Black Friday: tot ce trebuie să ştii despre Vinerea Neagră la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum poate fi câştigat Black Friday?
Cum poate fi câştigat Black Friday?

Unele magazine au dat startul reducerilor de Black Friday încă de săptămâna aceasta. Jurnaliştii Tech Adevărul au discutat cu bloggerul şi jurnalistul Dan Dragomir de la computerblog.ro şi cu jurnalistul Emil Dragotă de la gadget.ro şi mobilissimo.ro despre ce produse ar putea fi scoase la ofertă de Vinerea Neagră.

60 de magazine online şi-au anunţat participarea la Black Friday, iar cel mai puternic dintre ele e eMAG.ro, dar anul trecut au avut mari probleme cu serverele. „Au dat startul la 5 dimineaţa, dar abia la ora 8 au apărut ofertele fiindcă le-a fost frică să nu le pice site-ul. În general, magazinele au ofertele lor clasice, dar spun că sunt de Black Friday”, a spus Emil Dragotă de la gadget.ro.

Acum se aşteaptă şi mai mulţi cumpărători, practic dublu faţă de anul trecut vor face achiziţii de Black Friday, ceea ce înseamnă că magazinele vor avea din nou probleme cu serverele.

„Cel mai probabil vor fi scoase în faţă produse low-cost, mai vechi, gândiţi-vă că unii au anunţat reduceri de 99%. De cele mai multe ori, când intri în magazin, lucrurile nu stau aşa”, spune Dragotă. O explicaţie pentru nebunia Black Friday este că oamenii sunt în aşteptarea sărbătorilor şi magazinele vor să îi determine să cumpere.

Şi Orange va organiza reduceri, vor avea Black Week, reduceri 100% cu abonament.

Black Friday: Ce însemnătate are pentru magazine şi ce trebuie să ştie clienţii

Promoţiile de Black Friday

 „Am apreciat că anul trecut, cei de la Flanco au dat publicităţii catalogul cu toate produsele care vor fi reduse şi într-adevăr aşa a fost, oamenii au avut după ce să se orienteze”, a spus Octavian Palade, care atrage atenţia că unele reduceri nu sunt tocmai adevărate. Spre exemplu un smartphone Nokia Lumia 520 apare redus de Black Friday de la 700 de lei la 600 de lei, în condiţiile în care el se găseşte deja pe piaţă la preţul de 600 de lei.

Au mai fost cazuri de magazine care au avut produse la preţuri mici care au fost comandate, dar nu au fost livrate, reprezentanţii magazinelor spunând că nu le au, a explicat Dan Dragomir. „Cel mai corect ar fi ca atunci când nu ai un produs în stoc, să îl scoţi din ofertă şi îl pui la loc când îl ai în stoc, cum face eMAG.ro”, a completat Emil Dragotă.

Ce produse ar fi de urmărit

Dan Dragomir recomandă produsele Nexus şi iPad mini, însă, în general, Apple nu participă la promoţiile acestea. „Dacă nu eşti atent la ce a apărut nou, îţi iei tehnologie mai învechită”, a explicat el. Octavian Palade spune că Xbox 360 ar putea să fie scos la reducere.

Reduceri la aparatele foto vor face probabil firmele: Nikon, Canon sau Panasonic, dar în general vor fi aparate de generaţie mai veche.

În ceea ce priveşte telefoanele româneşti, Emil Dragotă spune că oamenii trebuie să fie atenţi, fiindcă bateria nu le ţine foarte mult. Jurnaliştii recomandă deschiderea paginilor înainte de startul promoţiilor de Black Friday şi puse la Bookmark.


Vinerea Neagră este un eveniment anual în care magazinele oferă reduceri masive, în pregătirea Sărbătorilor de iarnă. La Adevărul Live de la ora 15 vorbim în patru oameni despre acest eveniment. 

Vor fi invitaţi bloggerul şi jurnalistul Dan Dragomir de la computerblog.ro şi jurnalistul Emil Dragotă de la gadget.ro şi mobilissimo.ro. Alături de ei au fost jurnaliştii adevarul.ro.

Au vorbit despre startul timpuriu al reducerilor de Black Friday, elementele care trebuie urmărite, reducerile care trebuie studiate atent şi însemnătatea unei asemenea zile pentru vânzările de gadgeturi din România.

---

Black Friday 2013: nu ştii sigur ce să cumperi? Întreabă-ne. Am deschis „Ghişeul de Black Friday”

Vă aşteptăm întrebările şi pe Tech Adevărul. Daţi un Like la pagină, daţi un mesaj şi noi vă răspundem. 

Suntem şi pe Twitter şi răspundem pe acest profil - click aici pentru accesare.  Ne vom uita şi peste hashtag-ul #BFadevarul. 

---

Citeşte şi alte articole despre Black Friday:

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite