Google I/O: Noul Google Maps îţi spune unde e bine să ieşi în oraş şi împrumută din spectacolul Google Earth

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul Google Maps este disponibil începând de joi, 16 mai
Noul Google Maps este disponibil începând de joi, 16 mai

Google a prezentat la conferinţa sa anuală, Google I/O noul Google Maps, disponibil pentru unii utilizatori începând de joia aceasta. Maps primeşte mai multe facilităţi de la Google Earth, are un design schimbat şi mai plăcut şi aduce îmbunătăţiri pe toate planurile.

După 8 ani de la lansarea serviciului de hărţi, care a devenit cel mai popular din lume, Google a decis să facă prima schimbare majoră. Practic, pe lângă modificarea de design şi integrarea mai bună cu Google Earth, prin serviciul Earth View, care ne oferă o privelişte din satelit, Google Maps devine şi o platformă de recomandări de restaurante şi locuri, bazate pe review-urile noastre şi ale prietenilor noştri.

Puteţi să vă înscrieţi în lista de aşteptare pentru Google Maps dând click pe acest link. Serviciul nu este disponibil momentan pentru dispozitivele mobile. Mai jos am selectat câteva schimbări importante pe care le-a făcut Google cu serviciul său de Hărţi.

Designul schimbat

Google Maps are un design mult mai curat acum şi aduce aminte de filosofia schimbărilor făcute la look-ul Google Play Store. De acum, hărţile vor fi întinse pe tot ecranul şi nu vom mai avea bara de căutare din stânga. Aceasta a fost înlocuită cu un cartonaş, care în momentul în care este inactiv devine o bară mică de căutare, identică cu cea din Search.

În partea inferioară, Google a introdus o bară de poze şi opţiuni pentru vizualizarea hărţilor, inclusiv noul serviciu Earth View, ce aduce imagini care sunt scoase din Google Earth. Dacă până acum pozele din locul indicat de noi nu erau atât de bine scoase în evidenţă şi păreau haotice, acum totul pare organizat pe albume.

Designul a fost schimbat şi pentru a face loc recomandărilor. Acestea apar pe hartă ca puncte de interes şi putem da click pe ele, fiind scoase apoi în evidenţă prin intermediul unui cartonaş suplimentar.

Cartonaşul informativ

Fiecare loc de pe hartă poate avea acum un review şi mai multe informaţii. În SUA, Google Maps luptă astfel cu Yelp, serviciul de recomandări destul de popular pe continentul nord-american. În restul lumii, Google va construi o bază de date de review-uri astfel. Orice loc de pe hartă poate primi o notă de la utilizatori şi o descriere a experienţei acolo.

În funcţie de căutările pe care le vom face în Google Maps, vom putea permite Google să ne ofere recomandări în funcţie de istoria noastră. Astfel, dacă am căutat mai multe restaurante cu tematică spaniolă în zona de Nord a Bucureştiului, Maps va ţine minte această preferinţă şi ni le va evidenţia pe hartă.

Pentru cei care vor să găsească locul mai uşor pe hartă, în dreptul cartonaşului informativ despre acel loc va exista şi un buton de Street View. Pentru viitor, putem salva acel loc în arhiva noastră.

Earth View

Experienţa Google Earth este una spectaculoasă, iar până acum Google nu a integrat-o în Maps. Din acest motiv, serviciul Bing Maps avea reprezentări mult mai bune din spaţiu ale clădirilor şi locurilor de peste tot, deşi nu erau la fel de recent actualizate (Centrul Vechi din Bucureşti este încă o ruină pe Bing Maps). Cu Earth View, pe lângă formatul standard şi cel care expune 2D clădirile, vom putea să studiem totul şi tridimensional.

În locurile unde există Street View, vom avea şi această posibilitate, iar pentru acele ţări şi locuri unde maşinile Google Street View nu au intrat, există o arhivă generoasă de poze.

Vă recomandăm şi video-urile de mai jos, care vă oferă o experienţă vizuală a explicaţiilor. Nu uitaţi să intraţi pe linkul către Google, unde vă puteţi înscrie pentru a fi printre primii care testează Google Maps.
 

Prezentarea Google Maps, făcută chiar de gigantul online

Google susţine că un milion de site-uri folosesc Google Maps

Primele impresii de la Mashable cu noul Google Maps

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite