Evenimentele care se întâmplă în jurul nostru pot avea consecinţe asupra comportamentului nostru şi asupra modului în care percepem realitatea, la fel cum şi funcţionarea noastră cognitivă influenţează modul în care percepem acţiunile sociale. Este foarte cunoscută teoria lui Leon Festinger despre disonanţa cognitivă, dezvoltată în anii `50, în care este analizată starea mentală de disconfort creată de inconsecvenţa dintre acţiunile şi credinţele noastre.

În mintea noastră, apare un conflict în momentul în care realizăm că acţiunile noastre nu au avut sens şi nu le putem schimba. Atunci căutăm o variantă de a îndepărta inconsecvenţa, modificând credinţele şi astfel o să avem coerenţă cu acţiunile noastre. Aşa se poate explica de ce unele persoane întreprind anumite activităţi religioase dubioase sau ritualuri bizare şi ulterior îşi adaptează convingerile tocmai pentru a-şi justifica ceea ce au făcut.

Cazul doamnei Keech, prezentat de L. Festinger, H. Riecken, S. Schachter în cartea ”When prophecy fails” (University of Minnesota Press, 1956) este relevant. În 1950, o femeie din Michigan, Marian Keech, a început să susţină că va urma un potop, care va distruge planeta, ea primind, în acest sens, mesaje de avertizare de la extratereştrii, numiţi ”Gardienii”. Doar cei care erau ”pregătiţi”, ar fi urmat să fie salvaţi cu ajutorul unei farfurii zburatoare. Desigur, în urma potopului, toţi si-ar fi pierdut corpurile fizice, însă, fiecare urma să fie transportat pe planetele potrivite dezvoltării lor spirituale. Implicarea adepƫilor a fost destul de mare, pentru ca unii dintre ei au renunƫat la familie şi la proprietăƫi aşteptând deznodământul fatal. Ĩn momentul ĩn care a trecut „ziua Judecăƫii de Apoi”, fără să se ĩntâmple nimic, adepƫii, cu mici excepƫii, au dat dovadă de o şi mai mare credinƫă şi implicare, iar doamna Keech a susƫinut că datorită „luminii credinƫei” adepƫilor, planeta a fost salvată de la catastrofă.

Festinger şi colaboratorii săi au dezvoltat teoria disonanƫei cognitive, explicând prin aceasta că oamenii încearcă să-şi găsească justificări pentru acţiunile pe care le-au întreprins, chiar dacă există dovezi raţionale care să arate că opiniile şi credinƫele pe care le aveau erau lipsite de temei. Această teorie are la bază faptul că oamenii nu acceptă să fie în contradicƫie cu ei înşişi, mai ales când există şi o presiune socială a celor din jur, care au aprobat şi încurajat activităţile din trecut.

Ȋn cazul prezentat de Festinger, acei adepţi care îşi vânduseră proprietăţile şi renunţaseră la familie, nu aveau cum să accepte faptul că au greşit, atunci când au luat aceste decizii şi au preferat să îşi găsească diverse justificări (datorită „credinţei” adepţilor planeta a fost salvată) pentru a avea o coerenţă mentală, deşi existau dovezi tot mai numeroase că „Ziua Judecăţii” nu mai venea.

Ȋn ultima perioadă, câteva scandaluri de amploare au zguduit Biserica Ortodoxă: cazul preotului Cristian Pomohaci bănuit de corupere de minori, episcopul Corneliu de la Huşi care, se pare, este protagonist într-o filmare pornografică şi care a fost şantajat de preoţi, stareţul de la Mănăstirea Prislop din Maramureş, care, se pare, este parte a unui dialog cu caracter obscen. Mulţi credincioşi, teologi, preoţi şi ierarhi, care au interacţionat cu persoanele menţionate în cadrul slujbelor religioase şi la evenimente publice, unde au ascultat numeroase predici şi discursuri cu caracter moralizator şi religios, s-au trezit într-o situaţie de disonanţă cognitivă, în care, au de ales între, a găsi pseudo-justificări pentru conflictele mentale cu care se confruntă (de genul: Mass-media atacă Biserica şi caută subiecte de scandal, Soros vrea sa dărâme Biserica sau să decredibilizeze Coaliƫia pentru familie, UE atacă valorile religioase, diverse organizaţii fac înscenări pentru a lovi în Biserică, etc.) sau de a accepta realitatea că există unii reprezentanţi ai Bisericii care sunt ipocriţi (vorbesc despre lucruri sublime în predici, dar au comportamente dubioase), iar ei, ca şi credincioşi, le-au urmat sfaturile cu bună credinţă dar şi cu naivitate.

Din păcate, foarte mulƫi nu vor să accepte realităţile şi atunci merg pe varianta de a găsi false justificări. Aceasta e o posibilă explicaţie de ce preotul Pomohaci a fost primit cu aplauze la un spectacol folcloric, iar primarii au făcut dedicaţii. Este mult mai comod pentru participanţii la acea manifestare să fie coerenţi cu ei înşişi, manifestând entuziasm la vedea preotului Pomohaci, la fel cum unii dintre ei au arătat evlavie şi admiraţie când participaseră la slujbele săvârşite de preot, decât să se confrunte cu realitatea că mulţi ani de zile îşi exprimaseră sentimente de pioşenie faţă de o persoană care doar aparent era întruchiparea virtuţilor creştine.  

Teologii şi preoţii sunt puşi într-o situaţie de cumpănă. Majoritatea sunt consecvenţi cu ei înşişi şi tac, sau, cel mult, încearcă să găsescă diverse justificări pentru a minimaliza ceea ce se întâmplă (au mai fost situaţii de cumpănă, presa atacă gratuit Biserica, etc). Alţii (foarte rari), încearcă să pună pe tapet realităţile crunte şi sunt de obicei marginalizaţi. Oficial, aşa cum se prezintă pe basilica.ro, Biserica este pe un drum triumfalist şi consemnează doar evenimentele aducătoare de lauri (sfinţiri de biserici,  etc.) care nu fac altceva decât să o împingă şi mai mult în anacronism..

Există posibilitatea ca ĩn viitor să asistăm la tot mai multe astfel de situaţii în care unii reprezentanţi ai Bisericii să apară în ipostaze indecente sau jenante şi să vedem duplicitate sau dublă măsură în abordarea acestora de către forurile superioare. Cred că Leon Festinger ne oferă o modalitate de a înţelege şi de a ne raporta la astfel de evenimente...