Taxa clawback, la noi şi la alţii

Taxa clawback a generat anul trecut 1,5 miliarde de lei, suficient cât să acopere deficitul din Sănătate FOTO Shutterstock

Scopul creării taxei clawback în urmă cu patru ani a fost echilibrarea bugetului Sănătăţii cu banii producătorilor de medicamente. Deşi România nu este singura ţară europeană în care există această taxă, modul de aplicare a acesteia stârneşte şi astăzi nemulţumiri.

Spre deosebire de restul ţărilor europene care folosesc această taxă ca un mijloc de control al creşterilor excesive ale pieţei, România pretinde producătorilor să acopere integral deficitul din Sănătate şi a reuşit astfel să-şi achite şi arieratele acumulate anterior către aceeaşi producători. Celelalte ţări nu pretind finanţarea integrală a deficitelor bugetare de către producătorii de medicamente şi în plus nu le percep taxe producătorilor fără ca datoriile către aceştia să fie achitate.

În România, taxa clawback a generat anul trecut 1,5 miliarde de lei, suficient cât să acopere deficitul din Sănătate fără să se mai acumuleze arierate. Valoarea taxei era 22%, foarte mare în comparaţie cu celelalte ţări europene precum Belgia care în 2010 percepea o contribuţie de 6,73% din valoarea medicamentelor compensate şi 1% din cele necompensate. Exemple asemănătoare sunt Croaţia, Polonia şi Spania unde vânzările de medicamente compensate sunt taxate cu 2-3%.

Singura ţară în care taxa clawback are un nivel comparabil cu cel din România este Ungaria, unde clawback este de 20%, însă aici termenul de decontare al medicamentelor este de maxim o lună. Statul român ajunsese să deconteze medicamentele compensate după aproximativ un an, dar situaţia este în curs de îmbunătăţire pentru că în urma recomandărilor Fondului Monetar Internaţional urmau să fie reduse la 60 zile.

 „Taxa se aplică la preţul de raft al medicamentelor care include şi adaosul distribuitorilor şi farmaciştilor”, spune Oana-Martha Igrişan, director de comunicare Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM)

O altă deosebire fundamentală faţă de modul de funcţionare din alte ţări constă în faptul că, în România, clawback este plătit de producătorii de medicamente dar reprezintă un procent din vânzările totale ale pieţei. De exemplu, în Italia, statul percepe o contribuţie cu mult mai mică faţă de cea din România (3,65% din valoarea medicamentelor compensate) iar aceasta este împărţită pe tot lanţul de distribuţie (de la producători la farmacii).

 „Taxa se aplică la preţul de raft al medicamentelor care include şi adaosul distribuitorilor şi farmaciştilor”, spune Oana-Martha Igrişan, director de comunicare Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).  Asta înseamnă că producătorii plătesc o taxă pe venituri pe care nu le încasează.