Virusul WannaCry a lovit mai puternic Rusia şi China dintr-un motiv evident

Virusul WannaCry a lovit mai puternic Rusia şi China dintr-un motiv evident

Software-ul piratat încă e popular în multe ţări.

Virusul WannaCry a dat cel mai mare atac cibernetic de până acum. Rusia a ajuns să fie în topul ţărilor afectate şi o analiză recentă arată de ce.

Ştiri pe aceeaşi temă

Versiunile WannaCry 1.0 şi 2.0 sunt un tip de ransomware cu răspândire rapidă care blochează datele utilizatorilor şi apoi solicită recompensă. Atacul a început de vineri, a fost oprit parţial în weekend, dar cifrele indică peste 100 de ţări afectate şi câteva sute de mii de computere publice şi private. Acum, potrivit cifrelor publicate de compania de analiză The Software Alliance, aproximativ 70% dintre PC-urile din China şi 64% dintre cele din Rusia folosesc software piratat, urmate de India cu 58%.

În China, spre exemplu, pirateria software răspândită la toate nivelurile a permis ca victimele virusului WannaCry se numere universităţi, instituţii guvernamentale, poliţie şi companii mari cum ar fi gigantul PetroChina, toate având PC-uri echipate cu versiuni Windows piratate.

Virusul WannaCry, cunoscut şi sub denumirea Wanna Decryptor, este un „ransomware“. Tehnologia folosită pentru crearea lui nu este nouă, cum nici procedeul prin care generează bani. Un „ransomware“ presupune blocarea unui computer şi criptarea datelor de pe acesta până când cel care îl deţine furnizează o anumită sumă de bani într-un cont. Banii sunt mereu plătiţi în bitcoini, pentru a nu lăsa urme, şi odată realizată plata, primeşte o cheie de acces pentru a decripta datele.

Ce-l face special pe acesta e modul în care hackerii au ajuns să afecteze sute de mii de computere din peste 100 de ţări. Are acces direct la Windows, printr-o vulnerabilitate din sistem, şi nu e nevoie ca utilizatorii să acceseze vreun link sau un document. Astfel, ajunge direct la date fără ca cineva să ştie. Acest lucru a fost posibil şi pentru că nu e un virus obişnuit, fiind creat de ingineri specializaţi în spionaj. Este o creaţie a NSA tocmai ca să spioneze şi era denumit Eternal Blue. În aprilie a fost publicat pe internet de grupul de hackeri „Shadow Brokers“, care l-a obţinut de la „Equation Group“.

citeste totul despre: