5 feţe pentru ceasul „deştept“ de la Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un concept interesant, dar puţin probabil în forma aceasta.
Un concept interesant, dar puţin probabil în forma aceasta.

Informaţiile despre iWatch, noul gadget la care se presupune că lucrează Apple, sunt tot mai numeroase, dar există cinci concepte, mai mult sau mai puţin fezabile, care ar capta atenţia utilizatorilor.

Zvonuri recente despre iWatch au apărut la finalul lui 2012 şi au fost întărite de „The New York Times“ prin informaţiile - de la surse din interior - conform cărora Apple ar apela la sticla curbată pentru acest dispozitiv. Deocamdată, confirmarea oficială nu există, dar „The Independent“ adună într-o listă de cinci concepte cele mai interesante idei cu privire la acest gadget, fie el real sau nu.

  • Primul şi cel mai evident dispozitiv pe care iWatch l-ar înlocui ar fi iPod-ul. Este pe piaţă de peste 10 ani, în diferitele sale formă, şi vânzările au început să scadă, după cum o arată cifrele din al patrulea trimestru din 2012, perioadă, de regulă, bună, dat fiind că sunt şi sărbătorile de iarnă atunci. iWatch ar prelua funcţia de player muzical şi ar beneficia de aplicaţii din App Store, ceea ce înseamnă că ar rula iOS. 
  • Într-o bandă desenată - denumită „The Joy of Tech“ - autorul Snaggy întrevede diverse utilizări pentru iWatch. Ar fi un uscător de mâini, poate fi transformat într-un cap de duş la purtător şi ar putea reda sunete de frecvenţă înaltă. Desigur, sunt doar idei întrucâtva amuzante sau doar futuriste.
  • Ar fi un ceas. Da, surprinzător, dar ar putea afişa ora sau data din calendar. Acest concept este prezentat în poza de mai sus. Ar beneficia chiar şi de mecanismul „slide to unlock“ pentru care Apple a obţinut de curând un patent.
  • Companion pentru iPhone: ar fi într-o permanentă legătură cu telefonul Apple, ar aduce pe display-ul de 2 inci (sau mai mare) notificările, apelurile pe care le poţi prelua sau ai putea citi diverse articole pe care le-ai stocat în vreo aplicaţie (cum ar fi Pocket). O extensie a telefonului care se regăseşte direct la încheietură.
  • În final, ar fi un „păianjen“ pe mână. Cel care s-a gândit la conceptul din videoclipul de mai jos este Federico Ciccarese. S-ar prinde pe toată mâna şi ar deveni o prelungire a funcţiilor corpului, orice ar însemna asta în acest desing futuristic. 
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite