Cel mai uşor material e incredibil, dar invenţia Boeing e veche de patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai uşor material din lume, creat după structura oaselor.
Cel mai uşor material din lume, creat după structura oaselor.

În urmă cu patru ani, era prezentat lumii un supermaterial: era cel mai uşor, dar cu o structură aparte. Abia acum Boeing se laudă cu el, dar creaţia este a unuia dintre laboratoarele sale.

Tobias Schaedler, de la HRL Laboratories, a coordonat în 2011 un proiect al cărui rezultat a fost cel mai uşor material din lume. Ca să îţi dai seama cât de uşor era (şi încă e), putea fi pus deasupra unei păpădii şi nu o distrugea. Acum, Boeing a început oficial să-şi promoveze materialul drept al său. Care este însă legătura?

Ei bine, HRL este un laborator de cercetare care derulează proiecte pentru Boeing, iar acesta este cel mai interesant. Poate deveni o componentă în viitoare avioane, dar cu siguranţă până atunci te impresionează pe tine ca om care aude de Boeing. Este niţel marketing pe marginea unei invenţii foarte interesante. Materialul este format din microtuburi, goale pe dinăuntru, similar oaselor de pasăre: uşoare şi, totuşi, rezistente.

Cercetătorii care au realizat materialul au spus despre el că ar fi de 100 de ori mai uşor decât polistirenul extrudat. Potrivit lui Tobias Schaedler, secretul este fabricarea unui model de tuburi goale interconectate care au o grosime a pereţilor de 1.000 de ori mai mică decât cea a unui fir de păr. Materialul are astfel o densitate de 0,9 miligrame pe centimetru cub. În plus, noua invenţie are o consistenţă cel puţin surprinzătoare: 99,99% aer şi 0,01% materiale solide.

În videoclipul publicat de Boeing, se poate vedea cum oamenii de ştiinţă demonstrează cât de uşor este materialul, mişcându-l cu o simplă suflare sau lăsându-l să cadă şi acesta plutind ca o pană. Deşi este extrem de uşor, structura sa inteligentă îi permite să se contracte pentru a absorbi energia exercitată asupra sa. Tot în videoclip putem vedea cum materialul este strivit şi răsucit, ca mai apoi să-şi reia forma iniţială.

boeing cel mai usor materal din lume

Unul dintre oamenii de ştiinţă care a lucrat la proiect spune că materialul ar putea împiedica spargerea unui ou aruncat de la etajul 25, dacă acesta ar fi înfăşurat în aşa ceva. Inginerii consideră că aplicaţiile practice ale noii invenţiei ar putea include materiale termoizolante, electrozi de baterie şi alte produse izolatoare, care ar putea inhiba sunetele, vibraţiile şi şocul, materialul fiind destul de flexibil şi recăpătându-şi forma după un posibil impact.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Știință

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite