Ecranele se îngălbenesc, iar relatările în timp real şi opiniile exprimate cam de aceiaşi oameni nu lasă loc pentru a privi cu detaşare subiectul. Preşedintele CNAS trebuie să plece - aceasta este concluzia fiecărei crize - şi probabil o va face, din acest motiv sau din altul. 

Dar va schimba asta cu ceva situaţia? Nu se va mai bloca sistemul în fiecare vineri?

Problema cardului de sănătate românesc ţine în primul rând de mentalitate şi abia apoi de aspectele tehnice deficitare. Nimic nou, la urma-urmei, faţă de perioada iniţială, când planul a fost lansat în dezbatere publică şi a fost însoţit de toate acele aberaţii pe care le putem sumariza în binomul „card-drac”. Atitudinea de respingere din partea unei parţi importante a lumii medicale a existat şi înainte de implementarea sistemului. Ba chiar tocmai împotrivirea medicilor a dus la întârzierea lansării programului cu ani buni! 

Să ne amintim că numai criza economică din 2009-2010, acordul consecutiv cu FMI şi obligaţiile asumate în faţa „Troicii” pentru limitarea furtului din sistemul de Sănătate au dus la implementarea reţetei electronice şi a cardului de sănătate. Da, spectrul falimentului ca stat sub apăsarea continuă furtului, nu viziunea vreunui medic sau organizaţii profesionale a dus la adoptarea unor sisteme care numai la noi sunt considerate ca făcând parte din medicina modernă. În Vest, folosirea cardului de sănătate este la fel de firească precum utilizarea ecografului.

În luna septembrie 2015, nu doar sistemul cardului naţional de sănătate a picat, ci şi reţeaua de socializare Facebook. Ba chiar de două ori. S-a întâmplat şi cu Twitter. Reţele mari, care susţin miliarde de utilizatori, la nivel mondial, nu doar 20 de milioane de asiguraţi. Panică? Doar la TV. Aţi auzit pe cineva că şi-a şters contul de Facebook sau i-a cerut socoteală la modul zgomotos lui Zuckerberg pentru aceste incidente. De ce oare? 

Viaţa în anul 2016 pur şi simplu nu mai poate fi concepută în lipsa unui smartphone, a tabletelor, a reţelelor sociale, a mediilor virtuale etc. Iar cei mai mulţi am înţeles jocul, cu avantajele şi limitprile sale. Săptămâna trecută, la Forumul Economic Mondial de la Davos s-a discutat extensiv despre a patra revoluţie industrială, bazată tocmai pe dezvoltarea fără precedent a industriei IT. Orizontul avansat: anul 2020. Adică, în mai puţin de 5 ani. Nu întreb dacă suntem pregătiţi şi nici măcar dacă ne propunem să facem ceva în domeniul sănătăţii, pentru a nu ne declara luaţi prin surprindere. 

La nivel mondial, industria medicală se află cu 2 ani în urma industriei bancare, din punctul de vedere al ratei de adopţie a tehnologiilor moderne. Poate părea puţin timp, dar cei 2 ani de întârziere reprezintă extrem de mult atunci când vorbim despre mijloace IT. De ce progresează celelalte industrii (auto, bancară, FMCG, media) cu o viteză mai mare decât industria sănătăţii, din acest punct de vedere? Pentru că, spre deosebire de domeniul sănătăţii, în celelalte industrii consumatorul are puterea. Furnizorul de bunuri şi servicii este obligat să-l asculte, să-l înţeleagă şi să-i pună la dispoziţie cea mai bună variantă, dacă vrea să rămână în business. Relaţionarea cu consumatorul s-a schimbat fundamental, pe fondul adoptării extinse a noilor tehnologii. Acum, exista deja bănci care funcţionează numai online, fără clasicul ghişeu.

În medicină, puterea se află oriunde în altă parte, dar nu la pacient. Abia atunci când pacientul va fi conştient că-i aparţine nu numai boala, ci şi un alt rol decât cel de spectator al propriului diagnostic şi tratament, vor începe cu adevărat problemele şi pentru medici, şi pentru CNAS. Scandalul de acum, în jurul cardului de sănătate, va fi doar o scânteie pe lângă incendiul care poate urma, dacă întreg corpul medical şi administraţia nu înţeleg secolul în care trăim, profesăm şi, din păcate, ne mai şi îmbolnăvim.