CERN – acceleratorul de cariere şi de particule

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că poate suna imposibil sau înfricoşător, stagiile de practică în cadrul CERN sunt accesibile tinerilor români din domeniile inginerie, fizică, IT şi management, şi constituie o oportunitate unică atât din punct de vedere educativ, cât şi profesional.

Prin acest articol, aş dori să împărtăşesc experienţa mea ca studentă la CERN, ajunsă aici de pe băncile Universităţii Politehnica din Timişoara. Pentru că am fost mereu interesată de oportunităţile din străinătate, odată ce le-am găsite pe acestea, mi-am spus: „Voi încerca!“. Şi iată că după trei ani şi jumătate de studiu, am luat o pauză ca să pot face parte din Organizaţia Europeană de Cercetare Nucleară, locul unde s-a născut Internetul şi unde se fac experimente menite să rezolve misterul formării universului.

Prima dată când am aflat de aceste stagii, eram într-un internship în Budapesta, la compania National Instruments. Într-una din zile, am avut o prezentare din partea unui student care lucrase înainte la NI, iar apoi a fost acceptat într-un internship la CERN. În acel moment, am realizat că a face parte din acest centru de cercetare e mai accesibil decât credeam şi că visul mea din liceu de a ajunge la CERN nu e imposibil de realizat.

image

Curioasă de poziţiile oferite, pe site-ul CERN, am găsit oportunităţi pentru diferite niveluri de studiu, şi pe diferite durate. Cele mai scurte contracte (2-3 luni) se adresează în special studenţilor din ciclul de Licenţă sau Master. Aceştia pot aplica pentru Summer Internship pe perioada vacanţei de vară.

Următorul nivel îl constituie poziţiile de Technical şi Administrative Student, cu contracte de maximum 12 luni. Aceste poziţii necesită, de obicei, întreruperea pentru o perioadă a studiilor, fiind necesară păstrarea statutului de student pe perioada contractului.

Pentru absolvenţi, există poziţiile de Fellow, pentru o perioadă de maximum trei ani. O altă posibilitate este realizarea unei lucrări de doctorat, printr-un parteneriat între o facultate şi CERN, munca de cercetare fiind făcută în cadrul CERN.

Procesul de aplicaţie începe, în toate cazurile, online, prin crearea unui profil personal pe site-ul CERN Jobs. Aici, se selectează poziţia dorită, şi se încarcă documentele cerute (CV, foi matricole, scrisori de intenţie şi recomandări). E un proces foarte bine organizat şi simplu.

Poziţia pentru care am aplicat eu a fost cea de Technical Student. Pentru aceste contracte, studenţii sunt selectaţi pentru diferite proiecte, în funcţie de abilităţile pe care le au. Fiind studentă la Inginerie Electrică, am fost selectată pentru departamentul Tehnologic, în cadrul căruia testez materiale supraconductoare în vederea următoarei îmbunătăţiri a LHC-ului. E un proiect foarte interesant; efectuez experimente în cadrul unul laborator pentru verificarea stabilităţii cablurilor ce vor intra în construcţia magneţilor ce accelerează şi focusează fasciculele de hadroni – particulele care interacţionează în acceleratoarele de particule. Mediul de lucru este foarte multicultural, ajută foarte mult cunoştinţele de limbă franceză (mai ales în discuţiile cu tehnicienii din laboratoare), iar cele de limba engleză sunt absolut necesare.

Cu toate că mi-a fost imensă bucuria când am aflat că am fost acceptată, acesta a fost şi începutul problemelor de natură logistică. În primul rând, a trebuit să obţin aprobarea întreruperii studiilor. Apoi, una dintre problemele cu care se confruntă cei mai mulţi tineri e cazarea. CERN are două locaţii: Meyrin (la graniţa dintre Franţa şi Elveţia) şi Prevessin (în Franţa). În funcţie de dorinţe şi buget, se pot lua în chirie apartamente sau case in Franţa sau Geneva, diferenţa fiind de câteva sute de euro (se poate găsi cazare începând cu aproximativ 500-600 Euro/lună în Franţa şi minim 800-900 de franci în Geneva). Eu locuiesc cu alţi doi studenţi în Sergy, un sat foarte simpatic la poalele munţilor Jura, la aproximativ 4 km de CERN, ceea ce a ridicat o nouă problemă – cea a transportului. Sistemul de mijloace de transport elveţian e extins şi în zona franceză, deci una dintre opţiuni este Transport Publics Genevois. Fiind o persoană activă, eu am optat pentru bicicletă – CERN încurajează această opţiune, participând şi la programul Bike to Work. Instituţia are şi propriul serviciu de închiriere de biciclete, care e gratuit, cu excepţia perioadei de vară.

image

Pentru timpul liber, opţiunile sunt numeroase. Pentru ieşiri, restaurante şi concerte, oraşul Geneva oferă locuri variate, dar şi destul de scumpe. (Totuşi, salariile CERN sunt concepute astfel încât să te poţi întreţine, pornind de la aproximativ 1.800 de franci pe lună pentru poziţiile de vară ).

În timpul verii, pe malurile lacului din centrul oraşului se relaxează sau studiază sute de tineri, iar în oraş au loc numeroase festivaluri de teatru, cinema şi muzică, concerte şi expoziţii. Fiind într-o zonă montană, se pot face numeroase drumeţii în munţii din jur, peisajul este superb. Atât Elveţia, cât şi sudul Franţei sunt renumite pentru frumuseţea lor. Iar pentru cei cu spirit de aventură, se pot face zboruri cu parapanta sau excursii de tip canotaj (canyoning) – le-am încercat personal pe ambele şi le recomand. Şi, în curând, iarna va aduce cu sine sezonul de schi.

În februarie, când îmi va expira contractul cu CERN, mă voi întoarce în ţară ca să îmi termin studiile de Licenţă, la Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică.

Aici am început să studiez în 2011. În urma primului an universitar, am lucrat part-time în domeniul automotive. În 2013, am avut şansa să particip la Android Camp de la Google, Londra, şi am fost selectată pentru o bursă de la General Electric Foundation. În vara anului 2014, am fost intern pentru trei luni la Budapesta, la compania National Instruments, unde m-am familiarizat cu LabVIEW şi cu sistemele hardware oferite de această companie (şi cu care interacţionez acum, zilnic, în laboratorul de la CERN). Apoi, fiind fană a acestui limbaj de programare grafic, în primul semestru din al IV-lea an am predat în cadrul facultăţii cursuri de LabVIEW, prin programul LabVIEW Student Ambassador.

Dar până mă voi întoarce, încerc să profit din plin de oportunitatea pe care o am aici: să cunosc cât mai mulţi oameni, să învăţ cât mai multe lucruri noi şi să vizitez cât mai multe locuri din împrejurimi. Consider că această experienţă aduce nenumărate beneficii şi îi încurajez pe toţi cei interesaţi de CERN să aplice, deoarece nu au nimic de pierdut, ba din contră! 

Şi, aşa cum vedeţi din exemplul meu şi al altor români de la CERN, e posibil să fii acceptat pentru un job care îţi va schimba viaţa.

Opinii

Mai multe de la Izabela Horvath


Ultimele știri
Cele mai citite