Tu ai cu adevărat grijă de copilul tău? Sfaturi pentru siguranţa celor mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Microsoft siguranta online

Siguranţa copiilor în mediul online este unul dintre cele mai sensibile subiecte legate de securitatea informatică. Din păcate, mulţi părinţi fie nu ştiu cum ar trebui să-i protejeze pe cei mici de pericolele care pândesc în unele colţuri ale Internetului, fie nu ştiu că aceste pericole există. În rândurile ce urmează vom prezenta o serie de informaţii utile legate de acest subiect.

Datele făcute publice de companiile de securitate şi de organizaţiile internaţionale care se ocupă de asigurarea unui mediu sănătos pentru copiilor sunt îngrijorătoare şi, din nefericire, părinţii sunt primii care trebuie să acţioneze pentru a face din PC (smartphone sau tabletă) şi din Internet un loc mai sigur pentru copiii lor. 

Pericolele care îi pândesc pe copii în mediul online

Internetul poate fi considerat cea mai mare democraţie pentru că este mediul în care oricine se poate exprima liber, oricine poate expune conţinut şi oricine poate fi altcineva. Totuşi, la fel cum în viaţa reală există şi oameni răi, păreri nocive şi comportamente neadecvate, aşa şi conţinutul din online poate fi violent, poate să dezinformeze sau poate fi nepotrivit pentru cei mici. 

Internetul a devenit o parte a vieţii de zi cu zi, atât pentru noi cât şi pentru cei mici. Nimeni nu poate nega faptul că facilitează accesul la informaţii, la conţinut distractiv şi ne oferă posibilitatea de a comunica instant cu persoane din toate colţurile lumii, dar având în vedere că  vârsta de la care copiii încep să acceseze mediul online este în medie de opt ani, trebuie luate măsuri de precauţie.  

Potrivit unui studiu efectuat de Organizaţia Salvaţi Copiii, majoritatea copiilor afirmă că folosesc internetul zilnic sau aproape zilnic (78% dintre participanţii la studiu). Mai mult, 61% dintre copii afirmă că, într-o zi de şcoală obişnuită, petrec pe internet aproximativ una sau două ore. În cazul unei zile libere, timpul petrecut pe internet creşte, 73% dintre copii afirmând că stau trei ore sau mai mult online. Majoritatea navighează pe Internet din mai multe locuri şi folosind mai multe tipuri de dispozitive. Comparativ cu datele din 2013, se păstrează procentul ridicat al copiilor care petrec timp online de acasă, din camera proprie, însă, cum era de aşteptat, există o creştere de aproximativ 10% a celor care accesează internetul folosind tehnologii mobile (telefoane smart sau tablete).

Partea îngrijorătoare? Potrivit aceluiaşi studiu, 58% dintre copii afirmă că au folosit internetul pentru a-şi face noi prieteni cel puţin o dată în ultima lună, 55% că au adăugat persoane necunoscute în lista de prieteni şi 10% că au trimis informaţii personale unor necunoscuţi (cu referire la acelaşi interval de timp). Aproape jumătate dintre copii afirmă că au cunoscut sau au luat contact pe Internet cu persoane pe care nu le cunoscuseră faţă în faţă. Cum ziceam mai devreme, acţiunile din mediul online se răsfrâng şi în cel offline, astfel că dintre copiii care afirmă că au intrat în contact cu persoane necunoscute pe internet, aproximativ 58% afirmă că s-au întâlnit, ulterior, faţă în faţă cu o persoană întâlnită, iniţial, online. Referindu-se la această întâlnire, 33% dintre copii afirmă că persoana respectivă era complet străină. 

Reţelele sociale sunt principalul mod în care copiii iau legătura cu necunoscuţi pe internet (62%), urmate de chat (35%), site-uri de jocuri (17%) şi mesagerie instant (14%). Cum oricine îşi poate asuma o altă identitate atunci când comunică din spatele unui ecran, consecinţele unor astfel de întâlniri pot fi devastatoare. 

Un alt pericol este hărţuirea online, cunoscută  şi sub numele de cyberbulling. Hărţuirea online afectează tot mai mulţi utilizatori minori. Un studiu Microsoft arată că peste o treime dintre copii au fost afectaţi emoţional sau jigniţi în spatiul virtual. Iata doar cateva dintre cele mai utile sfaturi pentru parinti in cazul in care copilul este hartuit online:

• Nu îl învinovăţi (chiar dacă a cauzat acest conflict). Nimeni nu merită să fie hărţuit.
• Sfătuieşte-ţi copiii să nu răspundă sau să nu se răzbune. (păstrează materialele în cazul în care autorităţile au nevoie de ele).
• Raportează către site-ul sau compania care a intermediat abuzul. Spre exemplu, contactează Microsoft accesând www.microsoft.com/reportabuse. Dacă ai întrebări sau nelămuriri, pe helpline.sigur.info/ găseşti răspunsuri şi poţi vorbi cu un consultant.
• Dacă îţi simţi copilul în pericol, sună poliţia imediat.

Microsoft siguranta online

Ce putem face pentru a proteja copiii în mediul online 

Când vine vorba de evitarea unor pericole, primul pas este mereu conştientizarea lor. Sperăm că am reuşit să  vă ajutăm în această privinţă până în acest punct. Următorul pas ar fi aplicarea unor măsuri de securitate. Acestea nu se limitează numai la mediul online sau la dispozitivele folosite pentru a-l accesa, ci se ”revarsă” şi în educaţia şi comportamentul din viaţa reală. 

În primul rând, trebuie să ştii că sistemele de operare sau soluţiile de securitate dispun de funcţionalităţi de control parental. Aceste funcţii limitează accesul copiilor la anumite tipuri de conţinut, de la site-uri de pornografie la reţele sociale, până la jocuri video care au conţinut violent. În Windows 8, centrul de control pentru aceste funcţionalităţi poartă numele de ”Siguranţa familiei”.

Pe Windows Phone, funcţionalitatea Kid’s Corner îţi permite să creezi mai multe conturi pe acelaşi dispozitiv. În acest fel, poţi controla aplicaţiile pe care le poate accesa copilul tău, asigurându-te în acelaşi timp ca datele tale personale, că e-mail-ul şi lista de contacte sunt în siguranţă. Daca cel mic foloseşte un PC sau o tableta cu Windows 8, poti monitoriza mai uşor activitatea copilului tău cu opţiunea Family Safety prin setarea de filtre de navigare pe Internet şi limite de timp, monitorizarea şi restricţionarea accesului la anumite aplicaţii din Windows Store si accesul la rapoarte care îţi arată traseul copilului tău pe Internet.

Detalii despre configurarea setărilor găsiţi chiar pe site-ul oficial al Microsoft. Cei care vor să adauge un strat suplimentar de protecţie pot opta pentru un antivirus care integrează astfel opţiuni. Activarea funcţiilor de control parental poate părea un procedeu complicat, dar configurarea se face o singură dată şi, când vine vorba de siguranţa copiilor, nu ne permitem să fim comozi. 

În al doilea rând, dacă îţi laşi copilul să folosească reţelele sociale sau mesageria instant, fii sigur că îl instruieşti bine înainte. Dacă înainte să plece din casă îi spui să nu vorbească cu persoane necunoscute, explică-i că e important să ţină minte această regulă şi când navighează pe Internet. Măştile sunt la ordinea zilei, iar cei care folosesc identităţi false nu au niciodată intenţii bune. Dacă îi spui să nu dea cheile de la casă nimănui, explica-i să ţină cont de acest sfat şi când vine vorba de datele personale, dar şi de parole.

Dacă o persoană care îi vrea răul obţine acces la conturile de email sau de reţele sociale şi îi fură identitatea, daunele făcute reputaţiei pot fi greu de reparat. În plus, pe lângă folosirea opţiunilor de control parental, este bine să-ţi convingi copilul că poate avea încredere în tine. Stabileşte împreună cu el care sunt site-urile şi platformele pe care le poate accesa. Şi intervalul orar în care copilul are acces la Internet trebuie reglementat, fiind mai uşor să monitorizezi activitatea celor mici. 

În ultimul rând, dacă opţiunile de control parental nu au funcţionat cum trebuie sau dacă a încălcat unele reguli, trebuie să-l convingi că e mai bine să discute cu tine despre lucrurile pe care le-a văzut sau pe care le-a citit. În felul acesta îi poţi explica de ce nu e bine ce a făcut şi repercusiunile acţiunilor sale.

Microsoft siguranta online

De ce să te gândeşti la riscurile la care sunt expuşi copiii în mediul online

Te asiguri mereu că îmbrăcămintea copilului e adecvată vremii de afară, pentru că nu vrei să  răcească. Îi spui de fiecare dată când treceţi strada să nu uite să se uite în stânga şi în dreapta, pentru că nu vrei să se rănească. Îi spui să nu se bată, să nu umble noaptea pe străzi întunecate, să nu plece din faţa blocului şi să nu vorbească cu străinii, pentru că îi vrei mereu binele. Din păcate, în secolul internetului de mare viteză, al jocurilor video, al reţelelor sociale şi al tentaţiilor online, nu mai este suficient să faci aceste lucruri pentru ca cel mic să fie în siguranţă. Cu toate că sfaturile de mai sus nu vor garanta că cel mic va avea parte numai de experienţe plăcute şi educative în online, poţi să te gândeşti la ele ca la o centură de siguranţă. Nu ai pleca la un drum cu un copil fără să te asiguri că are centura pusă, nu? 

Daca vrei sa afli mai multe despre pericole in mediul online si masuri pe care poţi sa le iei pentru a te proteja, accesează http://www.microsoft.com/ro-ro/security/.

O iniţiativă Microsoft Romania realizata cu sprijinul Playtech.ro

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite