Facebook îţi va recomanda mai bine evenimentele la care merită să mergi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţeaua socială Facebook s-ar putea transforma într-un veritabil calendar al celor mai importante evenimente, mulţumită unei noi funcţii, potrivit The Next Web.

Facebook a început să le sugereze evenimente utilizatorilor încă din anul 2011, însă, săptămâna aceasta, reţeaua socială a arătat că are planuri de viitor în această direcţie.

Compania a introdus o nouă funcţionalitate, numită ”Events for You” (n.red. - evenimente pentru tine) şi aceasta a început să-şi facă apariţia pe profilele unor utilizatori.

Noua pagină cu evenimente este mult mai bine organizată, existând acum şi o coloană, în partea dreaptă, care conţine numai evenimente care Facebook crede că ţi s-ar potrivi.

Evenimentele sunt sugerate în funcţie de numărul de prieteni interesaţi, de paginile pe care le urmăreşti, locurile în care ai dat check-in, dar şi în funcţie de aplicaţiile folosite.

Cum din ce în ce mai multă lume este de părere că Facebook îi conectează pe oameni online, dar îi îndepărtează în offline, compania încearcă să demonstreze contrariul. Astfel, prin noua pagină de evenimente, reţeaua socială încearcă să te facă să te vezi cu prietenii tăi şi în oraş, nu numai pe ecranul PC-ului sau telefonului.

De asemenea, prin promovarea acestor evenimente, Facebook are la dispoziţie o nouă modalitate de monetizare. Organizatorii ar fi dispuşi să plătească mai mult pentru promovarea evenimentelor pe Facebook dacă ar şti că ar atinge un public ţintă, dispus să participe. 

image
Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite