Fondatorul Cyanogen pleacă de la Samsung şi critică interfaţa Galaxy S4: "Spuneţi salutare din nou epocii Froyo"
0
Fondatorul Cyanogen, cea mai mare echipă de programatori care lucrează la interfaţa pentru Android, Steve Kondik, a părăsit Samsung şi la final a lăudat fimra, dar a şi criticat noua interfaţă a sistemului de operare de pe Samsung Galaxy S4.
După 19 ani în care a lucrat la Samsung şi a lăsat Cyanogen ca un proiect separat, Kondik şi-a anunţat plecarea printr-o postare pe Goolge+, vorbind mai mult despre Samsung Galaxy S4. El a lăudat specificaţiile de top şi tehnologia introdusă în noul telefon, dar a criticat interfaţa TouchWiz, specifică Samsung, spunând că a trimis Android câţiva ani înapoi, în era Froyo.
"Nu există o reîmprospătare a designului, ci poate doar mici lucruri schimbate. Dar la nivelul specificaţiilor, Galaxy S4 distruge rivalii. Există o serie de feature-uri noi de top, cum ar fi posibilitatea de a "pluti" peste evenimente şi a le previzualiza. GPS-ul funcţionează mai bine decât la oricare alt Samsung", notează Steve.
Kondik a criticat însă TouchWiz, iar la nivelul sistemului de operare fondatorul Cyanogen chiar se pricepe, el fiind proprietarul celei mai mari firme care transformă sistemele Android oficiale.
"Pare dat în urmă cu câţiva ani, pe timpul Froyo. Spuneţi la revedere ViewPagers, prietenoase pentru atingeri şi spuneţi-i salutare din nou unei interfeţe cu tab-uri. Vă veţi bucura încontinuu de ferestrele pop-up şi de liniile pe care scrie Loading. E mai bine şi mai rău, depinde cum priviţi", scrie Kondik.
Mesajul complet poate fi citit accesând acest link.
Cyanogen a lansat ultimele versiuni la jumătatea anului trecut, CyanogenMod 10, bazat pe Android 4.1 Jelly Bean şi CyanogenMod 10.1, bazat pe Android 4.2 Jelly Bean. Mai multe detalii puteţi vedea pe site-ul oficial al CyanogenMod.
Samsung Galaxy S4 nu a ajuns încă pe rafturile magazinelor, dar câţiva membri ai echipei CyanogenMod nu sunt prea optimişti cu privire la acest dispozitiv. Echipa Hacksung care s-a ocupat în trecut de modificarea, şi uneori îmbunătăţirea, dispozitivelor Galaxy S2, Galaxy Note sau tabletelor Galaxy Tab nu plănuieşte să se implice şi în proiectul Galaxy S4.
Echipa mare, CyanogenMod, a spus că nu s-ar grăbi să spună „nu“ telefonului de la Samsung şi consideră că vor putea veni cu un răspuns concret atunci când Galaxy S4 va fi disponibil la vânzare. „CyanogenMod nu pre-anunţă suportul sau lipsa acestuia pentru noile dispozitive. Niciodată. Nici măcar pentru Nexus 4 nu am anunţat suportul decât când am avut un nightly build“, au comunicat aceştia pe Google+.