Tranzacţiile financiare prin telefon sunt tot mai populare, dar şi mai nesigure dintr-un motiv evident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tranzacţiile financiare pe mobil sunt mai simple, dar telefoanele tot mai nesigure.
Tranzacţiile financiare pe mobil sunt mai simple, dar telefoanele tot mai nesigure.

Un raport recent al specialiştilor în securitate cibernetică arată că una din trei companii foloseşte dispozitive mobile pentru tranzacţii financiare. Dispozitivele mobile sunt însă problema.

Conform unui studiu desfăşurat de Kaspersky Lab în colaborare cu B2B International, peste 30% din companii folosesc dispozitive mobile pentru a accesa conturile bancare ale organizaţiei şi pentru a realiza tranzacţii financiare. Mai mult, unul din doi manageri de top a depus sume de bani în conturile companiei prin intermediul unei aplicaţii mobile bancare.

Iar studiul a arătat că tot mai mulţi angajaţi din companii fac tranzacţii financiare cu ajutorul dispozitivelor mobile. Mai exact, 28% din firmele mici şi mijlocii şi 34% din companiile mari au efectuat tranzacţii financiare de pe dispozitivele mobile. Aceste operaţiuni au fost făcute nu doar de angajaţii din departamentele financiare (63%), ci şi de către managerii de top (54%) sau de către angajaţii obişnuiţi (8%). Utilizarea tot mai frecventă a dispozitivelor mobile pentru tranzacţiile bancare ale companiilor ar putea pune în pericol fondurile acestora.

Ameninţările cibernetice mobile au devenit mult mai răspândite în ultimii ani, fiind la fel de periculoase pentru utilizatori ca ameninţările care vizează computerele. Hackerii se concentrează din ce în ce mai mult pe platformele mobile. Trojan-Banker a fost unul dintre tipurile de malware care a cunoscut cea mai rapidă creştere, fiind creat pentru a fura datele de conectare la sisteme de Internet banking şi de plăţi online, precum şi datele cardurilor de credit sau de debit.

Compania aceasta specializată în securitate informatică recomandă soluţiile precum Kaspersky Security for Mobile. Şi, mai ales pentru reprezentanţii sectorului bancar, există Kaspersky Fraud Prevention SDK. Este un set de instrumente care pot fi utilizate pentru a crea şi configura aplicaţii mobile sigure, conform cerinţelor de securitate specifice.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite