Fotografii din urmă cu 100 de ani care îţi arată exploatarea copiilor prin muncă
0
Prin fotografie oamenii au imortalizat războaie, peisaje şi banalităţi cotidiene. Un proiect interesant a documentat munca la care erau supuşi copiii în secolul trecut.
În urmă cu câteva luni îţi arătam tot printr-o galerie foto ce înseamnă excesul şi opulenţa în Marea Britanie. „Time" publică acum o colecţie de imagini vechi, colorizate, din cadrul unui proiect prin care Lewis Hine a vrut să documenteze mediile în care munceau copiii din secolul trecut. Hine a fost unul dintre primii fotografi care au folosit acest mediu pentru a cerceta condiţiile sociale ale oamenilor. Considera că astfel pot fi corectate.
El dorea ca, prin astfel de imagini, copiii să nu mai fie supuşi unor astfel de tratamente. El a început în 1908 şi a lucrat aproape un deceniu ca fotograf pentru Comitetul Naţional pentru Muncă Infantilă. Prin fotografiile sale el arată cum supunerea acestora la tot felul de munci fizice, copilăria le este distrusă şi, de multe ori, chiar viaţa.
Ceea ce vezi în aceste imagini, şi mai multe sunt disponibile pe site-ul Time împreună cu cele iniţiale alb-negru, se întâmpla înainte de perioada interbelică. Între cele două războaie astfel de abuzuri faţă de copii s-au mai diminuat. Totuşi, asta nu înseamnă că au dispărut. Imaginile colorate au fost furnizate de Sanna Dullaway.
<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>










