România, în top la traumatisme craniene cu 60.000 de cazuri noi, în fiecare an. Principala cauză – accidentele rutiere
0La nivel mondial, circa 10 milioane de persoane suferă, anual, traumatisme craniocerebrale (TCC) survenite ca urmare a accidentelor rutiere. Potrivit OMS, până în 2020, accidentele rutiere va deveni al treilea mare contributor la povara golabă a bolii şi dizabilităţii, după bolile cardiovasculare şi depresie.
În Europa 1,6 milioane de pacienţi sunt internaţi, anual, cu diagnostic de traumatism craniocerebral. Dintre aceştia, 66.000 decedează. Numărul europenilor care au rămas cu deficienţe ca urmare a acestor traumatisme este de 11,5 milioane. Cifrele includ doar datele oferite de cazurile de internare în spital.
Aproximativ 80-90% din traumatismele craniocerebrale sunt considerate uşoare şi nu necesită îngrijiri medicale. Unii pacienţi suferă traumatisme asociate şi în alte regiuni ale corpului, cazurile acestea fiind înregistrate ca şi politraumatisme. S-a sugerat ideea ca datele existente să fie înmulţite de 5-10 ori pentru a obţine o cifră cât mai reală care să cuprindă toate traumatismele craniocerebrale. Cifrele au fost făcute publice la cea de-a XI-a ediţie a Şcolii Internaţionale de Vară de Neurologie şi cea de-a XIV-a reuniune a Academiei Mondiale de Neurotraumatologie Interdisciplinară care au loc în intervalul 3-7 iulie la Eforie Nord: la eveniment sunt invitaţi 200 de participanţi din 18 ţări.
94 milioane de euro cheltuite de România, în 2010, pentru TCC
La nivel mondial, acestă patologie presupune un efort financiar considerabil, fără a fi incluse costurile indirecte, precum cele legate de productivitate, sau cele incomensurabile, produse de scăderea calităţii vieţii, fapt ce a dus la mobilizarea unor resurse deosebite, în special umane, implicate în cercetarea acestui domeniu.
În SUA, pentru un pacient cu traumatism cranian, care necesită recuperare, costurile sunt de 196.460 de dolari, în primul an. Pentru pacienţii cu traumatisme minore sau medii care nu necesită recuperare, cheltuielile se ridică la aproximativ 15.000 de dolari. Costurile date de îngrijirea unui pacient cu traumatism craniocerebral sever, pentru tot restul vieţii acestuia, pot ajunge la 4 milioane de dolari.
În Europa, costurile directe anuale pentru un pacient cu traumatism cerebral sever sunt de 18.437 euro. În medie, pentru un pacient cu traumatism cerebral, se cheltuie aproximativ 8.809 euro.În România, costul mediu pentru un pacient cu traumatism cranio-cerebral este de 3.254 euro. În anul 2010, în ţara noastră, s-au cheltuit aproximativ 94 milioane de euro pentru această patologie.
În România, 300 de cazuri de TCC la 100.000 de locuitori
„Mulţi dintre cei care au suferit un traumatism craniocerebral, rămân cu sechele, chiar şi cei cu traumatisme craniene uşoare. Tulburările cognitive (atenţie, memorie, limbaj, percepţie), afective şi comportamentale sunt cele mai frecvente şi importante simptome cu care se confruntă aceşti pacienţi, ele având un impact deosebit şi asupra famililor şi a societăţii. Aceste deficite determină o dependenţă socială a bolnavilor, chiar în absenţa unor dizabilităţi fizice, afectând capacitatea de muncă, relaţiile familiale, activităţile zilnice” a subliniat prof.dr. Dafin Mureşanu.
În acest context, recuperarea neuropsihologică este esenţială. Pentru unii pacienţi, traumatismul craniocerebral reprezintă debutul unei boli care durează toată viaţa. “De aceea un management adecvat presupune existenţa unor echipe multidisciplinare care să asigure un tratament individualizat, iar pregătirea specialiştilor în acest domeniu este necesară” a mai spus prof.dr. Dafin Mureşanu, unul dintre coordonatorii Şcolii de vară.
În România, numărul cazurilor de traumatisme craniocerebrale este în creştere - 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, principala cauză fiind accidentele rutiere, 75% din persoanele decedate în accidente rutiere au suferit un traumatism craniocerebral. Anual, în ţara noastă, se înregistează peste 60.000 de noi cazuri de TCC. Una dintre cele mai frecvente complicaţii a traumatismelor craniocerebrale este epilepsia post traumatică, care apare în 10-20% din cazuri. Alte complicaţii sunt hidrocefalia internă, infecţiile cerebrale, osificarea heterotopică. Traumatismele craniocerebrale cresc riscul apariţiei bolilor neurodegenerative: boala Alzheimer, boala Parkinson sau demenţa pugilistică, cauzată de lovituri repetate.
200 de invitaţi din 18 ţări
Şcoala de vară de la Eforie Nord din acest an reuneşte cercetători de top, personalităţi din mediul academic şi universitar, medici specialişti, dar şi rezidenţi din SUA, Japonia, China, Israel, Germania, Austria, Italia, Ungaria, Marea Britanie, Suedia, Spania, Iordania, Egipt, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam, Republica Moldova şi România. Ei vor discuta cele mai noi metode de tratament în bolile neurologice, precum şi cele mai inovative metode de reabilitare neurologică.
Evenimentul, care aduce în România vârfuri ale medicinei şi cercetării ştiinţifice este organizat de Fundaţia Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) împreună cu Societatea de Neurologie din România (SNR) şi un consorţiu internaţional de universităţi, sub egida Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS) şi a Federaţiei Mondiale de Neuroreabilitare (WFNR).
Coordonatorii evenimentului sunt prof. dr. Natan Bornstein, de la Universitatea din Tel Aviv, Centrul Medical Sourasky, prof. dr. Dafin Mureşanu, Universitatea de Medicină si Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca , preşedinte al Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) si prof. dr. Ovidiu Bajenaru, Universitatea de Medicină si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, preşedintele de onoare al Societăţii de Neurologie din România (SNR) .