Studiu: Cum şi cât timp sunt folosite gadgeturile în Europa de Vest: sunt câte 18 dispozitive în fiecare gospodărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu realizat în cinci ţări dezvoltate din Europa arată că adulţii petrec în medie de 7,7 ore pe zi folosind dispozitive mobile sau aparate electrocasnice.

Studiul s-a derulat în Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania şi Italia, iar în urma acestuia s-a ajuns la o medie de 18 dispozitive electroIT deţinute per gospodărie şi locuitorii au cheltuit, în medie, 367 euro pe dispozitive IT&C doar în ultimele trei luni. Gospodăriile din Marea Britanie au cheltuit în medie 218 lire.

Studiul arată nu doar că am devenit foarte de legaţi de tehnologie, ci şi că tehnologia mai degrabă a apropiat  membrii familiilor decât să-i îndepărteze, şi asta prin mai multe moduri: aproape două treimi (64%) dintre respondenţi cred că tehnologia (cum ar fi telefoanele mobile, reţele sociale, e-mail, etc) i-a apropiat de familiile lor; jumătate dintre cei intervievaţi (52%) sunt de acord că tehnologia mobilă îi ajută să aibă mai multe conversaţii cu familia lor; unul din patru indivizi consideră că a rămâne în contact prin intermediul social media înseamnă că îi înţeleg mai bine pe membrii familiilor lor.

În România, un studiu efectuat de 360insights în iunie 2013 pe o bază de 807 respondenţi, arată că utilizatorii deţin 12 tipuri de aparate electronice şi electrocasnice dintr-o listă de 17. Cel mai des întâlnit este frigiderul (99%), urmat de aragaz, fier de călcat şi TV (97%). Dintre aceştia, 67% au un televizor cu ecran plat (LCD/plasmă). În privinţa dispozitivelor mobile, 99% dintre respondenţi deţin un telefon mobil (dintre aceştia, 35% deţin un smartphone), iar 17% o tabletă. Utilizatorii din România sunt online aproximativ 3,6 ore/zi, în principal pentru a-şi verifica emailul, pentru a fi activi pe reţelele sociale şi a comunica prin intermediul aplicaţiilor de chat.

samsung studiu

Principalele activităţi derulate de utilizatorii de internet din România sunt:

  • 82% folosesc mailul
  • 68% intră pe site-uri de socializare
  • 64% intră pe chat
  • 64% se documentează pentru şcoală/ muncă
  • 61% citesc ziare online

Comportamentul de cumpărare identificat în studiul european

Telefoanele mobile şi tabletele sunt pe primul loc în topul dispozitivelor pe care respondenţii sau alte persoane din gospodărie intenţionează să le achiziţioneze în următoarele trei luni. 19% din cei care au cumpărat o tabletă şi 17% din  cei care au cumpărat un aparat de fotografiat au făcut acest lucru deoarece şi-au dorit un produs mai mic sau mai uşor (acest motiv fiind în top 5 motive pentru achiziţionare, în ambele cazuri).

Frecvenţa şi utilizarea produsului sunt interesante, de asemenea. Mai mult de o treime dintre cei intervievaţi petrec mai mult de o oră uitându-se la TV, filme sau conţinut video într-o zi bişnuită. Unul din cinci dintre cei care folosesc aplicaţii pentru jocuri de noroc sau de divertisment pe mobil sau tabletă face acest lucru timp de o oră sau mai mult, într-o zi tipică de utilizare. Aproape şase din zece dintre cei intervievaţi care utilizează un aparat de gătit fac acest lucru pentru nu mai puţin de o oră pe zi, atunci când le folosesc

samsung studiu

Studiul a fost realizat de Samsung. Prin indicele techonomic compania vrea să vadă cum se schimbă felul în care interacţionează oamenii pe măsură ce creşte rata de adopţie a tehnologiei. Au fost chestionaţi online 5.000 de respondenţi din categoria de vârstă 18-65, din cinci ţări europene (Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania şi Italia), studiul fiind realizat la solicitarea Lifestyle Samsung European Research Lab, în parteneriat cu Ipsos MORI.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite