Microsoft atacă Google din nou: poştaşul Gmail citeşte mesajele de Valentine’s Day
0Într-un nou episod al campaniei Scroogled, în care acuză Google că îi urmăreşte pe utilizatori pentru a le vinde reclame, Microsoft prezintă acum un caz special pentru Ziua Îndrăgostiţilor.
“Nu vrei ca Google să-ţi citească mesajele de Valentine’s?”, spune reclama animată care promovează serviciul de mail de la Microsoft, Outlook.com.
În această reclamă sunt prezentate două camioane. Unul este Outlook, celălalt Gmail. În momentul când scrisorile sunt livrate, “omul rău” de la Google citeşte mesajele, scanează cuvintele şi bazându-se pe acestea pune reclame în plicurile destinatarilor. Evident, omul Outlook trimite mesajele fără să se uite în ele.
Techcrunch a vorbit cu directorul Microsoft care se ocupă de serviciile online, Stefan Weitz, iar acesta a recunoscut că este o campanie negativă, dar a spus că Microsoft vrea să atragă atenţie că Google este “doar un obicei” de care scăpăm greu, dar sunt produse mai bune decât acesta.
Deşi e conştient, a spus acesta, că Outlook şi Bing sunt produse mai bune, Microsoft vrea să se concentreze acum nu pe noii clienţi, ci pe cei care s-au obişnuit să facă anumite lucruri într-un fel, deşi nu sunt neapărat bune pentru ei.
Mai multe mesaje de la Microsoft pentru utilizatorii Gmail pot fi găsite pe pagina Scroogled
Ultimul videoclip din campania Scroogled poate fi văzut mai jos:
<A data-cke-saved-href="http://www.bing.com/videos/browse?mkt=en-us&vid=41b87bab-089a-4b1f-8bfc-bd0158bf4ba2&from=shareembed-syndication&src=v5:embed:syndication:&from=dest_en-us" href="http://www.bing.com/videos/browse?mkt=en-us&vid=41b87bab-089a-4b1f-8bfc-bd0158bf4ba2&from=shareembed-syndication&src=v5:embed:syndication:&from=dest_en-us" target="_new" title="Happy Valentines Day from Outlook.com">Video: Happy Valentines Day from Outlook.com</A>