CERT-RO: Câte computere au fost afectate de virusul WannaCry în România

CERT-RO: Câte computere au fost afectate de virusul WannaCry în România

Virusul WannaCry a produs cel mai mare impact de până acum pentru siguranţa cibernetică.

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a comunicat numărul de computere afectate de virusul WannaCry al cărui atac a început pe 12 mai.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atacul WannaCry a început în a doua parte a zilei de 12 mai, când mai multe organizaţii, companii şi utilizatori obişnuiţi şi-au văzut datele „sechestrate" şi le-au fost solicitaţi bani pentru a obţine acces la ele. Rusia şi China au fost cel mai grav afectate. Faţă de alte atacuri, WannaCry s-a folosit de o vulnerabilitate din Windows exploatată de NSA.

Acum, la o săptămână distanţă, CERT-RO susţine că numărul de IP-uri afectate din România a ajuns la 514, iar 10 dintre acestea aparţin unor instituţii publice. Cu toate acestea, din datele pe care le are Centrul nu este clar dacă este vorba de sisteme ale instituţiilor respective sau dacă sunt IP-uri date spre folosire către terţi. Totodată, CERT-RO a primit cinci notificări de la două companii private, două companii de stat, precum şi o persoană fizică.

Spre deosebire de săptămâna trecută, când situaţia părea mult mai gravă, aceste cifre arată că România nu a fost atât de puternic lovită. Agenţia Europeană pentru Securitatea Reţelelor şi Sistemelor Informatice (ENISA) susţine că WannaCry a atins în jur de 190.000 de sisteme compromise localizate în peste 150 de ţări, printre organizaţiile afectate regăsindu-se şi operatori de servicii esenţiale (sănătate, energie, transport, finanţe, telecom). Un decriptor al fişierelor poate fi găsit aici.

citeste totul despre: