Europenii şi ruşii se duc pe urma apei de pe Marte. Românii sunt şi ei parteneri
0Agenţia Spaţială Europeană a semnat contractul final cu firma Thales Alenia Space Italy, pentru a produce şi a colabora în cadrul unui proiect comun pentru a vedea dacă pe planeta Marte există sau au existat semne de viaţă.
Anunţul a fost făcut în cadrul Paris Airshow, eveniment organizat săptămâna aceasta. Programul ExoMars este o colaborare între Agenţia europeană şi Roscosmos, agenţia spaţială din Rusia. Misiunea doreşte să folosească două rachete Proton pentru a trimite spre planeta Marte o probă care va orbita în jurul planetei, dar şi un laboratorul care va ajunge pe suprafaţa planetei. Totul urmează să se petreacă până în 2016, iar roverul marţian va ajunge în 2018.
Proiectul este unul vechi, dar a pornit iniţial ca o colaborare istorică între ESA şi NASA, dar agenţia americană s-a retras, din cauza reducerii bugetare. În acel moment, europenii au fost nevoiţi să caute un alt partener, aşa că au apelat la ruşi. Contractul semnat săptămâna aceasta cu Thales Alenia este în valoare de 230 de milioane de euro, potrivit Reuters.
Thales Alenia a fost aleasă ca furnizor acum cinci ani şi plănuieşte să cheltuiască 146 de milioane de euro pe modulul de orbitare şi rover. Satelitul amplasat lângă Marte va fi folosit pentru comunicaţiile dintre rover şi Terra. De asemenea, va exista şi un modul care va testa tehnologiile de care va fi nevoie pentru o asolizare pe Marte. Ruşii au o istorie îndelungată de eşecuri marţiene, misiunile lor suspendându-se din cauza deselor probleme cu vehiculele trimise. Momentan, doar NASA are două vehicule pe Marte, bătrânul Opportunity şi Curiosity.
Potrivit reprezentanţilor Thales Alenia, roverul care va fi construit va fi capabil să găsească dovezile prezenţei apei fără a mai fi o îndoială. Europenii şi ruşii concurează în această cursă a descoperirii vieţii pe Marte cu NASA, care vrea să trimită un al doilea rover din familia Curiosity în 2020.
Românii de la ARCA vor contribui la această misiune
ARCA şi ESA au semnat un contract de 1,1 milioane de dolari, din bugetul general de un miliard de euro, iar agenţia va primi aceşti bani pentru a testa paraşutele care vor echipa nava de explorare ExoMars. Testele sunt importante, deoarece pe datele acestora se va baza modulul pentru aterizarea de pe Marte în 2016, când va fi efectuat primul zbor. Programul în cadrul căruia se vor desfăşura testele se numeşte HDAT (High Altitude Drop Test) şi locul de desfăşurare va fi Marea Neagră.
Pe Pământ ca pe Marte şi datele testului
Primul test va avea loc în aprilie sau mai 2013 şi va presupune ridicarea vehiculului construit de ARCA deasupra Mării Negre. Acesta, legat de un balon, va trebui să atingă altitudinea de 30 de kilometri, moment în care i se va da drumul către Pământ. Astfel, vor fi reproduse câteva dintre condiţiile de pe Marte.
De la aparatul de teste vor fi trimise date constant către ARCA şi ESA, iar momentul va fi filmat cu trei camere. Una este full HD, alta doar SD şi va mai fi una capabilă să filmeze cu 10.000 de cadre pe secundă. Viteza pe care o va atinge vehiculul în timpul căderii de 25 de secunde este estimată la 900 kilometri pe oră. Principalul factor de urmărit este ca unghiul de incidenţă să nu fie mai mare de 5 grade.
Paraşuta care se va deschide are un diametru de 12 metri şi trebuie să reducă viteza la aproximativ 50 kilometri pe oră în momentul în care va lovi suprafaţa mării. Vehiculul cântăreşte 604 kilograme şi a fost construit în dublu exemplar în cazul în care primul test este un eşec sau nu sunt adunate suficiente date..
Opportunity a descoperit apă pe Marte?
Roverul marţian Opportunity, care studiază planeta roşie din 2004, a descoperit acum două săptămâni o rocă ce aduce clarificări asupra potenţialului planetei Marte de a susţine viaţa, prin existenţa apei.
O rocă analizată de Opportunity conţine materiale formate în apă non-acidă, un mediu potrivit pentru dezvoltarea vieţii în trecut. Un mediu care nu este acid e important pentru susţinerea vieţii, deşi şi pe Terra există microbi care pot trăi în condiţii acide. Cu toate acestea, cercetătorii au căutat mereu dovezile că pe Marte a existat cândva viaţă, într-o formă asemănătoare celei de pe Terra, scrie Euronews.
"Ce este foarte interesant la această descoperire este faptul că indică un pH neutru în istoria timpurie a planetei Marte", a declarat Steve Squyres, cercetător la Universitatea Cornell, unul dintre şefii misiunii Opportunity.
"Ce avem în această rocă e diferit. E apă pe care o poţi bea. Este cea mai clară dovadă a existenţei unui mediu neutru", a mai adăugat cercetătorul.