FACEBOOK - Curiozitate, dependenţă, isterie

În urmă cu aproape o lună eram într-o casierie a RDS-ului când m-am întâlnit cu doi prieteni, soţ şi soţie, reveniţi acasă din Italia. Ne-am bucurat de revedere, am sporovăit noi ceva amintiri, ei mi-au povestit că s-au întors în ţară pentru că acolo se umpluse de români, iar eu le-am povestit ce şi cum mai e pe “acasă”.

La despărţire, a rămas să ne mai auzim la un telefon, am făcut schimb de numere, ...”Sau pe Facebook”, zice ea. “Aaa, nu, eu nu am Facebook”, am spus eu. “Cum? Nu ai Facebook? Ştii cum se spune…“, şi mi s-a părut că, pentru o clipă, toată coada plătitorilor a înţepenit, că timpul s-a “descărcat” de ultima secundă şi totul s-a oprit în loc. “Nu, nu am, …şi totuşi, exist”.

De două săptămâni, am intrat şi eu în rândul lumii. Mi-am făcut cont. Curiozitatea m-a învins. Aşa că, primesc zilnic seminţe pe pervazul peretelui care este Facebook. Îmi imaginez în spatele monitorului un hamster care aleargă pe beţele unui tambur pentru ca, tristă soartă, el este condamnat să rămână mereu în acelaşi loc, în timp ce coala peretelui se umple cu tot felul de faze, gânduri, poze, replici celebre ale înaintaşilor sau în curs de celebrizare ale contemporanilor, apropiaţi sau aduşi de cine ştie unde pentru câteva clipe în aceeaşi staţie a timpului. Câini tolăniţi într-o inocentă îmbrăţişare cu copii de-o şchioapă, pisici insidioase în decolteurile doamnelor, flori, multe flori, câteva kilograme de flori sub formă de coşuri, snopuri, buchete, adunături, desenate corect, cu rouă pe ele şi cu tentă de miros, că doar tehnologia a evoluat atât de mult, livrate cu  generozitate cu ocazia evenimentelor, felicitări caligrafiate, bancuri, comentarii, postări de stare, de nestare, de “lună albastră”, aforisme şi cugetări, aduceri aminte, introspecţii în celebrul şi nesecatul puţ al gândirii, de la o zi la alta parcă tot mai adânc, apeluri umanitare, chemări la marş, acţiune şi reacţiune, invitaţii reci la tot felul de emisiuni, în care prietenii noştri de “faţă de carte” cu faţă de tv îşi vor da cu părerea, linkuri către o lume mai bună, divorţuri partinice şi declaraţii de dragoste (tot partinică) pentru blonde, poze vechi şi poze noi, trăiri distribuite de la unul la altul, să ştim şi noi ce simte, ce gândeşte, dacă gândeşte, prietenul nostru ajuns în peretele nostru prin clasicul ricoşeu mutual “les amis de mes amis, sont mes amis”. Am uitat ceva?

Facebook-ul a intrat în vieţile noastre ca un job part-time, neplătit, dar desfăşurat cu regularitate, iar uneori, chiar în paralel şi cu jobul clasic. Pentru cei mai mulţi, aţăţaţi cotidian, a devenit un drog “uşor” care produce  o dulce dependenţă. Ne dă el carne, lapte, ouă, pene şi miere? Nu. Ne face el un masaj pe suflet? Ne pune sângele în mişcare şi ne elimină bătăturile? Acelaşi răspuns. Ne dă zăpada din poartă, negociază un salariu mai bun pentru noi, ne schimbă mobila prin casă şi pune cauciurile de iarnă când e cazul? Ne trimite în vacanţă, ne plăteşte întreţinerea, ne păzeşte copiii de grijile de mâine şi ne vindeca părinţii de bolile prezentului? Nu. Cât de “socializaţi” suntem descoperind că avem 1384 de prieteni şi cât de bine ne simţim când mişună atâtea like-uri prin jurul nostru?  Suntem mai buni? Suntem mai “vii”? Sau suntem mai vulnerabili şi uşor de hrănit cu iluzii? Ori totul nu este decât un paleativ al civilizaţiei moderne care ni se “share”-uie prin vene, dând căldură unei clipe pentru ca apoi să devină mai rece decât până atunci? Ce păcat că nu putem strânge mâna unui prieten, ci doar să vedem mâini duios de gingaş fotoşopate, că nu simţim îmbrăţişarea şi emoţia din glas decât într-o melodie, că nu ne bucurăm de zâmbetul lui, ci doar de gluma şi spiritul pe care ni le-a trimis,  că nu ne ia pe după umăr, ci ne dă un like “regulamentar”, că nu ne întinde un croissant aburind, ci doar ne arată delicii culinare apetisante şi interzise la gust, că nu ne arată răsăritul decât în vederi, că-n locul lui ne vorbeşte un link şi că totul este precum un “Noroc” dat cu mâna stângă, o îmbrăţişare spate-n spate sau un sărut din vârful nasului.

…O jucărie pentru copii de toate vârstele, Facebook-ul a ajuns să “subjuge” cam un miliard de oameni. Şi isteria continuă.