Ură, sex şi răzbunare

Cât de departe poate merge înspre abject fiinţa umană? Nu există limite. Dacă ziarul "Adevărul" a deschis o dezbatere despre posibilitatea ca Facebook să fie sau nu considerat spaţiu public, e bine să ştim că, în spatele acestei discuţii, pe plan internaţional, se află şi o alta, poate infinit mai gravă, extrem de relevantă pentru discuţia eternă asupra limitelor existente, impuse sau nu, ale libertăţii noastre.

Scandalul uriaş a început cu ceva timp în urmă când, din cauza unor procese sau a unor cazuri extreme, sinucieri, adolecenţi care au intrat în depresii grave sau au fugit de acasă şi li s-a pierdut urma, a revenit în atenţia marelui public un site foarte special “Is Anyone Up?” creat de Hunter Moore şi care, acum, continuă pe Huntermoore.tv. Situri de acelaşi gen sunt cu zecile, printre ele AnybodyDow. Com sau Texxan.com fiind printre cele mai cunoscute şi aflate acum în proces de revizie tehnică după ce au intrat într-o lungă serie de procese sau au fost atacate de Anonymus.

Special pentru că face parte dintr-o nouă categorie de spaţii Internet, cele dedicate unei formule denumită “Revenge Porn”, locul unde, dezamăgit de o relaţie amoroasă şi plin de ură şi dornic de răzbunare, poţi pune fotografiile fostei iubite. Poze mai mult decât intime, chiar filmuleţe, unele semănând izbitor de tare cu cele din secţiunile “home porn” ale siturilor specializate, extrem de explicite, uneori doar cu prenumele doamnei, alteori cu numele întreg şi, mai nou, chiar cu adresa şi numărul ei de telefon...Site-ul PinkMeth mai permite şi adăugarea zilei de naştere, adresei e-mail şi dă chiar linkuri pentru transfer pe Twitter sau Facebook.

Un business înfloritor, dat fiind că numărul de vizualizări lunare pentru un asemenea site este de 30 milioane accesări unice, producând un venit lunar din reclamă de 10.000 de dolari.

Legal? Foarte greu de argumentat în sensul juridic clasic, deoarece fotografiile sau filmuleţele respective au fost făcute cu deplinul consens al părţilor şi, strict tehnic, nimeni nu poate susţine că, în lipsa unui document scris sau a vreunei afirmaţii înregistrate, a existat ideea interzicerii difuzării lor...Sigur că este o demenţă, dar asta este acum bătălia juridică a femeilor care, din modele entuziate au devenit victime ale unui atac cumplit, devastator pentru întreaga lor existenţă ulterioară.

Autorii acestor situri se apără spunând că nu este nimic altceva decât divertisment, adevărat mai special, dar răspunzând unei dorinţe reale a publicului. Piaţa liberă şi accesul nediscriminatoriu la informaţie sunt principiile invocate şi cu mari şanse de câştig.

Poate fi invocat argumentul moral? Sigur că da, numai că nu sunt deloc convins asupra şanselor de reuşită, atâta timp cât nu va fi acceptat celălalt principiu, cel al creării şi aplicării unor reguli de Internet special create pentru a limita sau elimina asemenea cazuri extreme. Dilema leguitorilor (unii activi, alţii încă potenţiali) este că, odată începută o activitate de reglementare, deci introducerea unor principiii şi criterii restrictive, operaţiunea ar putea fi continuată şi extinsă de unele state care abia aşteaptă să atenteze la libertăţile individuale...

Suntem, din nou, prizonierii unei religii a drepturilor omului care a marcat secolul trecut şi care a devenit acum criteriul absolut pentru definirea unei democraţii funcţionale şi a statului de drept.

Foarte bine, dar cu cazuri din categoria descrisă până acum ce facem?  Se poate confunda libertatea cu deschisul nelimitat al porţilor reţelelor de comunicare şi socializare pentru orice acest primitiv şi jegos de ură şi răzbunare? Civilizaţia libertăţii nu ar trebui să fie una care crează şi nişte reguli minimale (acceptate şi, la nevoie, impuse) pentru ceea ce înseamnă comportament social agresiv într-un domeniu în care distrugerea vieţii unui om, a carieri şi reputaţiei sale, stă doar în comanda “send”? Asta poate fi confundat sau asimilat cu o tentaţie socială dictatorială? Trebuie sau nu, este necesară sau nu găsirea unei formele legale de responsabilizare pentru cel care difuzează un asemenea material teribil prin consecinţele sale imediate şi pe termen lung?

La nivelul societăţii româneşti, şi aşa debalansate şi dominată de violenţă, intoleranţă şi ură, cea generată în principal de primitivismul clasei politice, va trebui să generăm o asemenea dezbatere pentru a vedea dacă avem sau nu nevoie de ziduri de apărare. Poate nu, dar atunci “liber la vânătoare” ar putea echivala cu un pas în plus spre dezagregare, cu toate consecinţele de rigoare.