INFOGRAFIE „Bestia Estului“, fenomenul care ne îngheaţă sângele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Condiţiile meteo extreme sunt cauzate de curenţi de aer îngheţat FOTO theatlantic.com
Condiţiile meteo extreme sunt cauzate de curenţi de aer îngheţat FOTO theatlantic.com

Un anticiclon uriaş format desupra Siberiei, botezat de meteorologi cu un nume înfricoşător, e responsabil pentru fenomenele extreme ale acestei ierni – viscole şi geruri năprasnice.

Iarna aspră biciuieşte de câteva săptămâni regiuni întinse din Europa şi America de Nord, provocând deja moartea a sute de persoane. Acest bilanţ tragic arată că multă lume a fost luată prin surprindere – şi nu vorbim aici de autorităţi care, în mod tradiţional, sunt prinse nepregătite de sosirea iernii. Având în vedere data din calendar, nu momentul sosirii iernii e cel care surprinde, ci violenţa cu care s-au dezlănţuit fenomene extreme ca viscolele şi gerurile cumplite.

Meteorologii au căutat o explicaţie pentru această evoluţie a vremii şi au găsit rapid vinovatul: un anticiclon uriaş, extrem de puternic, care s-a format deasupra Siberiei şi Peninsulei Scandinave. Din cauza efectelor sale de mare amploare, anticiclonul (zonă de presiune atmosferică ridicată) a fost poreclit „Bestia Estului“. Ce face, de fapt, „Bestia Estului“? Pur şi simplu, fiind masiv şi foarte puternic, anticiclonul perturbă grav circulaţia atmosferică obişnuită de deasupra Europei, mai exact circulaţia curenţilor-jet.

Curenţii de aer de mare altitudine sau curenţii-jet (jetstream) sunt, de fapt, vânturi puternice (circa 160 km/h) care înconjoară Pământul la mare altitudine (10.000 m), de la vest la est, şi care, în mod normal, aduc mase de aer de deasupra Atlanticului spre continentul european. Activitatea curenţilor-jet este responsabilă pentru clima temperată a Europei. Vara, masele de aer umed de deasupra oceanului temperează canicula provocată de valurile de aer care pătrund dinspre nordul Africii. Iarna, aceleaşi mase de aer sunt mai calde decât valurile de aer polar venite dinspre Siberia sau Peninsula Scandinavă.

bestia

În acest moment, circulaţia normală a curenţilor-jet deasupra Europei e compromisă de „Bestia Estului“; prin forţa şi masivitatea sa, anticiclonul „despică“ jetstream-ul în două ramuri, care se îndreaptă spre Groenlanda, respectiv spre nordul Africii, astfel că Europa e privată de aportul maselor de aer de deasupra Atlanticului. Concomitent, în zonele „neglijate“ de către jetstream, are loc un transport masiv de aer polar, care este direct responsabil de gerurile cumplite, cu temperaturi de până la -30 °C. De asemenea, ciocnirea acestui val de aer polar cu aerul mai cald de deasupra Europei provoacă fenomene extreme precum ninsorile abundente şi viscolul.

„Bestia“, invenţie britanică

„Noua normalitate“ în materie de climă pare a fi, după unii climatologi, caracterizată în principal de fenomene şi temperaturi extreme, fără precedent, conform rapoartelor prezentate în decembrie în Qatar la conferinţa anuală dedicată climei, organizată de Naţiunile Unite.

În acelaşi timp, curentul nu este o raritate pentru România, din cauza aşezării geografice, „noi suntem tot timpul cu bestia din est, aceasta este o denumire dată de britanici“, a explicat climatologul Roxana Bojariu. În mod normal, acesta circulă de la vest la est, în troposferă, iar în cazurile extreme ale oscilaţiei arctice în faza negativă (pe care o traversăm acum), curenţii de aer circulă invers, dinspre continent spre ocean,  aducând mase de aer din Siberia.

Tradus din termenul englezesc „beast from the East“, curentul este ceea ce climatologii denumesc "blocaj atmosferic". Ce este acest blocaj şi cum apare? „În mod obişnuit, circulaţia atmosferică obişnuită, de la Vest la Est aduce, iarna, aer mai cald de deasupra oceanului Atlantic peste Europa continentală. Există situaţii când aceasta circulaţie predominantă este perturbată (încetinită, stopată sau chiar inversată) de prezenţa unui câmp atmosferic anticiclonic, de presiune ridicată – acesta este blocajul atmosferic”, a explicat climatologul.

Blocajele atmosferice ar putea fi influenţate de schimbările climatice

Blocajele atmosferice sunt asociate fazei negative ale oscilaţiei nord-atlantice, cunoscută şi sub numele de oscilaţie arctică.  Aceste fenomene sunt generate în mod natural de complexitatea interacţiunilor dintre componentele sistemului climatic: oceanul, atmosfera, criosfera - învelişul de zăpadă şi gheaţă, biosfera şi litosfera.

Exista studii care sugereaza însă că frecvenţa şi intensitatea blocajelor atmosferice ar putea fi influenţate de schimbarile climatice: diminuarea stratului de gheaţă marină din Arctica ar putea favoriza creşterea frecvenţei blocajelor atmosferice. „Este un fenomen natural, legătura cu încălzirea globală nu este clar stabilită în lumea ştiinţifică”, a concluzionat climatologul.

Nu se poate estima o iarnă extremă

Masele de aer polar, cu temperaturi sub cele normale, nu sunt ieşite din comun zilele acestea, pentru că intervalul rece este de scurtă durată, până duminică, potrivit prognozei oferite de meteorologul de serviciu de la Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie (INMH). „Perioadele cu aer polar nu pot fi puse neapărat pe seama încălzirii climei, temperatura minimă absolută în luna decembrie a fost înregistrată în 1998 şi a fost de -34,5°C, iar în aceste zile sunt prognozate minime de -26 °C. Intervalul mai rece decât valorile normale face parte din variabilitatea climatică, este normală alternanţa“, a spus reprezentantul INMH.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite