Poate singurul motiv pentru care o să vrei Windows 10 Mobile şi nu iPhone 6s

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Microsoft a prezentat noile telefoane: Microsft Lumia 950 şi Lumia 950 XL cu Windows 10 Mobile. Sunt cele mai bune, dar şi mult mai utile decât un iPhone sau un Android. Iată de ce.

Mai toate companiile au câte două telefoane, iar Microsoft nu se dezice. După ce a lansat mai ales telefoane ieftine, Lumia 950 XL şi Lumia 950 cu ecrane de 5,7 inci, respectiv 5,2 inci sunt cele mai noi şi mai bune telefoane de la americani. Totuşi, dincolo de hardware, care nu este deloc rău, aceste două modele au ceva special şi asta stă în Windows 10 Mobile. Se numeşte Continuum şi transformă în realitatea ideea de a avea şi PC, şi smartphone în acelaşi dispozitiv.

image

Încă de când a fost prezentat Windows 10 în aprilie, a fost introdusă şi funcţionalitatea Continuum. Prin aceasta, un smartphone devine rapid un mic desktop cu aplicaţiile sale, dar cu interfaţa adaptată noului monitor. Pentru a face asta, Microsoft foloseşte un intermediar, denumit Display Dock, la care îţi conectezi telefonul. Acesta este, la rândul său, conectat la monitor, iar la acest dock se mai conectează periferice. Totuşi, Continuum funcţionează şi wireless, dar prin Display Dock ai posibilitatea de a folosi mai multe periferice. 

image

Odată ce ai conectat telefonul cu Windows 10 Mobile la un monitor, aplicaţiile Word, Excel sau PowerPoint, spre exemplu, arată fix ca pe PC. Vor funcţiona scurtăturile de tastatură cu care eşti obişnuit din Windows clasic şi te poţi lăuda că eşti la fel de productiv peste tot, cum a făcut Microsoft în timpul evenimentului. Totuşi, funcţionalitatea aceasta implică să ai un telefon cu dotări foarte bune.

Microsoft Lumia 950 XL, cel mai bun cu Windows 10 Mobile, are procesor Qualcomm Snapdragon 810 cu opt nuclee şi 3GB de memorie RAM. Totuşi, procesorul se poate supraîncălzi, aşa că Microsoft a introdus un sistem de răcire cu lichid. Partea bună e că un astfel de hardware îţi permite să conectezi telefonul la monitor şi să foloseşti Continuum, dar el rămâne telefon. Poţi primi apeluri, SMS-uri şi ai acces la toate aplicaţiile.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite