Cuplarea cargoului spaţial Cygnus cu ISS a fost amânată din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După anularea cuplării capsulei Cygnus cu Staţia Spaţială Internaţională, programată iniţial pentru 22 septembrie, oficiali ai NASA şi ai Orbital Sciences anunţaseră că manevrele de andocare la ISS vor fi reluate marţi dimineaţa.

Din nefericire, între timp au apărut noi probleme, care au dus la o nouă amânare a cuplării. De această dată vinovate nu mai sunt problemele tehnice, ci… ”aglomeraţia spaţială”. Să trecem în revistă evenimentele care au avut loc după anularea cuplării, programate iniţial pentru 22 septembrie.

După identificarea problemelor apărute la bordul cargoului spaţial Cygnus, specialiştii de la Orbital Sciences au elaborat un update pentru software-ul de la bordul lui Cygnus. Acesta a fost mai întâi testat la sol, pe un simulator al Orbital Sciences, pe parcursul zilei de duminică (22 septembrie).

În seara aceleiaşi zile noul soft a fost uploadat la bordul cargoului spaţial Cygnus, după care a fost testat şi verificat până luni dimineaţa. Toate testele au fost satisfăcătoare iar cuplarea cu ISS a fost programată pentru marţi dimineaţa. În comunicatul transmis de către Orbital Sciences se arăta că ”Cygnus se află în stare bună de funcţionare iar toate sistemele principale funcţionează în parametri nominali”.

Citeşte continuarea pe site-ul stiintasitehnica.com

Știință

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite