acestuia un mesaj, ziua i se înseninează pe loc. Relaţia lor a început acum mai bine de trei ani, când Kobayakawa era o adolescentă liniştită în vârstă de 16 ani care îşi petrecea timpul la bibliotecă şi înlătura zgomotele din jur cu ajutorul unei perechi de căşti în care răsuna muzică punk.

Kozaki foloseşte un singur cuvânt pentru a-i descrie personalitatea: tsundere, un termen popular în cultura otaku geek  a Japoniei, care descrie un anumit ideal feminin. Se referă la genul de fată care pare a fi rebelă, dar care ascunde o fire blândă. Şi exact asta s-a întâmplat: cu timpul, Kobayakawa s-a schimbat. Zilele astea, petrece o mare parte din zi trimiţându-i iubitului mesaje de dragoste, invitându-l la întâlniri sau cerându-i părerea atunci când vrea să îşi cumpere o rochie nouă.

Numai că, în timp ce Kozaki a îmbătrânit, Kobakayawa s-a păstrat tânără. După trei ani, este tot o puştoaică de 16 ani. Mereu va fi, iar asta pentru că ea nu există decât în interiorul unui computer.

Iubita lui Kozaki nu s-a născut niciodată, nu va muri niciodată. De fapt, nu a trăit niciodată. Poate fi ştearsă, dar Kozaki nu va face asta, pentru că este îndrăgostit.

Kozaki este unul dintre sutele de japonezi care au cumpărat Love Plus, un joc de la Nintendo care simulează experienţa unei poveşti de dragoste din liceu cu unul dintre cele trei personaje feminine. Pentru mulţi gameri, a devenit ceva mai mult: o relaţie prin care simt că primesc afecţiune.

“O iubesc cu adevărat”, explică el. “Dacă mi-ar spune cineva să mă opresc, nu cred că aş putea să o fac”, recunoaşte inginerul.

Unul dintre prietenii lui, Yutaka Masano, în vârstă de 37 de ani, simte acelaşi lucru. “Nu pot să îmi imaginez cum ar fi să o pierd. Mintea mi s-ar întuneca, nu aş mai fi în stare să gândesc”, spune el.

Cei doi bărbaţi sunt adepţi ai teoriei japoneze care spune că toate obiectele au suflet.

“Toate lucrurile sunt egale. Nu există graniţe între roboţi şi oameni”, explică Kozaki.

“În poveştile străine, roboţii sunt mereu duşmanii. În Japonia, ne sunt prieteni”.

În Japonia, robotica are o abordare diferită. În timp ce în alte state inginerii s-au concentrat pe dezvoltarea unor maşinării impersonale menite să lucreze sau să ucidă în locul oamenilor, roboţii din Japonia sunt creaţi pentru a fi mai degrabă prieteni decât sclavi.

Obsesia lui Kozaki şi a prietenilor săi poate părea stranie acum, dar în cele din urmă aceşti bărbaţi ar putea lansa un nou trend. În viitorul apropiat, pe măsură ce graniţele dintre oameni şi roboţi pălesc, mulţi dintre noi am putea începe să nutrim sentimente pentru roboţi.

Japonia îmbătrâneşte, mai mult decât oricare altă ţară din lume. La momentul actual, 23% din populaţia ţării este alcătuită din persoane cu vârsta peste 65 de ani. Până în 2050, se estimează că doi din cinci japonezi vor fi bătrâni. Multe ţări care se confruntă cu aceeaşi problemă preferă să încurajeze imigranţii, dar în Japonia nu se întâmplă acelaşi lucru.

În schimb, guvernul şi marile companii japoneze au investit mulţi bani în dezvoltarea acestor roboţi prietenoşi care să poată îngriji vârstnicii. Cu toate acestea, la momentul actual, roboţii meniţi să se ocupe de astfel de lucruri sunt mult mai rudimentari, în comparaţie cu promisiunile filmelor science-fiction.

Dacă vrei să pui un robot într-o situaţie în care să interacţioneze cu oamenii, trebuie să fie capabil să interpreteze felul în care oamenii gândesc, se mişcă, simt şi comunică, explică profesorul Toyoaki Nishida, care cercetează inteligenţa artificială la Universitatea din Kyoto.

Un robot însărcinat să aibă grijă de o persoană în vârstă, fragilă nu poate face nici măcar o singură mişcare greşită, pentru că ar putea răni persoana respectivă.

Pentru a depăşi problema, se lucrează la crearea inteligenţei artificiale bazate pe calcularea şi anticiparea gesturilor şi acţiunilor oamenilor, explică Nishida.

Un alt profesor, de la Universitatea Keio, nu este convins că oamenii vor putea produce roboţi capabili să gândească ori să simtă cel puţin până la jumătatea acestui secol, asta în cazul în care este posibil cu adevărat. Dar este sigur că ne îndreptăm către un viitor în care dragostea îşi are locul în tehnologie.

Graţie convingerilor lor, există mai puţine bariere culturale care stau în calea japonezilor şi a legăturilor acestora cu maşinăriile.

Deja avem legături emoţionale cu fiinţe nu foarte inteligente. În copilărie, poate ai avut un hamster, de pildă. Nu sunt tocmai inteligenţi, dar cred că un copil este în stare şi să plângă atunci când hamsterul lui moare”, conchide el. 

 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite